După afaceri, Cristina Roșca călătorește. Și nu doar atât, dar ne și povestește cum a fost în călătoriile ei și descoperirile pe care le-a făcut de oameni și locuri. Iar stilul ei de scriitură te poartă ușor pe urmele ei prin lume, păstrând rigurorile jurnalistice. Ultima dată când ne-am văzut, pregătea vacanța în Filipine și prima ei rugăminte a fost să n-o cert că pleacă în Asia cea afectată de virus. N-aveam deloc acel gând, ci doar mă bucuram că are disponibile câteva săptămâni de călătorii. Lucrurile s-au schimbat între timp și povestește Cristina cum, însă un lucru e sigur: pleacă din nou imediat ce lucrurile se vor mai așeza puțin.

Once upon a virtual travel s-a născut ca o idee de interviuri cu călători de profesie, care în acest moment nu mai pot străbate lumea pentru a aduna și a spune povești, dar sunt multe dintre ele deja trăite și povestite. Așadar, i-am invitat într-o călătorie virtuală, prin fotografiile și amintirile lor. Iată poveștile:

Pro sau contra călătoriilor virtuale. Argumentează.

Calatoriile virtuale pot – în cel mai bun caz – să îmi hrănească imaginația pentru vacanțe reale, însă cu siguranță nu îmi hrănesc acest neastâmpăr pe care-l simt în tălpi și-n suflet. Zilnic primesc de la Conde Nast Traveller ceea ce ei numesc Postcard of the Day, o imagine idilică dintr-un loc unde cu siguranță mi-aș dori să fiu. Un simplu click te duce la un articol ce are ca punct de pornire acea imagine. Citesc zilnic povestea, citesc zilnic alte povești de călătorii, planific și visez, dar pentru mine cam atât poate face virtualul. Mi se pare că o călătorie virtuală are cam același efect cu a răsfoi o carte fără să o citești de fapt sau cu un preludiu fără continuare. Poate doar să te convingă că vrei mai mult.

Personal, îmi place foarte mult conceptul de Footsteps al celor de la New York Times, despre reluarea/refacerea călătoriilor unor muzicieni, scriitori, arhitecți, personaje din cărți, oameni care inspiră. Ce Footsteps ai urmat? Ce descoperiri ai făcut? Ce ți-ai dori să descoperi dacă abia acum ai aflat de tipul acesta de călătorii?

Nu urmărisem proiectul celor de la The New York Times, însă există unele similare, doar că sunt cumva ancorate în prezent. Mai exact descoperi orașul alături de un artist, manager, antreprenor contemporan. How To Spend It al celor de la Financial Times are o serie de gen, dar ei nu sunt singurii.

Întotdeauna mi-a plăcut să descopăr un loc prin ochii unui localnic, iar dacă e cineva fain, cu atât mai mult. Cumva similar, am mers pe urmele lui Hemingway în Cuba. Întotdeauna e bine să te lași pe mâna cunoscătorilor, ei știu cele mai faine locuri de ieșit, de luat masa.

O să îți zic un secret (aștept să vină bătaia cu pietre), mie nu-mi place Londra. Nu mi-a plăcut nici prima, nici a șaptea oară când am fost. Și nu, nu am stat puțin, am stat și săptămâni în șir, dar tot nu-mi place. Ei bine, singurele momente de umanitate ale acestui oraș le-am văzut alături de cineva de acolo. Nu m-a convins să-mi schimb părerea, tot nu m-a cucerit, dar mi-a întărit convingerea că oamenii pot sa dea viață unui loc.

Aș vrea să facem o călătorie în mașina timpului împreună. Unde ai vrea să călătorești, având trei destinații: una pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor?

Hmm… M-aș întoarce în trecutul nu foarte îndepărtat în Filipine pentru că acum o lună a trebuit să ne întoarcem de urgență acasă și am pierdut mai bine de jumătate din vacanță. De altfel, după vreo 48 de ore pe drum, multe avioane book-uite pe ultima sută de metri și prinse la mustață am ajuns acasă nu doar obosită, dar și cu un nou itinerariu pentru Filipine. De îndată ce o sa putem ajunge iar, o vom face, va fi probabil prima călătorie mare. Abia ni s-a deschis apetitul pentru această minunăție de țară.

