Aproape pierdută în tăvălugul ăsta pe repede înainte care se numește viață, uit de lucuri și de oameni pe traseu. Recent au fost câteva aniversări, plus niște sfinți, și pur și simplu am uitat, mi-am amintit târziu, nici acum n-am zis niște “la mulți ani” mai personalizate. O să mă revanșez, cândva, cumva. Promit.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Dar textul ăsta nu este despre asta. Este despre oamenii minunați din viața mea care îmi sunt aproape, care simt că-i ceva în neregulă cu mine și care îmi oferă ajutor necondiționat. Și care îmi amintesc că deși aparent n-am motive de zâmbit sau de bucurat, ar trebui să mă gândesc că m-am dat jos dimineață din pat, am toate simțurile active, cu sănătatea stau binișor, așadar am toate armele să lupt cu ce apare peste zi. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră, mai exact oameni-suport.
Ieri mi-a fost o zi grea. Mai grea decât media zilelor grele din ultimul an. Nici azi nu e prea bine. Iar faptul că acasă era om drag cu care am băut un pahar de vin ca să se mai ducă din greutățile de peste zi a contat enorm. A fost nevoie de o serie de zile lungi și foarte lungi ca să-mi dau seama că întorsul acasă după 10-12-14-16 ore, un pahar de vin și un prieten drag este medicament-pansament pentru suflet.
Poate ar fi bine din când în când să ne mai vizităm prietenii și să înnoptăm la ei sau viceversa. Mai ales în momente grele. Poate ar fi mai bine pentru noi și pentru sănătatea noastră să recunoaștem în fața oamenilor în care avem încredere că ne e greu. Că trecem prin ceva nasol. Că avem nevoie de ajutor, fie el și paharul de vin, o pernă și o pătură.
Poate.
