Astăzi povestim despre dor și acasă cu Radu Acsinia pe care îl cunosc din familia IAA YP. Grupul IAA YP este cel în care eu sunt cea mai activă și de care mi-e cel mai drag, văzând cum de-a lungul anilor oamenii nou intrați în organizație îmi rămân cumva prieteni. Profesioniștii din marcomm 🙂

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Acasă acum și cartea de vizită

De cam 2 ani si jumatate stau in Londra si ce ma tine ocupat este “statul pe Facebook” in mod profesionist.

Ce înseamnă pentru tine acasă?

In ceea ce priveste acasa nu stiu neaparat daca este un loc, pentru mine este mai degraba o zi calda si insorita de vara pe un cer senin in care simti orice parte din corp invelita intr-o invizibila imbratisare a soarelui. Cred ca asta vine si de la faptul ca sunt nascut in August si crescut pe asfaltul incins al Baraganului pe malurile racoritoare ale Dunarii, sau Borcea ca sa fiu mai exact, in Fetesti.
Radu Acsinia
Radu Acsinia: Londra

Amintiri din copilărie

Copilaria mi-a fost impartita in doua locatii care m-au influentat. In Fetesti am invatat sa imbratisez soarele si sa nu-mi fie frica de vanturile turbate din iernile salbatice din Baragan. De amintit imi amintesc de toate zilele, serile, diminetile si noptile petrecute jucandu-ma in spatele blocului fie pe cimentul mancat de vreme, stand pe scarile fine si lucioase de la intrarile in bloc sau timpul pentrecut inauntrul constructiilor neterminate – un set de 4 blocuri in diverse stadii de finalizare care au marcat copilaria tuturor copiilor din zona – si care, ironic, au fost terminate in primul an in care am plecat la facultate. Imi mai aduc aminte si strada principala, chiar in fata blocului care la venirea primaverii cand copacii infloreau si inverzeau mi se parea unul dintre cele mai frumoase locuri vazute. Inca mai e, nu am mai vazut-o de mult noaptea la lumina calda a stalpilor, pe viu.
As doilea loc este Iasi, unde am fost in fiecare cam cel putin 1 luna de cand eram destul de mic, nici nu mai stiu cat de mic. Aici cred ca mi-am dat seama de cat de mare este lumea in afara de ceea ce stiam, cat de multe alte lucruri pot fi explorate, arhitectura, arta dar si capitalismul – ala salbatic in anii 90/2000- ceva special.

România de astăzi. Cum o vezi?

Romania de azi nu este foarte diferita in esenta cu cea de ieri sau de acum 10-20 de ani. Formele s-au mai schimbat dar fondul a ramas de multe ori la fel si cred ca asta inseamna pentru mine. Un loc intr-o continua miscare, continua reasezare dar in care schimbarea seamana mult cu o oaza in desert, exista dar de cele mai multe ori mintea iti joaca feste. Este un paradox cinic si poate este influentat de vreme – in Londra este cam gri azi – dar in acelasi timp ce pot sa zic de fiecare cand sunt intrr-o zi insorita de vara in tara parca nu ma mai satur si as vrea mai mult. Pot zice ca Romania este o cultura nisata pe care doar cunoscatorii o pot aprecia dar de la care trebuie sa iei o pauza si sa o re-descoperi din cand in cand ca sa ramana relevanta si fresh.

Ce le povestești cel mai des străinilor care sunt curioși despre România?

De fiecare data cand vorbesc despre Romania cu cei care nu o cunosc, ma entuziasmez un pic pentru ca o vad poate prin niste filtre romantate de dor. Le zic cat de frumos este Bucurestiul vara intr-o zi calduroasa de vara cand toata lumea e plecata la mare sau la munte, cat de spectaculosi sunt Carpatii si castelele lor sau cat de unic si spectaculos inca mi se pare Palatul din Iasi – pe care nu l-am mai vazut de vreo 10 ani. O sa ma intorc curand acolo sunt sigur.

Bucăți din România acasă

Nu am multe lucruri “romanesti” pe care sa le ridic la grad de artefact aducator de amintiri din tara, sunt mici lucruri, precum o tabla de pluta pe care o foloseam si acasa ca sa punem poze si amintiri, albume cu poze dar nu neaparat cu poze din Romania. A, si aproape toate lucrurile din bucatarie.

Radu Acsinia
Radu Acsinia: București

Ce îți lipsește cel mai mult din România?

Lucrul care imi lipseste cel mai mult este cred o dupa-amiaza lunga intr-o Sambata insuportabil de calda intr-un Bucuresti gol prin Dorobanti la Ceai La Vlaicu in spatele ICF tragand de un ceai imens cu inghetata  in timp ce ascult linistea orasului pustiu impreuna cu Lore – si ea este tot nascuta in vara, iubeste soarele la fel ca mine – ne-am gasit.

*Proiectul România, mon amour s-a născut într-o seară de ianuarie, la un brainstorming pentru o campanie de marketing cu ocazia zilei îndrăgostiților, în timp ce pe internet se dezbătea intens povestea cu Anul Centenarului. Și m-am gândit atunci ce-i dragostea pentru mine în acest context. România mi-e acasă, încă. Din România nu plec, încă. Însă cum simți România de la depărtare, n-am știut să-mi răspund. Așadar am creat o serie de interviuri pe care le voi publica în luna iubirii. România, mon amour. A mea și a prietenilor mei, cărora le mulțumesc infinit pentru poveștile oferite. Poți citi restul de povești de prin lume adunate: Berlin. Copenhaga. Addis Ababa. Eindhoven. Amsterdam. 

Write A Comment