Pe Ștefan Diaconu îl cunosc dintr-un matineu al Festivalului Enescu sub bagheta lui Tiberiu Soare. Să fi fost 2013. Ștefan este de profesie flautist, poate cel mai intens sunet pe care un instrument muzical îl poate scoate. De atunci, l-am mai văzut de câteva ori pe scenă, însă destul de rar, el locuind în Copenhaga. Noroc cu Facebook că știu când vine în țară și unde cântă.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Acasă acum și cartea de vizită
Din septembrie 2015 locuiesc in Copenhaga, Danemarca. Am venit aici pentru a continua studiile , ca urmare am absolvit in iulie 2017 programul de master, specializarea flaut – studii de orchestra la Academia Regala de Muzica. Deocamdata sunt freelancer (meseria cea mai comuna in randul muzicienilor) si particip la auditii si concursuri pentru un job permanent. Din martie 2018 am primit ca urmare a unei auditii un contract de un an in Liban – Beirut, deci ma voi muta curand acolo pentru o perioada.
Ce înseamnă pentru tine acasă?
Acasa inseamna locul in care te duci seara sa dormi, pentru o perioada mai lunga de o luna. Nu sunt foarte atasat sentimental de apartamente sau case si consider fiecare casa noua ca o provocare sa descopar alta latura a lumii si a mea. Ca si lucrurile materiale, consider casa ceva temporar si trecator, iar cu cat te atasezi mai mult de un loc anume, cu atat iti pui bariere in a descoperi restul lumii. Exista acasa la parinti, acasa la un prieten, acasa la rude, acasa la iubita etc … dar casa mea personala se schimba foarte des.
Amintiri din copilărie
O mare parte din copilarie (de la 6 ani pana la 18 ani) am trait-o la Iasi, cu toate astea, cele mai dragi amintiri din copilarie sunt din Radauti, orasul in care m-am nascut. Chiar daca acolo am locuit cea mai mica parte a vietii aproximativ 6 ani si multe vacante de vara, imi este un loc foarte drag fiindca de acolo am cele mai multe clare amintiri. Imi aduc aminte cu placere de parcul de langa casa, de piata unde mergeam impreuna cu mama, gara de unde luam trenul spre bunici sau spre munte, multe multe strazi din oras – eram ingrijorator de plimbaret cand eram mic: ca urmare imi aduc aminte si sediul de politie unde am fost dus cand m-am ratacit in oras si nimeni nu stia cui sa ma dea. Din Iasi imi amintesc cu drag o parte din scoala, cu tot ce implica ea: cladirea liceului de arte, unde am studiat, profesoara de pian si cea de flaut care m-au indrumat cum au putut mai bine, colegii de clasa, precum si sala de internet din spatele scolii pe care o frecventam cu aceeasi pasiune ca si ala de studiu.
România de astăzi. Cum o vezi?
Am o teorie pe care o sustin si cred in ea: Romania e una din cele mai frumoase si interesante tari din Europa cand vine vorba de vizitat: totul e sa nu depinzi de Ea, ca apoi placerea incepe sa-si schimbe gustul, chiar si locurile cele mai frumoase devin umbrite. Romania inseamna multi tineri de varsta mea fortati de imprejurari sa traiasca departe de partinti, rude, prieteni. Sunt pro emigrare in absolut orice conditii: sa calatoresti si sa te muti in alte tari e acum asa de usor incat nu mai e o schimbare extrema si definitiva ca acum 50 ani. Problema e ca Romania forteaza si pe cei care nu vor sa plece pentru ca nu ofera nici o perspectiva clara celor care raman. Nu e numai problema politicienilor, la urma urmei ei sunt tot romani, ne “reperezinta” mai mult sau mai putin; poate nu pe majoritatea romanilor dar o mare parte din oamenii care se vaita tot timpu de problemele lor dar nu iau nici o atitudine, pe cei care nu voteaza ca nu au cu cine, cei care se multumesc cu 100 lei in plus la salar sau cu o „combinatie” care le-a iesit cand au „tepuit” pe altul etc. Daca ne uitam in istoria Romaniei, mai tot timpul a fost la fel, chiar daca istoricii propagandisti ai epocii de glorie comuniste au impodobit istoria Romaniei cu fapte vitejesti nemaiintalnite care incearca sa stearga pe de o parte indolenta liderilor si pe de alta parte suferinta in stupiditate de multe ori a saracilor. Cel mai elocvent exemplu e poezia de esenta a literaturii nationale: balada Miorita. Nu cred ca ce se intampla acum in Romania e un fenomen aparte … ci o consecinta a istoriei si a traiului nostru pe care am fost nevoiti sa il ducem de-a lungul timpului.