În prezent aș merge până în Albania și Kosovo. Nu de alta, dar e chiar vacanța pe care o aveam în plan în vară. Pot doar să sper că nu va fi ștearsă și ea de pe listă, alături de alte câteva. Chiar zilele astea trebuia să fim în Valea Loirei spre exemplu.:)

Iar pentru viitor, oh lista pentru viitor e așa de lungă încât mi-e cel mai greu să aleg. O să te las pe tine să mă ajuți, am de ales între Mongolia, Socotra (o insulă din coasta Somaliei ce aparține de Yemen) și Chile. Sau poate și ceva din Africa mea dragă. Sau Kyrgistan? Da, mă opresc aici că altfel nu mă mai opresc.

Continuăm călătoria imaginară, tot sub presiunea timpului. Dacă ai avea buget nelimitat, însă doar 24 de ore, ce itinerariu ai alege? Menționează și de unde pleci.

Aș pleca de acasă pentru că deh, vreau să fie cât mai realistă vacanța, și aș lua zborul de 6 dimineața spre Paris (zbor care în mod normal există, în vremurile pre-pandemie adică), m-aș caza undeva în centru și aș începe să iau – iar și iar – orașul la pas. O singură mențiune – orașul e deschis, cafenelele își primesc turiștii, croissantele sunt proaspete și vinul e în frapieră. Iar eu mă opresc din când în când să le savurez pe toate (pe rând, nu simultan). Am ales Parisul nu doar pentru că îl iubesc – definitiv și irevocabil – ci și pentru că dacă am 24 de ore, nu vreau să le pierd pe zboruri lungi, vreau să mă bucur de revedere și să mă hrănesc cu frumos pentru că cine știe când mai ajung.

Care este cartea despre călătorii pe care ți-ai dori foarte mult să o fi trăit din propria experiență?

Recunosc că citesc puține cărți de călătorii. Am câteva la activ, dar niciuna care să mă fi impresionat. Dacă aș avea de ales, aș vrea să mă întorc în timp, în Parisul lui Fitzgerald, asta da. Dar el nu e scriitor de călătorii, așa că mă simt ca și când trișez puțin.

Cum îți hrănești dorul de călătorii în această perioadă?

Cred ca oamenii apropiați văd, simt și știu că sunt în sevraj. N-am mai plecat nicăieri de o lună plus, Mega Image mi-a devenit noul Paris, ultima vacanță s-a scurtat la mai puțin de jumătate pe fond de pandemie, iar previziunile pentru o nouă escapadă sunt sumbre. Visăm să recuperăm în decembrie cu 6 săptămâni prin Asia de Sud-Est, dar cred că decembrie 2021 sună mai plauzibil, deși sunt unii care se arată chiar mai pesimiști de atât. E greu, așa că momentan mă țin ocupată cu planificări. Nimic diferit față de alte dăți. De fapt, un singur lucru e diferit, nu am o dată de plecare, nici măcar estimativ.

Toată lumea cere călătorilor de profesie tips&tricks. Eu aș vrea o idee despre ce înseamnă pentru tine “guilty pleasure” într-o călătorie.

Nu cred în ideea de plăcere vinovată. Cred că e o contradicție în termeni. O plăcere e doar o plăcere. Pentru că, dacă e (ne)vinovată, mai e plăcere?

Ce pot să zic e că nicio călătorie nu e completă fără un tur al cafenelelor de specialitate dintr-un loc. Le-am găsit aproape peste tot, uneori mai greu, alteori mai ușor. Uzbekistan cred că a fost singurul loc unde nu am găsit decât cafea la plic, ceea ce eu nu beau. Nici Iran nu se poate lauda cu cafeaua, dar cele două țări compensează cu ceaiurile faine.

Once upon a virtual travel devine o categorie a Idei roșcate, unde adun povești ghidate de întrebări și curiozități ale mele cu și despre călătorii.

Toate fotografiile aparțin călătorului de profesie, Cristina Roșca, eu doar le-am aranjat. Pe Cristina o găsiți aici.