România, mon amour: Corina Bordeianu (Amsterdam)

Sunt copil plimbat din casa in casa. Numar 8 locuri carora le-am zis acasa pana acum. Pana la varsta de 7 ani am avut trei case: am stat cu bunicii din partea tatalui in Braila, din partea mamei in Sibiu si cu parintii in Bucuresti. Apoi ai mei s-au mutat in alta casa in Bucuresti. Am stat la ai mei, la ai lui, la casa noastra din Stefan cel Mare, in Dublin pe Castelforbes Square si acum in Haarlem pe Spaarne. Acasa e atunci cand te intreaba cineva unde mergi si tu raspunzi firesc “acasa”. E o reprezentare grafica imediata a locului in care stii ca iti place sa te retragi, asociata cu multiple perceptii de familiaritate si senzatii de siguranta. In Dublin am simtit putin timp sentimentul de “acasa”, asa ca imediat ce sentimentul a disparut, am inceput sa cautam un alt “acasa”.

Braila, in apartamentul din Piata Halelor. Am stat acolo cand aveam 3-4 ani. Bunicul era inca invatator si imi arata cum ii invata matematica pe copii, la un abac special pe care el il inventase. Era un invatator bun la matematica si nu numai. Multi fosti elevi il salutau pe strada, la varsta adulta si ii multumeau. Imi aduc aminte de o excursie pe Dunare cu un vaporas, cu elevii de clasa a 3-a, cand toti mi se pareau atat de mari, de parca nu aveam timp sa ii ajung din urma. Dunarea si portul din Braila au fost fascinante in copilarie si m-au facut sa ma indragostesc usor de orase aproape de port, cum a fost Dublinul.

In casa din Sibiu, aveam un alt bunic inventator, de data asta intr-ale mecanicii. Lucrase la o unitate militara din Sibiu care repara armament. Inventa tot felul de aparate prin casa sau prin curte. A inventat spre exemplu un aparat de indreptat jentile de la masina, pe care un atelier de vulcanizare a vrut sa i-l cumpere. El nu a vrut sa vanda si nu sunt sigura daca s-a oferit sa il reconstruiasca pentru ei.Tata Nel ne plimba cu Dacia lui alba prin imprejurimile Sibiului foarte des, ne ducea la picnic, impreuna cu alti prieteni de-ai lui. Cred ca Cisnadioara ii placea cel mai mult si noua, mie si surorii mele, ne placea ca suntem langa rauri, parauri, dealuri si alti copii. Cibinul si Oltul sunt rauri parte din copilaria mea.

O tara in care mi-ar fi placut mult sa fiu profesor sau psiholog, dar financiar ar fi fost imposibil. Romania e o tara, careia vrem in continuare sa ii oferim parte din ce acumulam aici iar deocamadata putem sa oferim doar ore din timpul nostrum. Schimbul de cunostinte dintre vest si est este foarte important. Personal, donez ore de consultanta in social media si digital, pentru cauze si oameni in care cred iar Bogdan, sotul meu, inca mai lucreaza cu Galeria Posibila pe proiecte punctuale.

Le povestesc despre comunism si ca sa dramatizez contextul ideologic le povestesc despre experimentul Pitesti. Le spun ca e o tara in care comunistilor le placea mediocritatea si intelectualii faceau fata cu greu. Le mai spun ca parintii nostri au studii universitare si ca dupa revolutie au crezut ca Romania va semana cu vestul, dar ca acum nu mai cred asta. Multi straini si asta a fost neasteptat pentru mine, m-au intrebat de Regina Ana si de Regale Mihai. Le mai povestesc ca majoritatea prietenilor mei din Romania sunt liberali, dar ca nu au o clasa politica care sa ii sustina.

Daca vor sa fie turisti in Romania, le spun sa nu se oboseasca sa viziteze Bucurestiul singuri, au nevoie de un ghid, de un localnic care sa le arate locurile frumoase din Capitala. Avand mama ardeleanca, le mai spun sa faca un tur prin Transilvania: Brasov, Sighisoara, Sibiu, Fagaras. Daca au mai mult timp, povestile se lungesc.

Cateva carti si albume, o serigrafie semnata de Stefan Caltia si un desen de-a lui Roman Tolici. Un diapazon pe care il folosea bunicul din Braila la orele de muzica, un stergar de la bunici, doua fete de masa tot de la ei. Ia cusuta de mama, pe care o port extrem de rar.

Imi lipseste sa spun ca imi este dor de ceva sau cineva din tara. Imi mai lispeste sa am orice fel de raspuns cand cineva imi spune ca ii este dor de mine, sau de noi.