Inside my box: plânsul de fericire

Pentru că n-am găsit încă modalitatea să mulțumesc universului pentru toate experiențele pe care mi le oferă și toți oamenii pe care mi-i scoate în cale, arătându-mi astfel că-i perfect normal să am frici în măsura în care am și bucurii, las Londrei niște lacrimi de fericire combinate cu picăturile de ploaie care-mi curg pe obraji. Da, despre plans o să vorbesc.

Poți să râzi și să plângi în același timp, iar ăsta-i unul dintre cele mai faine momente pe care le poți avea tu cu tine. Nu știu dacă ați experimentat vreodată, dar tipul ăsta de emoție e mai puternic și mai liniștitor decât orice alt tip de terapie am încercat eu în ultimii ani.

De ce plâng? A fost o vreme în care am plans atât de mult încât cred că atunci mi s-au terminat toate lacrimile. Prostii. Medical vorbind, e imposibil, asta dacă nu suferi de vreo boală care să împiedice formarea lacrimilor. Desigur, nu sufăr, m-am testat și pentru asta.

Acum plâng de fericire pentru că încă o dată, lucrurile n-au ieșit cum îmi doream eu în capul meu, ci cum au vrut ele. Și-i așa fain să tragi linie și să descoperi că socoteala de acasă n-are treabă cu cea din târg, mai ales dacă târgul se dovedește a fi o combinație între Harrods și un talcioc din inima Olteniei.

Și mai plâng pentru că mi-era o frică teribilă să stau singură la Londra trei zile, dar iacă-tă că am supraviețuit mai bine decât îmi imaginam, fără planuri, fără așteptări, fără nimic premeditat. Și a fost EXTRAORDINAR.

Și după ce o să mă opresc din plans, mă întorc acasă cu un milion de întrebări la care n-am răspuns, niște planuri timide de viitor și promisiunea că the best is yet to come.

Tu când ai plans ultima dată de fericire?

*Inside my box este proiectul pe care mi-l propun toamna asta, vorbind public despre sentimente, trăiri, emoții. Ale mele, desigur.