După o serie de atacuri de panică sau oricum, ceva similar unui atac de panică, au început să vină spre mine articole despre productivitate. Sau mai exact, neproductivitate. Articole despre cum este OK să nu te simți bine, să n-ai chef să faci nimic, să-ți fie frică. Și m-am mai liniștit. Mă bucur și dau mai departe toate lucrurile faine gratuite și culturale pe care le descopăr. Recunosc că mi-aș dori să fac toate cursurile,…
Pentru că n-am găsit încă modalitatea să mulțumesc universului pentru toate experiențele pe care mi le oferă și toți oamenii pe care mi-i scoate în cale, arătându-mi astfel că-i perfect normal să am frici în măsura în care am și bucurii, las Londrei niște lacrimi de fericire combinate cu picăturile de ploaie care-mi curg pe obraji. Da, despre plans o să vorbesc. Poți să râzi și să plângi în același timp, iar ăsta-i unul dintre…
De fapt, toți oamenii plâng. Mai puțin eu. Îi povesteam unui amic zilele trecute că n-am mai plâns de ceva vreme pentru mine – pur și simplu mă sugrumă tristețea, dar nu o pot exterioriza altfel decât povestind cât de tristă sunt. Nu plâng, nu stric, nu sparg, nu urlu. Povestesc. În schimb, de câte ori îmi amintesc de bunici sau de tata, instant lăcrimez. Căci viață. Am plâns mult după ce n-a mai fost…
