Nici mie nu-mi vine să cred că urmează să scriu despre mers la sala. În afară de mersul pe jos și o presiune reală a faptului că n-am făcut pași într-o zi, sunt zeci de ani în care n-am făcut nimic dpdv sport.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Deși corpul urla de durere de spate în principal, am ajuns să fac sport asistat, la kinetoterapie, doar în situații limită, când nu mai reușeam să mă dau jos din pat decât cu dureri groaznice, iar nopțile mă trezeam de durere, când încercam să mă întorc de pe o parte pe alta. Pe de altă parte, am o relație lungă cu durerea, cauzată în principal de niște probleme la rinichi și niscavai crize, care m-au dus de câteva ori la spitalul de urgență. Dacă am supraviețuit crizelor de rinichi, practic pot orice (asta îmi zic de câte ori fac iar febră musculară după vreo oră mai intensă).

Cum m-am apucat de sport la 35 de ani

Fast fwd niște ani mai târziu, dar și câteva palme de la viață și o depresie accentuată de diverse și amplificată de insomnii, zeci de articole citite despre cum te lupți cu acest demon al depresiei și dureri de spate, iată-mă aici, reușind imposibilul: am supraviețuit primelor 30 de zile de sală, dintre care 14 la ore de grup fitness: aqua gym, yoga, pilates și body balance. 

Am început cu orele de aqua gym, din două motive: mi-e frică de apă pentru că nu știu să înot și voiam să mă motivez să fiu mai tolerantă cu fricile mele, dar și pentru că voiam să nu pun presiune pe corp, aqua gym fiind recomandat în general pentru recuperările de traumatisme. De fapt, aqua gym face mai mult de atât: se bazează pe utilizarea rezistenței apei pentru a lucra cu corpul, îmbunătățind rezistența, forța, flexibilitatea și capacitatea cardiovasculară.

Șmecheria principală este legată de rezistența apei, ceea ce înseamnă că fiecare mișcare efectuată în apă necesită mai mult efort decât aceeași mișcare făcută în aer. Această rezistență ajută la tonifierea și dezvoltarea mușchilor. Mai este și partea de flotabilitate,  care reduce impactul asupra articulațiilor. Acest lucru face ca exercițiile în apă să fie potrivite pentru persoanele cu probleme articulare sau care doresc să evite impactul dur asupra corpului.

Ghidul începătorului pentru mers la sala

Realitatea e că m-am dus cu zero așteptări, dar cu ideea că orice fac, e pentru mine. Prima oră a fost groaznică, când am coborât în piscină, m-am speriat, am călcat strâmb și m-am scufundat, apoi m-am chinuit vreo 20 minute să mă concentrez pe calmarea pulsului, căci la fiecare mișcare în apă, aveam permanent impresia că ajung iar sub apă. Horror.

Apoi am învățat să mă concentrez pe respirație și să fiu atentă la mișcări. E al dracului de complicat să respiri pe nas când dai sincron din mâini și picioare, și e greu mai ales că mintea nu e acolo, în bazin, ci zboară gândurile în toate direcțiile. Încă lucrez la treaba asta, parcă începe să-mi iasă.

Îmi place combo-ul de aqua gym cu saună, mi se pare că îmi topesc practic gândurile acolo pentru 5-7 minute, că nu rezist mai mult. Bine, probabil e și parte din povestea cu serotonina, care activează starea de bine când faci sport, ceea ce se numește euforia exercițiilor sau runner’s high.

Mersul la sala: yoga pentru începători

Am testat apoi yoga, din motive a perfecționa treaba asta cu respiratul, care-i cam esențială în majoritatea cărților de self-help. Adevărul e că e greu și dureros, sunt ore în care îmi vine să ies din sală de neputință că nu-mi ies exercițiile sau de durere și cârcei, dar totuși stau și încerc cât pot eu. Încă lupt cu respirația vs frustrarea că nu-mi ies lucrurile, dar la sfârșitul orei, când e vremea de namaste, îmi mulțumesc mie că am încercat și perseverez.

