Once upon a virtual travel

Once upon a virtual travel: Ami Oteanu

Pinterest LinkedIn Tumblr

Sunt oameni pe care nu-i cunoști încă în real life, dar știi deja că îți place de ei. Sunt oameni care emană pozitivitate doar uitându-te la pozele lor. Și descoperi, virtual, că aveți destul de multe lucruri în comun. Cam așa este relația mea cu Ami Oteanu, cu care sper să beau curând cafeaua aia de care tot vorbim de niște vreme la Londra.

Once upon a virtual travel s-a născut ca o idee de interviuri cu călători de profesie, care în acest moment nu mai pot străbate lumea pentru a aduna și a spune povești, dar sunt multe dintre ele deja trăite și povestite. Așadar, i-am invitat într-o călătorie virtuală, prin fotografiile și amintirile lor. Iată poveștile:

Pro sau contra călătoriilor virtuale. Argumentează.

În ultimele două luni îmi petrec timpul liber pe balconul părinților mei, în Târgoviștea natală, de unde urmăresc prin Zoom Travel Agency (focus, zoom pe telefon și enjoy) munții mei dragi. Iar dacă am puțină inspirație și vreme bună, uneori văd câte o panoramă a cabanei Babele sau platoul Iezerului, momentan încă acoperit de zăpadă târzie.

Sunt pro-călătorii în general, fie ele virtuale dar mai ales reale, la asta s-a rezumat jobul meu în ultimii 10-12 ani, cu zboruri săptămânale și locuri de poveste. În urmă cu câteva luni, sau cum o numesc mai nou i.p.n (înaintea pandemiei noastre) primeam (primesc încă) un newsletter de la Jack’s Flight Club sau Conde Nast Traveler. Era relaxarea mea de dimineață, cu o cafea în față și cu Skycanner-ul deschis, uneori căutam zboruri și planificăm călătorii pentru prieteni, altădată doar de dragul de a o face.

Perioada actuală a venit cu un semi-sevraj cum se amuză prietenii, nu am mai zburat de fix două luni, atunci revenind din Londra, cealaltă casă. Cred cu ardoare că toate călătoriile virtuale nu fac decât să îți trezească și mai tare interesul pentru real, să simți, să vezi, să pui piciorul în locuri marcate de istorie și mit. Și recomand, firește, Google Earth Travel Agency, cea de a doua minune a tehnicii care mi-a făcut carantina mai ușoară.

Personal, îmi place foarte mult conceptul de Footsteps al celor de la New York Times, despre reluarea/refacerea călătoriilor unor muzicieni, scriitori, arhitecți, personaje din cărți, oameni care inspiră. Ce Footsteps ai urmat? Ce descoperiri ai făcut? Ce ți-ai dori să descoperi dacă abia acum ai aflat de tipul acesta de călătorii?

Sincer, nu știam conceptul celor de la New York Times și am aruncat o privire după ce mi-ai spus tu de el (mulțumesc!). Se pare că involuntar am avut câteva călătorii de acest tip, mai ales în ultimii doi ani în Londra unde am mers pe urmele lui Jack the Ripper sau Harry Potter, pe străduțele întortocheate din The City. Mișcări suspecte, puburi întunecate, povești cu monștri și bineînțeles peronul 9 ¾ din stația St. Pancras.

M-am îndrăgostit de Londra și mi-am (re)găsit casa acolo, are un farmec aparte, nu îndrăgit de mulți însă dacă ajungi să îi intri pe sub piele, te poartă pe tărâmuri fermecate și vremuri pre-victoriene. Și are multe hidden gems, știute doar de localnici, ajungi să le cunoști în ani și nici atunci fără instrucțiuni precise.

Dar dacă ar fi acum să aleg unde aș merge pe baza conceptului de “footsteps” aș avea două destinații inedite. Prima este “planeta Tatooine” în Tunisia, la  Onk Jmel unde a fost filmat Star Wars, sunt un mare geek și o recunosc, ar fi fascinant să văd platourile de filmare și locurile în sine, sunt de o frumusețe aparte, plus că în Tunisia încă nu am ajuns până acum. Cea de a doua este un itinerariu Hieronymus Bosch mai exact muzeul Prado în Madrid ca oprire centrală și apoi colecții particulare deschise publicului, Este unul dintre pictorii mei preferați și ar fi un vis să ii văd întreaga operă.

