Și dacă pauza de prânz de astăzi ar fi completată de un text vesel cu și despre sarmale?

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Baba servise un simbol, un fel de stemă culinară a Moldovei: sărmăluțe din piept de gâscă. Pentru gastronomi, porcul e ca peșterea lui Ali Baba din 1001 nopți: visteria de bunătăți. Gâsca are însă ficatul cum Franța are Parisul. Pateul de ficat de gâscă reprezintă o supremație universal recunoscută. Pe lângă ficat însă și poate mai presus de ficat, gâsca oferă feminin mâncăului pieptul ei gras, fraged și substanțial pentru pastramă și sărmăluțe. Aceste sărmăluțe cu vulgară sonoritate aparțin Moldovei ca și titlul de Creangă.
Sunt mici, rotunde, învelite în foi de varză murată și «se topesc». Sărmăluțele adevărate, sărmăluțele moldovenești reprezintă o beatitudine, deliciul fără efort. N-o mesteci: gura o apucă, o aapsă și ca felioara de topotan – incomparabilul pepene galben dobrogean – sărmăluța piere onctuos, lăsând parfumul și regretul existenței efemere.
Sărmăluțele și sărutările nu au număr.
Nu ceri și nu și se dă un număr de sărmăluțe, ci un grup. Vezi cu surprindere că au dispărut. Ți se dă altul.
În clipa când ai devenit melancolic, nu mai ceri, atunci abia înseamnă că ai mâncat sărmăluțe”.

Pauza de prânz e din La Medeleni a lui Ionel Teodoreanu, descoperită întâmplător în De la hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental de Ion Paraschiv și Trandafir Iliescu. Să fie sarmale ca să fie iubire, și viceversa.

În luna februarie, Ideile roșcate hrănesc demonii interiori cu întrebări existențiale despre dragoste și viață. Am scris despre cum It must have been love.  Apoi despre urticarie sentimentală. Poate vreți surse de inspirație online cu și despre dragoste. În ianuarie, am vorbit despre declutter.

 

 

Write A Comment