România, mon amour: Olivia Sandu (Londra)

Pe Olivia o asociez cel mai des cu Iutta. Și cu toate fotografiile cu Londra de care câteodată mi-e dor. Și după ce zici de multe ori dor și frumos românesc, era musai s-o întreb de România, mon amour.

Acasă acum și cartea de vizită

Îmi împart timpul între România și Anglia, însă din fericire acum balanța înclină mult mai mult spre timpul petrecut acasă, în București.

În timpul programului de lucru sunt managerul unei agenții de PR din Londra care se ocupă cu lansarea și creșterea unor branduri din sectorul imobiliar, design interior, lifestyle și creativ. În timpul liber mă definesc ca un professional wanderer, pentru că îmi place să descopăr locuri și povești umblând fără o țintă anume, iar dovada o fac colecțiile de poze cu uși chic și mașini retro care îmi ies mereu în cale.

Ce înseamnă pentru tine acasă?

Definiția acestui cuvânt a evoluat în timp, aproape simultan cu apariția sentimentului de dor. Inițial acasă era un punct bine definit pe hartă, unde mă întorceam la final de zi, însă pe măsură ce am început să călătoresc, a devenit pentru mine un altfel de reper. O sumă a tuturor lucrurilor care mă definesc, indiferent de locul în care mă aflu. Cu cât ești mai departe de acasă, cu cât dorul este mai mare, cu cât nevoia de ancorare în propriile valori crește.

Amintiri din copilărie

Copilăria mi-am petrecut-o la Bacău, un oraș de care mă leagă familia, o mare parte din prieteni și primii pași în viață. Din ce țin minte, când eram mică mă pierdeam zile în șir în paginile basmelor românești, apoi a cărților Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn, La Medeleni și misterele Agathei Christie. Mai aveam niște prieteni de care eram nedespărțită: animalele din curtea de la țară, care mereu primeau, resemnate, nume ieșite din comun. Îmi amintesc cu drag și de jocurile pe care le inventam pentru colecția mea de păpuși și bucuria pe care-o aveam de fiecare dată când li se croia o ținută nouă.

Dar bucuria mea cea mai mare era atunci când priveam pozele din albumele vechi de familie, unde descopeream o altă lume. Așa am rămas cu pasiunea pentru filme clasice, care probabil a fost moștenită de la bunica mea. Actrița ei preferată a fost Olivia de Havilland din “Pe aripile vântului” și de atunci a așteptat cu mare nerăbdare o nepoată care să-i poarte numele.

România de astăzi. Cum o vezi?

Înseamnă potențial și regenerare. La asta aleg să mă raportez.

Ce le povestești cel mai des străinilor care sunt curioși despre România?

De fiecare dată când am ocazia, le arăt tot ce ar putea vizita în țară. Sunt înarmată cu articole și poze din locuri precum Transfăgărășan, Delta Dunării, Sighișoara, Bâlea Lac etc., dar și cu idei de cazări și localuri care merită încercate. Descriu România prin prisma experiențelor pe care le-ar putea avea aici, pentru că mi-aș dori să vină să descopere singuri țara noastră și să ajungă la propriile concluzii.

Bucăți din România acasă

Îmi amintesc că prima zi de lucru în Londra a fost de 1 Martie, acum patru ani, și am pregătit pentru noii colegi niște mărțisoare mai deosebite din lemn, cu portul nostru popular, și am petrecut ceva vreme căutând un echivalent în engleză pentru obiceiul nostru, ca să le explic. Am decis să-l alint “Little March” și așa i-a rămas numele.

Apoi, pe lângă o ie veche de cel puțin trei generații, am avut cu mine și gențile Iutta, alături de care am fost încă de la lansare. Am primit un Dor de Moldova chiar în ziua plecării, în drum spre aeroport, și am considerat mereu că simbolurile ei de putere, determinare și energie mi-au purtat noroc.

În plus, la fiecare sezon nou, primeam de acasă pachete cu bunătăți, care mai alinau dorul după caz: must, nuci, plăcinte, dulceață și multe alte pofte.