Aș vrea să facem o călătorie în mașina timpului împreună. Unde ai vrea să călătorești, având trei destinații: una pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor?

Mi-am început anul 2020 pe malul Bosforului în Istanbul, orașul meu de suflet în care probabil am trăit în altă viață. Era a 21-a oară când ajungeam acolo, am aruncat un bănuț în apele învolburate la miez de noapte și mi-am dorit liniște și recalibrare. După câteva luni de priviri asimptomatice de pe balcon, mă gândesc în continuare tot la Istanbul, va rămâne “acasă” și parcă mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp la cafele și povești la Pierre Loti în toamna și iarna trecute.

Prezentul îl dedic norilor și dealurilor, chiar râdeam cu prietenii că este prima oară din perioada liceului în care stau mai mult de două luni în același loc. Este ceva nou pentru mine și încerc să mă obișnuiesc în realitatea asta, poate sună absurd însă mă bucur de carantină și izolare că orice introvert și nu mi-aș dori să fiu în alt loc acum. Este călduț și confortabil și parcă se mulează pe nevoile bazale ale piramidei lui Maslow. Viitorul sună incert însă îmi doresc să călătoresc, primul zbor va fi înapoi la Londra, cel mai probabil undeva în vara lui 2020 care se apropie cu pași repezi.

Iar următorul înspre Scoția, Inverness și Highlands, cred că vacanța mea de anul acesta se va rezuma la UK și România, mers cu cortul în spate și admirat pădurile. Îmi este dor de natură, de flori, de iarbă, dar și de oameni. Cu puțîn “noroc”, orice ar însemna asta, poate în noiembrie – decembrie vom avea curajul să ne gândim la mai mult iar atunci vor reîncepe deplasările cu jobul in toată lumea. 

Continuăm călătoria imaginară, tot sub presiunea timpului. Dacă ai avea buget nelimitat, însă doar 24 de ore, ce itinerariu ai alege? Menționează și de unde pleci.

Cum nu îmi doresc să pierd ore prețioase pe zboruri long-haul, aș pleca din Londra și chiar mă gândeam aseară cât de dor îmi este de un concert de jazz. Așa că aș zbura la New Orleans și mi-aș petrece o minunată seară într-un club de jazz, la un pahar de vorbă și povești dinainte de Katrina. Cred că ăsta este unul dintre marile mele regrete cu privire la călătorii, că nu am văzut New Orleans-ul înainte de a fi spulberat de uragan. Și când scriu rândurile astea, îmi sună în fundal un David Lewis Luong cu “One step at a time”. Aș mai adauga și un tur al cafenelelor, ceea ce pentru un pasionat de cafea dimineață, la prânz și seara, va fi un adevărat deliciu. 

Care este cartea despre călătorii pe care ți-ai dori foarte mult să o fi trăit din propria experiență?

În 1873 Jules Verne scria “Ocolul pământului în 80 de zile”, iar 120 ani mai târziu, copil fiind mi-am imaginat cum aș fi călătorit fiind Phileas Fogg, însoțită de Passepartout. Cred că mi-am trăit atât experiența londoneză, cât și pe cea indiană la maximum încât să pot afirma că este una dintre cărțile care mă definește suficient de bine în prezent.

În urmă cu aproximativ 6 luni când am realizat că zbor de 1-2 ori pe săptămână și de cele mai multe ori din același aeroport, mi-am început ceea ce am numit “Jurnal de Gatwick” continuat cu “Viața pe timp de pandemie” și asta pentru a-l parafraza pe Marquez. Nu cred că vor ajunge vreodată să vadă lumina tiparului și nici să fie adresate publicului larg însă mi-am aruncat pe hârtie gânduri răzlețe despre cum este să fi mereu pe drum(uri). Este un sentiment devenit firesc, de aici și sevrajul de a nu mai zbura.

În ziua de astăzi poți face ocolul pământului în 36 sau 48 ore dacă ai conexiuni bune și niciun stop-over prea lung. Însă parcă îmi e dor de ceva aventură mai “old fashion” cu explorat locuri și oameni (și aici intervine puțin și formația mea de sociolog) nu doar adrenalină pură și alergat de la un avion la altul. Așa că, cine știe, poate un ocol al pământului in 80 de zile nu sună chiar atât de rău într-o era post-pandemică.