Desigur ca asta e o fata a Romaniei, pe care nu trebuie sa o promovam si sa o aratam celor din jur, ba chiar ar trebui si noi sa o uitam si sa ne indreptam spre ceva mai bun. Cealalta parte a paharului e plina de multe realizari, majoritatea individuale, cu care ar trebui sa ne mandrim si sa le pretuim. In foarte multe domenii – unele de care nici noi romanii nu stim- am avut personalitati care au schimbat cursul lucrurilor pentru toata lumea. Din locuri in care nu te astepti ca poate aparea ceva bun, au iesit cele mai mari genii ale omenirii. Nu ma apuc sa dau o insiruire de nume, cine e interesat va gasi ca am avut un George Enescu, Sigismund Toduta, Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Ion Voicu si lista poate ocupa inca o pagina doar cu personalitati recunoscute in intreaga lume; asta doar in domeniul muzicii in care pot sa vorbesc fara nici o frica ca as exagera sau as uita pe cineva. Chiar in ziua de azi avem muzicieni de valoare in toata lumea: o mare parte din violonistii de top din Germania sunt romani, de exemplu. Solisti, profesori, studenti, elevi: cei care s-au ridicat au ajuns in top, dar e o realizare personala, cu foarte mari sacrificii. In tari ca Franta, Germania, Anglia aceste realizari sunt produsul unui sistem de educatie care sprijina orice farama de talent sa ajunga cat mai departe, in Romania esti nevoit sa pleci sa studiezi in asemenea medii ca sa ajungi undeva. Lipsa informatiilor sau denaturarea lor, pregatirea slaba a profesorilor, mediu de lucru nociv si competitia inexistenta au dus la o letargie in domeniul muzical romanesc, care are ca rezultat o calitate precara a muzicienilor care nu au parasit niciodata romania. Se vede o diferenta mare intre muzicienii „statuti” in Romania, care nu au avut prea mare interes sa se intereseze de educatia occidentala, si cei care au plecat macar si pentru un an intr-o tara unde muzica se intampla la un nivel foarte inalt.
Ca spatiu geografic, Romania inca e o minune si sper sa ramana cat mai mult asa inainte sa fie distrusa de tot felul de interese si de prostia oamenilor care administreaza asemenea locuri (din nou, nu vorbesc de politicieni).
Ce le povestești cel mai des străinilor care sunt curioși despre România?
Tot timpul am promovat partea buna a Romaniei in fata strainilor si am incercat sa conving cat mai multa lume de frumusetea si bogatia tarii. Nu am ramas doar la stadiul de explicatii si povesti ci am facut cat am putut mai mult sa materializez aceste povesti. Ca urmare, am reusit sa aduc un cor de 25 de danezi in Romania in martie 2017, cor la care eram dirijor in acea perioada. Am avut un concert excelent cu multe aprecieri, organizat impecabil si de partea romaneasca, iar acum cand m-a intalnesc cu membrii corului , inca imi reamintesc cat de frumoasa a fost vizita lor in Romania si cat de bine s-au simtit.
Nu m-am oprit aici si am reusit sa planific in vara anului 2019 un turneu cu orchestra daneza de tineret (in care sunt membru). Vom concerta in sala ateneului roman si e un moment de o importanta istorica deoarece, din cunostintele mele, e prima vizita a unei orchestre daneze in Romania. Multi prieteni din diferite tari au venit in Romania ca urmare a invitatiei mele, iar parerea lor despre Romania si despre romani s-a imbunatatit considerabil dupa vizita.
Cu toate ca am fost nevoit de circumstante sa parasesc Romania, scopul meu e sa o promovez si sa fac tot ce pot sa usurez viata si munca altora care nu au poate curajul sau sansa sa experimenteze alte meleaguri. Chiar daca nu vreau si nici nu am in plan sa ma mut definitiv inapoi in Romania in perioada urmatoare, incerc sa tin o legatura cat mai stransa, de asta vin in tara oricat de des sunt invitat si timpul imi permite, pentru a sustine recitaluri, concerte, pentru a ajuta tineri flautisti in a obtine informatiile care la noi nu prea sunt accesibile.
Bucăți din România acasă
Nu sunt o persoana materialista … asa ca am convins-o pe prietena mea sa se mute cu mine in Danemarca iar acest lucru mi-a usurat in mod considerabil adaptarea la un mediu destul de diferit. Suntem un grup de cativa romani in facultatea de muzica si impreuna vorbim romaneste, ceea ce ne aminteste, evident, de acasa.
Ce îți lipsește cel mai mult din România?
Multe lucruri iti lipsesc tot timpul in viata si foarte rar vor fi persoane care reusesc sa atinga starea de multumire pentru orice au, in loc sa se gandeasca la ce nu au. Imi lipsesc putinii prieteni apropiati, pe care in Danemarca e mult mai greu sa-i faci. Imi lipsesc iesirile ad-hoc organizate cu 10 minute inainte, sau telefonul ala cu: sunt jos la scara, faci si tu o cafea?
Imi lipsesc portile deschise pe care le-am avut si inca le am in Romania precum si unii colegi cu care am colaborat; de aceea revin deseori in tara, ca sa recuperez timpul pierdut.
Cum am spus si mai sus si e deja un fel de motto in viata mea vis-à-vis de Romania este ca Romania e o tara excelenta atata timp cat nu depinzi de ea. Sper ca sa fiu din ce in ce mai dezamagit de partea a doua a acestui motto si in urmatorii ani sa-l inlocuiesc cu ceva mai optimist. Eu incerc de aici sa-mi fac partea cat de bine pot, mai depinde si de cei de acasa sa faca si ei la fel.
*Proiectul România, mon amour s-a născut într-o seară de ianuarie, la un brainstorming pentru o campanie de marketing cu ocazia zilei îndrăgostiților, în timp ce pe internet se dezbătea intens povestea cu Anul Centenarului. Și m-am gândit atunci ce-i dragostea pentru mine în acest context. România mi-e acasă, încă. Din România nu plec, încă. Însă cum simți România de la depărtare, n-am știut să-mi răspund. Așadar am creat o serie de interviuri pe care le voi publica în luna iubirii. România, mon amour. A mea și a prietenilor mei, cărora le mulțumesc infinit pentru poveștile oferite. Poți citi restul de povești de prin lume adunate: Berlin. Copenhaga. Addis Ababa. Eindhoven. Amsterdam. Londra.Nisa. Londra.