Mi-am dat seama că îmi place mult la yoga ideea de flexibilitate și de atenție acordată corpului, folosind chestiuni de echilibru și respirație. Și cumva, spre jumătatea orei, reușesc să golesc mintea și să fiu acolo cu exercițiile. Dar cu respirația încă nu-mi iese.

Am testat și pilates, după prima oră am avut febră musculară 5 zile, piciorul stâng o luase în bălării cu durerea și nu-mi mai trecea. Am zis că mai încerc, dar între timp am descoperit body balance –  un combo fain de pilates, yoga, tai chi și meditație, toată treaba coregrafiată, care se încheie cu 5-7 minute de meditație ghidată, un exercițiu care îmi place tare mult, unde practic îmi mulțumesc că am tras de mine 50 de minute să-mi iasă mișcările, apoi îi dau minții lucruri faine, ca să uite de durerea fizică. Recomand 10/10.

Mersul la sala: câteva considerente

  • am asistat la o discuție despre cât de important e instructorul, căci vin oamenii la sală de dragul său. Eu am realizat că nu îmi plac 70% din instructori – unii sunt ori prea mult, ori prea puțin, nu-mi place tehnica de explicații, unii au glume (proaste) cu membrii mai vechi, alții nu încurajează în niciun fel, am trecut inclusiv prin public shaming, dar am revenit la clasă. Dar nu e despre ei, ci despre ce fac eu pentru corpul meu. Înțeleg că mersul la sală a devenit un eveniment social, unde dezvolți prietenii, dar mi se pare că progresul e o treabă individuală.
  • sunt foarte enervanți oamenii care vin și vorbesc continuu, mai ales în timpul orelor, și încă n-am ajuns la performanța să îi trec la zgomot de fond. Și nici nu știu cum s-o spun frumos ca să nu îmi sară toată lumea în cap că le fac observații când vorbesc deranjant de tare.
  • nu înțeleg de ce e muzica atât de tare și de ce trebuie să se audă 3 melodii diferite de la cele 3 clase în paralel. Din nou, nu înțeleg cum te poți concentra cu atâta zgomot de fond.
  • proximitatea sălii e aur curat. Toată admirația pentru oamenii care vin din alte zone la sală, eu n-aș putea.
  • am realizat că n-am disciplina să fac singură, la mine acasă, exercițiile. Momentan, n-am disciplină nici să trag mai mult de mine ca să îmi iasă exercițiile, dar mai muncesc la acest aspect.

Durere & more

N-am nicio revelație după o lună de mers la sală, n-am slăbit, nu mi s-a tonifiat pielea, n-am dobândit masă musculară, reușesc real să fac corect mai puțin de jumătate din exercițiile de la ore, și încă fac febră musculară când trag mai tare de mine. Pe plus,  am observat că stările depresive s-au diminuat considerabil, dorm mai bine nopțile, spatele nu m-a mai durut, doar mâinile și picioarele de la febră musculară. Descopăr la fiecare oră noi mușchi din corp care – desigur – dor, dar învăț să gestionez lucrurile. Și e mare lucru.

Aștept să reușesc să fac o rutină din povestea asta cu mersul la sală, și în combo de dietă fără gluten, despre care am mai povestit, poate reușesc un next level pentru organism. Nu-mi amintesc când i-am oferit corpului meu atât de mult self-love, dar iată, am început acum. Se simte din ce în ce mai bine și sunt convinsă că o să fie și mai bine.

Cheers to me, e un milestone destul de important prima lună de mers la sala. După ce mă echilibrez cu treaba asta, intenționez să învăț să înot. E pe wishlist de 20 de ani, când era să mă înec în tabăra de la mare.

Photo by mr lee on Unsplash

Write A Comment