O plimbare din antichitate până în zilele noastre prin tot felul de scrieri cu și despre iubire. Cam despre asta este vorba în Istoria cuceririi amoroase a lui Jean Claude Bologne.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Jocuri de cuvinte, cercetări serioase, nenumărate surse care descriu seducția. Prezint câteva fragmente care mi-au atras mie atenția, poate vă conving să cumpărați/împrumutați cartea apărută la editura Nemira.
Cu deosebire în teatre să îți încerci norocul la vânătoare: căci sunt locurile cele mai bogate în vânat. Vei afla aici toate câte le cauți: și ceva de iubit și ceva de distrat, și ceva de-o zi și ceva de-o viață … Așază-te lângă fata care ți-a înflăcărat simțurile, ghemuiește-te lângă ea, căci limita locurilor este imprecisă și conformația spațiului îți dă această libertate. Caută apoi un pretext pentru a intra-n vorbă, un subiect banal, numai bun pentru a începe.
Arta iubirii, Ovidiu
Răspândirea lecturii, mai ales în rândul publicului feminin cultivat, devine o altă formă de seducție.
Cartea își are locul ei, fără doar și poate, în istoria abordării iubirii. A oferi un volum de poezii sau un roman de dragoste, a-l comenta împreună cu persoana pe care o dorești să o seduci, a schimba impresii – toate acestea constituiau o intrare clasică în chestiunea amorului în epoca romantică. În Rațiune și simțire, romanul lui Jane Austin, Willoughby o seduce pe Marianne citindu-i cu înflăcărare versuri din Cowper, după ce se asigurase mai întâi că gusturile literare ale fetei corespondau gusturilor lui. Și la Goethe, în romanul Suferințele tânărului Werther, Charlotte îi cedează lui Werther a capătul unei interminabile și memorabile lecturi din MacPherson. În Ghepardul lui Lampedusa, contele Cavriaghi încearcă să o seducă pe Concetta oferindu-i poemele lui Lamartine, în timp ce Leon o cucerește pe Emma Bovary, în cartea lui Flaubert, citind împreună reviste, în după-amiezile plictisitoare din Yonville …
Mergem mai departe în istorie, și mă opresc în secolul al XV-lea, la importanța apariției balconului în arhitectură.
Odată cu balconul, s-a afirmat și serenada, acest concert în plină noapte ppe sub ferestrele femeii dorite. Cuvântul este atestat în Italia la finele secolului al XV-lea și în clasicism se răspândește în toată Europa. Practica rămâne apanajul italienilor și al spanolilor. Dacă e să-i dăm crezare lui Nicolas Goulas, la Paris, serenadele frecvente stârneau rumoare în tot cartierul și aveau efecte dezastruoase pentru reputația tinerelor fete.
Clasicismul aduce noi forme de seducție…
A cheltui fără măsură este o dovadă de noblețe, a te preocupa de bani e meschin și burghez. În aceste condiții, a te ruina pentru o femeie pare a fi cea mai bună dovadă de dragoste. Înseamnă a-i arăta iubitei că în ochii tăi nimic nu e mai prețios decât ea și că doar prezența ei e suficientă pentru a te transforma în cel mai bogat om din lume. (…) În plus, darul angajează. Poate fi reguzat, dar faptul de a-l accepta o obligă pe doamnă să dea la schimb iubirea ei. Altminteri, va fi trecută în rândul curtezanelor. Unele daruri sunt absolut onorabile: o batistă, o panglică, mănuși, un inel, o casetă, un flacon de parfum. (…) Prin mănuși, panglici sau un obiect vestimentar, va avea acces la trupul interzis. Prin obiectul de toaletă, va fi admis în cel mai intim loc. Prin inel, va dobândi aceleași drepturi ca soțul.
… și le accentuează pe cele deja existente.
Seducția trebue să se realizeze în trei timpi: vederea (priviri), auzul (declarații), atingere (sex). Aceste etape corespund celor trei mari scene din Romeo și Julieta: apariția Julietei la balul Capuleților (vederea), scena balconului (auzul), apoi consumarea trupească a iubirii în odaia fetei (atingerea).
Mai departe, poposim puțin la curțile medievale.
Curtea medievală făcea o distincție clară între omagiul adus amantei, respectul cuvenit soției și disprețul rezervat prostituatei, cameristei sau țărăncuței, biete instrumente de satisfacere a unei dorințe trecătoare.
Renașterea aduce un nou element în jocul seducției: portretul.
Portretul este un element al politicilor familiale. În căsătoriile negociate la distanță, oamenii doreau să se asigure de calitățile persoanei alese. (…) în afara situațiilor în care sunt însoțite de o scrisoare mai puțin măgulitoare, precum aceea pe care ambasadorul austriac de la Madrid i-a trimis-o Annei de Austria, alături de portretul lui Don Carlos. El precizează că infantul are ochii mai puțin deschiși decât în pictură, iar gura deopotrivă, un umăr e mai sus și un picior îl are mai scurt.
Mă opresc aici cu fragmentele, pentru că partea cu adevărat savuroasă este post-renaștere, cu toate implicațiile contemporaneității. Spor la citit, garantez că n-o să lăsați cartea din mână și mai mult decât atât, o să vă binedispună.
În luna februarie, Ideile roșcate hrănesc demonii interiori cu întrebări existențiale despre dragoste și viață. Am scris despre cum It must have been love. Apoi despre urticarie sentimentală. Poate vreți surse de inspirație online cu și despre dragoste. În ianuarie, am vorbit despre declutter.
