Spuneam la sfârșitul lui ianuarie 2021 că unul dintre challenge-urile personale pentru anul în curs este să citesc mai mult și mai activ, în sensul în care aș vrea să rețin și eventual și să folosesc parte din descoperirile livrești. Așadar, lansez rubrica lunară #goodreads, pe de o parte ca să mă motivez să citesc mai mult și pe de altă parte să văd dacă îmi pot creea un stil de lecturi personale.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Citește și: #goodreads: 12 lecturi personale ale lunii februarie
#goodreads martie 2021
- Fata de hârtie, Guillaume Musso: povesteam din ianuarie că am descoperit acest autor și că mă voi întoarce la el. Foarte interesante abordările romanelor – de această dată este o poveste despre un scriitor ratat din cauza suferinței din dragoste, iar fata de hârtie este chiar unul dintre personajele cărții sale, o carte care călătorește prin lume și schimbă destinele celor care ajung să o citească. Lectură faină de duminică.
- On writing well: cred că este a treia sau a patra oară când citesc cartea scrisă de profu de jurnalism de la Columbia University. Este spectaculoasă pentru simplitatea cu care explică claritatea genurilor jurnalistice și ale micilor detalii care fac diferența în scriitura jurnalistică și nu numai.
- Frumusețea lucrurilor trecătoare: o poveste a unei românce plecată în Japonia cu o bursă de studiu, care experimentează tot felul de lucruri. E super ușor de citit, scriitura este foarte lejeră, nu i-am găsit nicio valoare literară – însă ajută puțin la a înțelege o parte din obiceiurile japonezilor. Inițial am crezut că o să fie mai mult despre mâncarea japoneză și povestea cu jazz-ul și barurile lor, dar e mult bla-bla despre viețile noilor ei prieteni și cam atât.
- World’s Best Superfoods, Lonely Planet: ador cărțile editate de Lonely Planet pentru stilul lejer în care sunt scrise, fotografiile impresionante și acuratețea informațiilor, iar World’s Best Superfoods nu face rabat. E un fel de carte de bucate de pe întreg mapamondul, însă cu informații despre apariția respectivelor feluri de mâncare. Spoiler: sarmalele turcești, adică cele în viță de vie cu carne de miel/oaie, se încadrează la superfoods. Cine ar fi crezut 🙂
- Women in the kitchen: este o antologie de doamne care au schimbat industria gastronomică în lume prin prezența lor. Cea mai interesantă parte descoperită în această carte este faptul că până în momentul în care Julia Child nu a avut emisiunea la tv – vorbim de SUA anilor 1960, femeilor nu li se spunea chef. Datorită ei, această titulatură s-a schimbat. Musai de citit dacă aveți pasiuni gastronomice.
- The Butler: una dintre cele mai spectaculoase povești din SUA descoperită de un jurnalist care a primit ca temă – în plină campanie de prezidențiale în care candida pentru prima dată Barack Obama – să găsească alt unghi a subiectului privind afro-americanii în funcții publice. Așa a ajuns la majordomul care a slujit Casa Albă timp de 8 generații de președinți. Este o poveste incredibilă despre munca de jurnalism față în față cu un om care a stat în umbra istoriei, inclusiv în momentele în care din cauza președintelui său, propriul copil era pe front și auzea cum ordinele președintelui erau de a continua războiul. Absolut spectaculoasă și pe must reading list a oricărui jurnalist.
- Wait, what?: a devenit cartea cu cele mai multe învățături pe care am pus mâna luna aceasta. Autorul „Wait what” propune 5 întrebări esențiale, iar după ce am citit cartea, am realizat că atunci când le folosesc, lucrurile devin mai clare. Am povestit mai multe despre carte aici.
- How to talk to anyone, anywhere, anytime, Larry King: pentru unul dintre jurnaliștii pe care un glob întreg îl cunoaște/recunoaște, mă așteptam ca această carte să fie mult mai practică. Însă tot ce face este să sublinieze niște reguli de bun simț și importanța ascultatului activ. Cred că de fapt succesul lui la CNN se datorează în mare parte faptului că poate asculta activ și completa cu întrebările potrivite, în funcție de fiecare răspuns al intervievatului.
- Portocalele nu sunt singurele fructe: căutam o lectură ușoară, de duminică, și am ajuns la această carte – o poveste a unui copil adoptat de o familie de evangheliști, care copil devine adolescent și din ce în ce mai conștient de propria sexualitate. E interesantă combinația dintre percepția asupra învățăturilor scrise în Biblie și viața reală, însă n-aș recomanda-o neapărat.
Citește și: #goodreads: 6 lecturi personale din luna ianuarie
Câteodată, postez pe instastories ce citesc. Și tot câteodată, sunt întrebată cum găsesc timp să citesc. Adevărul e că n-am un răspuns. Am încercat foarte multe metode, am perioade lungi în care nu citesc nimic, iar în ultimii 2-3 ani mi-am dat seama că atât biblioteca mea fizică, cât și lista de lecturi este ma degrabă orientată profesional, așadar încerc pe cât posibil să inserez și titluri de beletristică. Recunosc că mă plictisesc repede dacă nu mă prinde romanul în primul capitol și abandonez. Citesc și bălării care să mă ajute să îmi mai epurez mintea, însă încerc să citesc activ și lucruri pe care să le pot folosi ulterior.
Tot din seria livrească, am scris anul trecut un articol despre Cum ne organizăm biblioteca? Poate vă ajută, mai ales dacă n-ai trecut recent prin magia Marie Kondo, nu te-ai mutat sau nu ai renovat, dar ai vrea să schimbi totuși ceva acasă.
ps: ne auzim la sfârșit de aprilie cu noua listă de #goodreads.
ps2: dacă v-ar plăcea să îmi povestiți ce ați mai citit și voi, lăsați un comentariu. Chiar m-aș bucura să primesc recomandări.
Photo by Florencia Viadana on Unsplash