Conform tuturor studiilor pe care le găsim pe internet, pare-se că burnout-ul este boala acestui secol. Sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit, în general la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție profesională.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
O vreme am fost în stare de negare, refuzam să cred că mi se întâmplă mie. Apoi, mi-am dat seama că este mult mai mult decât atât. Niște căutări pe internet mai târziu, bifam 8/11 simptome:
- Epuizare emoțională și lipsa energiei
- Oboseală permanentă și lipsa motivației
- Pesimism, frustrare, cinism și resemnare
- Iritabilitate și izolare socială
- Concentrare și productivitate scăzută
- Scăderea capacității de a lua decizii și de a rezolva probleme
- Neglijarea propriei stări de sănătate
- Refugiere în obiceiuri nesănătoase: alimentare, consum de alcool, droguri
- Tulburări ale somnului
- Incapacitatea de a se detașa de problemele profesionale inclusiv în timpul liber
- Simptome fizice ca durerile de cap, tensiunea musculară, durerile de spate, manifestări digestive.
Și nici măcar după ce am ajuns pe acest site și am descoperit că răspunsurile mele sunt majoritar DA n-am crezut. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală și o discuție cu doctorul ca să-mi dau seama că în stilul ăsta nu mai pot continua. Și am făcut ceva ce trebuia să fac de ceva vreme: am luat o pauză ca să-mi reorganizez viața.
Am început cu cererea de demisie, am continuat cu o curățenie generală exemplară acasă și am încheiat cu o vacanță culturalo-gourmet, unde am petrecut timp eu cu mine.
Cum tratezi burn-out-ul?
Nu știu dacă e vreo rețetă, iar internetul e plin de sfaturi super generale – apucă-te de un hobby, vorbește cu cineva, fă sport, ia-ți concediu. Cred doar că din momentul în care conștientizezi că nu îți mai este bine deloc – la mine totul a culminat și cu niște coșmaruri care mă sufocau, începi să cauți ajutor. Să te ajuți pe tine – cu specialist lângă sau fără. N-a fost ușor să renunț la unul dintre cele mai cool joburi care există pe piața locală, dar a fost sănătate curată pentru mine. N-a fost ușor să încep să mă uit din nou în oglindă la mine, dar am făcut-o. Și n-a fost deloc ușor să petrec timp cu mine, dar la final a fost extraordinar.
După decizia demisiei și curățenia casei era firesc ca pasul următor să fie despre mine. M-am dus la Sibiu, unde se întâmpla și Festivalul Internațional de Teatru. Am locuit la om drag care nu are rețea la telefon în casă și nici conexiune la internet, ceea ce a însemnat că cel puțin seara/noaptea și dimineața aveam timp pentru mine, nemaiavând un escape digital room. În fiecare dintre serile petrecute cu mine m-am întrebat diverse – de viață, de job, de tristețe, de fericire, și m-am ascultat. Am dormit și am citit cât pentru ultimele trei luni, m-am repus pe picioare. Am fost ușor absentă din povestea festivalului, ascunzându-mă în sălile de spectacol și refuzând să stau prea mult cu alți oameni – prieteni, cunoștințe, apropiați. Iar o săptămână mai târziu, eram eu, din nou.
Unul dintre psihologii cu care mai lucrez la propria-mi persoană din când în când mi-a spus că nu pot să tratez ceva ce s-a adunat probabil în ani de zile – o somatizare de care nu sunt neapărat conștientă, dar o recunosc când am căderi ca cea de acum. Dar că e primul pas. Și acest prim pas e cel mai important, căci înseamnă decizie și conștientizare. Altfel, nu plesnesc de sănătate, ci încerc să nu mai cer atât de la mine la nivel psihic și încerc să mă antrenez astfel încât să nu mai ajung vreodată în burnout.
Ușor nu e, trebuie doar să vrei să te ajuți. Cam ca la orice altă boală care se petrece întâi în mintea noastră, apoi în restul corpului.
*Inside my box este proiectul prin care vorbesc public despre sentimente, trăiri, emoții. Am mai scris despre plânsul de fericire, încrederea în mine, răbdare , depresie și cum am învățat să recunosc că nu știu printre altele.