 

Cum îți hrănești dorul de călătorii în această perioadă?

Aseară vorbeam cu un om drag mie despre doruri, din alea profunde, care te seacă și îți restructurează întreaga ființă. Și mi-a adus aminte de Dune a lui Herbert și de Paul Atreides și cum visa el la o planetă a oceanelor, trăind pe Arrakis, printre nisipuri și spices. Cam așa și cu noi acum, ne imaginăm tot ce nu avem și încercăm să ne consolăm cu gândul că vom reveni la normalitatea anterioară. Încerc să mă bucur de momentul asta, de Zoom și Google Earth Travel Agencies (oricât de amuzant ar părea, și-au făcut treaba cu brio în ultimele săptămâni). De oamenii de lângă, de ai mei cu care nu am mai stat atât de mult de ani de zile, de prieteni cu care vorbesc la cafele virtuale și mesaje, de mine și de viață, așa cum este ea acum.

Aș vrea să vină vara, să mă uit în urmă și să spun: “it was the best of times, it was the worst of times…”. Mai deschid câte un newsletter de călătorii și văd câte o promoție la bilete de avion, lucrez remote și cu întreaga lume așa că dimineață sunt în Papua Nouă Guinee și seara în Peru, la curent cu starea actuală și restricțiile adiacente. Și am descoperit un nou joc zilele trecute care m-a ținut în priză și mi-a adus aminte de adrenalina de odinioară. Se numește Geocahing, presupune să ascunzi (pierzi!) lucruri și apoi să le găsești cu GPS-ul. Poate după carantină și izolare l-aș practica outdoors! Dorurile vin și trec, sunt parte din noi până la urmă, contează să le hrănim cu ceva constructiv, chiar dacă asta înseamnă să stai pe balcon, cu o cafea și o carte bună și să visezi la munți și apusuri uitate.    

Toată lumea cere călătorilor de profesie tips&tricks. Eu aș vrea o idee despre ce înseamnă pentru tine “guilty pleasure” într-o călătorie.

În primul rând nu mă consider un călător de profesie, poate jobul în sine și-a pus amprenta suficient de mult încât să mă plimbe prin diverse zone ale globului ăsta mare (no offense, flat earthers!). Cât despre plăceri vinovate, încerc să nu mă gândesc la ele ca excese cât mai degrabă ca la mici bucurii care ne fac existența mai frumoasă. Iubesc cafeaua însă nu am voie să beau foarte multă, aleg mai degrabă decaf dar și atunci cu multă prudență. Așa că dacă am ocazia, fac un tur al cafenelelor, acum de exemplu mi-am imaginat că aș fi în Viena, poate la Café Havelka atât de îmbrăcată de istorie și personalitate încât nu aș vrea să o ratez la nicio deplasare acolo.

Îmi place mâncarea, gusturi diverse și combinații inedite și îmi place la nebunie să experimentez pe unde merg, așa că asta ar fi a doua plăcere mai mult sau mai puțin vinovată. Dacă nu gusti un gelato în Italia, un tapas cu jamon în Spania sau bei un caipirinha cu fructul pasiunii în Brazilia când ajungi pe plajă la Ipanema, înseamnă că nu ai intrat în naturalețea locului.

Ar fi multe plăceri, iubesc cerceii și îmi cumpăr câte o pereche din toate locurile în care ajung, iar mai nou tablouri, mai mici sau mai mari în funcție de dimensiunea bagajului, artiști locali și necunoscuți, ceva care să îmi sară în ochi. Știm noi ce zicea Marie Kondo cu “It should spark joy!”….iar cărțile poștale vin la cerere, cu dedicații și bucurii mici pentru oamenii care încă mai apreciază scrisul de mână și frumusețea unei scrisori in cutia poștală.

Once upon a virtual travel devine o categorie a Idei roșcate, unde adun povești ghidate de întrebări și curiozități ale mele cu și despre călătorii.

Toate fotografiile aparțin călătorului de profesie, Ami Oteanu, eu doar le-am aranjat. Pe Ami o găsiți aici

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial