România, mon amour: Radu Cotarcea (Budapesta)

Radu Cotarcea este tot din familia SPUNE!, poate cel mai drag proiect din care am făcut parte. Altfel nu-mi explic cum prieteniile încă există după 15 ani. Iar partea cea mai faină este că de câte ori ne întâlnim, parcă timpul n-a trecut. Iar acum, citindu-i răspunsurile, îmi dau dreptate. Mai ales că am mai discutat despre borcanul cu zacuscă 🙂

Teoretic Budapesta insa in o lume in care am petrecut 127 de zile pe drumuri anul trecut ma intreb uneori daca nu as iesi mai rentabil sa locuiesc in un hotel si cand sunt aici. Lucrez la o publicatie dedicata sectorului de servicii legal din Europa Centrala si de Est (implicit numele de CEE Legal Matters). Avand in vedere ca sunt niste piete in general foarte conservatoare in comparatie cu cele din lumea anglosaxona (in care sunt prezente o suita de publicatii cu profil similar), mare parte si din cercetarea noastra si din dezvoltarea de afaceri are loc fata in fata. Asta corelat cu faptul ca acoperim 24 de jurisdictii iti si explica de ce sunt atat de mult pe drumuri.

Ce înseamnă pentru tine acasă?

Unde am bagajul de schimb pentru urmatoarea deplasare. Poate exagerez putin dar in principiu al meu e un raspuns usor mai material decat ar recunoaste majoritatea: e locul in care am toate lucrurile dragi mie care nu le pot cara dupa mine tot timpul.

Desigur, sunt si oamenii, insa am invatat in timp si ca cei cu adevarat apropiati fie ii porti cu tine in inima mereu, fie sunteti conectati in permanenta prin diverse aplicatii de comunicare, dar mi-am si creat o retea destul de solida de oameni dragi cu care m-as aseza in mai toate orasele europene la o bere la finele zilei sa depanam povesti “de razboi”.

Amintiri din copilărie

Sfantu Gheorghe, judetul Covasna. Desi am vizitat destul de mult din tara nu as putea spune ca mi-am legat real amintiri din copilarie puternice de oricare alt loc. Desigur, sunt multi prieteni dragi imprastiati intre hotarele mioritice la care m-as putea duce cu gandul insa aplic linistit aceasi analiza ca mai devreme — in ziua de azi e cam greu sa simti nostalgii din copilarie legate de oameni caci te poti (re)conecta cu o singura tasta cand e cazul.

România de astăzi. Cum o vezi?

Contraste. O tara care o vad din afara prin prisma indicilor economici cu mandrie, dar care ma mahneste cand ajung inapoi si mi se vorbeste de investiti in infrastructura sau nivelul de trai. O tara care m-a bucurat cand vedeam, si in treacat, anumite alegeri caci parea ca se schimba cultura politica dar care ma mahneste sa vad rezultatul ultimelor “reforme” care scoate sute de oameni in strazi. O tara care ma bucura sa vad (si mi-e laudata adesea de altii vazuta din afara) pentru cultura civica de care da dovada dar care ma intristeaza sa revin in Bucuresti si mi se povesteste cum nu se schimba nimic. O tara in care ma bucura sa vad o miscare relativ tanara dar solida de jurnalism facut “ca la carte” — cum ar trebui sa isi asume a 4-a putere in stat — dar in care ajung acasa si prea des vad televizoare setate pe canale de stiri dubioase. O tara in care ma intorc cu drag caci e binecuvantata de prieteni si familie care-mi sunt dragi sa-i vad dar in care ma apuca o jena existentiala de schimburile pe care le aud in treacat in metrou (ce-i drept, in alte locuri am in general placerea sa nu inteleg ce se vorbeste pe langa mine).

Ce le povestești cel mai des străinilor care sunt curioși despre România?

Adesea oftez si-i multumesc lui Stoker ironic. In general oamenii cu care vorbesc din regiune despre Romania sunt oameni care au vizitat tara, de multe ori in anii 90. Implicit am putin efort de depus sa le povestesc de lucrurile care au mai evoluat. Mai departe de asta ar fi cliseic sa descriu aici cum vorbesc despre un potential enorm care asteapta sa fie valorificat de o clasa politica reala si, din pacate, un electorat capabil sa si-i aleaga, dar da, e un subiect destul de des atins.

Bucăți din România acasă

Ca orice mama care se respecta, des am fost trimis in lume cu cate un borcan de zacusca, in ciuda obiectiilor si a spaimei ulterioare de a te urca in avion cu asa ceva la cala si sa speri ca nu o sa se sparga.

Ce îți lipsește cel mai mult din România?

Recent am fost in Bucuresti in apartamentul unei amice unde s-au adunat mai multi oameni in jurul unei chitari si s-a pus lumea pe cantece de munte. Am fost usor stanjenit de cat de putine versuri imi aminteau insa acel spirit cu siguranta e unul care nu l-am trait in alte locuri. Desigur, oamenii peste tot si-au gasit tot felul de ocupatii in jurul unei seri insa la acest gen de activitate nu am mai fost expus de mult timp si nici nu am realizat ca mi-a lipsit pana nu mi-am dat drumul la glasul meu de cioara (dupa putin vin, desigur).

*Proiectul România, mon amour s-a născut într-o seară de ianuarie, la un brainstorming pentru o campanie de marketing cu ocazia zilei îndrăgostiților, în timp ce pe internet se dezbătea intens povestea cu Anul Centenarului. Și m-am gândit atunci ce-i dragostea pentru mine în acest context. România mi-e acasă, încă. Din România nu plec, încă. Însă cum simți România de la depărtare, n-am știut să-mi răspund. Așadar am creat o serie de interviuri pe care le voi publica în luna iubirii. România, mon amour. A mea și a prietenilor mei, cărora le mulțumesc infinit pentru poveștile oferite. Poți citi restul de povești de prin lume adunate: Berlin. Copenhaga. Addis Ababa. Eindhoven. Amsterdam. Londra.Nisa. Londra. Copenhaga.Valencia. Mississauga.