Spuneam la sfârșitul lui ianuarie 2021 că unul dintre challenge-urile personale pentru anul în curs este să citesc mai mult și mai activ, în sensul în care aș vrea să rețin și eventual și să folosesc parte din descoperirile livrești. Așadar, am lansat rubrica lunară #goodreads, pe de o parte ca să mă motivez să citesc mai mult și pe de altă parte să văd dacă îmi pot creea un stil de lecturi personale.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Din păcate, vara asta am avut puțin spre deloc timp de citit, așadar am reușit să adun în cele trei luni doar câteva lecturi – majoritatea cu vibe de vacanță. Sper că toamna să fie mai blândă și mai puțin agitată.

#goodreads vara 2021

  • Caragiale. Scrisoarea pierdută – am mai povestit despre seria Biografii romanțate a celor de la Polirom, este o altfel de abordare și prezentare a portretelor artiștilor români. Scrisă lejer și respectând limbajul vremii, cartea este o poveste despre aproape întreaga viață a lui Caragiale.

goodreads

  • Legende populare românești – pentru că întotdeauna întoarcerea la orgini înseamnă povești. Cartea este structurată pe comunități din România și cum au apărut anumite legende populare acolo.
  • The Autoimmune Fix – am mai povestit despre problemele mele actuale de sănătate, iar Cristina mi-a recomandat această carte ca să înțeleg despre cum funcționează sistemul imunitar.

goodreads

  • Momofuku – povestea bucătarului David Chang și ascensiunea lui în topul gastronomiei mondiale.

goodreads

  • Bread & Wine – A love letter to Life Around the Table, with Recipes – o carte de bucate centrată pe ideea de comuniune și de oameni adunați în jurul mesei.

goodreads

  • Din nou în Corsica – îl iubesc foarte tare pe Peter Mayle, v-am mai povestit de el și de faptul că m-am reîntors la scrierile lui ca modalitate de a călători. Un roman ușurel, tot bazat pe mâncare și băuturi din sudul Franței.

goodreads

  • Blândețea nopții, F.S. Fitzgerald – o poveste de iubire complicată după Primul Război Mondial, o carte care te poartă prin Riviera franceză și apoi prin SUA.

goodreads

 

  • Doamnele de marți – cărțile editurii Baroque Books & Arts sunt niște mici bijuterii care ajută să evadezi din propria ta lume. Cinci prietene care s-au cunoscut la un curs de limba franceză cu 15 ani în urmă se hotărăsc să plece într-o călătorie mai degrabă inițiatică, plină de aventuri, dar și de descoperiri.

goodreads

  • Toscana tur-retur – tot din seria cărților de la Baroque Books & Arts, tot o poveste care are la bază o călătorie, niște dragoste, vin și mâncare. Lejer, de vară.

goodreads

  • My Good Life in France – probabil că ați observat că majoritatea lecturilor din vara asta au avut componenta asta de vacanță 🙂 cartea este despre cum un cuplu de englezi și-au luat o casă în Franța, undeva la doar 4 ore distanță de Londra, și cum încearcă să trăiască în două țări, descoperind frumusețea locală a Franței și foarte multe paradoxuri. Pe autoare o găsiți și pe propriul blog despre ce înseamnă viața de expat în Franța.

goodreads

  • Keep going, Austin Kleon –  se dă zi leneșă de duminică, cafea bună și vreo 45 de minute ca să citești/parcurgi câteva sfaturi despre cum să fii creativ.

goodreads

  • You are a badass – a fost lectura mea de plajă după un an de zile de stat acasă. Ușor clișeic pe alocuri, însă a intrat foarte bine ca motivațional.

goodreads

  • Talk to me, Kim Bearden – mi-ar fi plăcut să citesc această carte acum 12 ani, când am început să studiez la Jurnalism și să fac interviuri. Însă a intrat bine și acum, mai ales că mi-am validat tehnici pe care le practic și eu și am mai învățat una-alta despre secretele interviului jurnalistic. Musai de citit dacă sunteți în zona comunicării, au de învățat multe lucruri și oamenii de PR.

goodreads

  • How music can make you better, Indre Viskontas – cartea asta am descoperit-o în timpul unei documentări pentru Festivalul Enescu. Este scrisă de o doamnă cu dublă specializare, neuroscientist și cântăreață de operă. E foarte ușor de citit și are câteva informații despre cum vindecă muzica, dar și cum ne transformă temperamentul.

goodreads

Câteodată, postez pe instastories ce citesc. Și tot câteodată, sunt întrebată cum găsesc timp să citesc. Adevărul e că n-am un răspuns. Am încercat foarte multe metode, am perioade lungi în care nu citesc nimic, iar în ultimii 2-3 ani mi-am dat seama că atât biblioteca mea fizică, cât și lista de lecturi este ma degrabă orientată profesional, așadar încerc pe cât posibil să inserez și titluri de beletristică. Recunosc că mă plictisesc repede dacă nu mă prinde romanul în primul capitol și abandonez. Citesc și bălării care să mă ajute să îmi mai epurez mintea, însă încerc să citesc activ și lucruri pe care să le pot folosi ulterior.

Tot din seria livrească, am scris anul trecut un articol despre Cum ne organizăm biblioteca? Poate vă ajută, mai ales dacă n-ai trecut recent prin magia Marie Kondo, nu te-ai mutat sau nu ai renovat, dar ai vrea să schimbi totuși ceva acasă.

ps: ne auzim la sfârșit de septembrie cu noua listă de #goodreads. Listele din lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie și mai sunt deja online.

ps2: dacă v-ar plăcea să îmi povestiți ce ați mai citit și voi, lăsați un comentariu. Chiar m-aș bucura să primesc recomandări.

Photo by Christin Hume on Unsplash

Write A Comment