Luna mai înseamnă și apariția bujorilor, unele dintre cele mai frumoase flori din lume. De anul trecut, bujorul a devenit floarea națională, iar noi avem mai multe rezervații de bujori în România.
Bujorul – floare națională din 2022
Demersul de a desemna bujorul ca floare națională a pornit din 2013, la inițiativa profesorului universitar dr. Florinel Toma – Șeful Catedrei de Floristică de la Universitatea De Știinte Agronomice și Medicină Veterinară București. Parlamentul Romaniei a aprobat în 2022 legea care prevede ca „se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Națională a României”, floarea regăsindu-se atât spontan, cât și cultivată de horticultori.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
În acest moment, flora locală are cinci specii de bujor care cresc spontan, în rezervații naturale protejate prin lege și 3 specii cultivate cu peste 100 de varietăți și soiuri, care se adaptează ușor, și poate fi cultivat aproape pe întreg teritoriul țării, de la câmpie până la regiunile muntoase.
Pe 15 mai, sărbătorim Ziua Bujorului, așadar dacă nu aveți planuri încă, poate o drumeție spre una dintre rezervațiile de bujori Romania se potrivește în program.
Rezervații de bujori România
REZERVAȚIA NATURALĂ – Bujorul de Stepă – Zau De Câmpie, județul Mureș
Rezervația botanică de la Zau de Câmpie, județul Mureș, este singurul loc din Europa în care bujorii de stepă, denumiți științific Paeonia tenuifolia, au supraviețuit și se dezvoltă în continuare, la cea mai înaltă altitudine, la peste 450 de metri.
Informațiile din presă menționează că bujorul de stepă se presupune că a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada postglacială. Înainte arealul de răspândire era mult mai mare, nu doar în zona Zaului de Câmpie, ci și în apropiere de Varna, în Bulgaria.
Rezervația naturală de bujori sălbatici Poiana Bujorului din Pădurea Plenița, județul Dolj
Poiana Bujorului din Pădurea Plenița este situata la 59 de km de Craiova, la granița cu județul Mehedinți, într-o zonă de câmpie, cu altitudini de până la 200 de metri, cu o climă temperată și cu valori medii.
Rezervația de bujori sălbatici este dispusă pe o suprafață de aproximativ 50 ha și adăpostește o varietate de bujor sălbatic, denumit Paeonia Peregrina.
În fiecare an, în luna mai se organizează la Plenița, tradiționala sărbătoare a bujorului, ajunsă la cea de-a 51-a ediție, după mențiunea oficialităților.
Rezervația de bujori din Munții Măcinului / satul Greci
Rezervația naturală de bujori sălbatici din munții Măcinului este renumită pentru peisajele cu zeci de mii de bujori din această perioadă, dar și pentru numărul mare de broaște țestoase dobrogene care trăiesc aici. Există mai multe trasee ușoare pe care le puteți alege ca să ajungeți să vedeți frumoșii bujori.
Rezervația de bujori Enisala, județul Tulcea
Pădurea Enisala este un alt loc unde bujorii sălbatici bucură privirea, un loc care nu este marcat neapărat ca rezervație, însă de o frumusețe copleșitoare.
Rezervația Naturală Hagieni, județul Constanța
În Constanța, bujorii de stepă pot fi văzuți și la Hagieni, iar cei de la Discover Dobrogea spun că sunt foarte ușor de recunoscut. Planta are mai puține petale decât bujorul de grădină sau de cultură, frunzele seamănă cu cele de mărar, însă culoarea florii este de un roșu aprins.
Rezervaţia Dealul Bujorului din Cuciurova, județul Tulcea
Conform platformei Paniada, Rezervaţia Dealul Bujorului din Cuciurova se află pe lista celor mai frumoase și prețioase arii floristice din țară. În anul 2000 era declarată arie protejată prin lege, ce se întindea pe suprafața a circa 50.000 de hectare. Bogăția pe care o deține această rezervație, care este considerată monument al naturii, este reprezentată de bujorii sălbatici. Această specie de bujor dobrogean a devenit din ce în ce mai firavă și rară, motiv pentru care a fost inclusă pe „Lista Roșie a plantelor superioare” de pe plaiurile românești.
Rezervația de bujori sălbatici din Pădurea Călugărească, județul Olt
Rezervația de bujori sălbatici din Pădurea Călugărească, a Academiei din Stoicănești se întinde pe o suprafață de circa 50 de hectare și este una dintre ariile protejate prin lege începând cu anul 2000 și ocrotește specia bujorului românesc sau de pădure, care a fost declarat monument al naturii, după cum notează platforma Planiada.
Alte zone cu bujori în România
În țară, mai există locuri unde bujorul crește, iar localnicii i-au dedicat deja evenimente speciale. Astfel de locuri au fost prezentate de Libertatea:
- Pădurea din Roşcani, lângă oraşul Târgu Bujor din judeţul Galaţi
- Localitatea Comana din judeţul Giurgiu
- Pădurea Troianul din judeţul Teleorman
- Comuna Radomireşti din judeţul Olt
- Localitatea Gura Râului din judeţul Sibiu.
Citește și: Made in Romania: 16+ sugestii de lanuri de lavanda