Am auzit la Virgin Radio că astăzi este ziua internațională a fast-food-ului. Printre altele.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Să ne sărbătorim, zic, noi cei păcătoși cu pofte de fast-food.
Da, recunosc, din când în când mai mănânc fast-food. Sunt mega fan KFC, chiar dacă nu întotdeauna aripioarele erau calde și bine făcute. Îmi plac crispy strips mult prea tare ca să renunț la ele, măcar o dată pe lună. Bine, 2-3 dăți. Și cel mai mult îmi place varianta de meniu smart choice – mi se pare că-i făcută când te simți deja vinovat că mănânci junk-fast-food, așadar porțiile sunt mai mici sau cel puțin așa le percep eu. Dacă la KFC nu pot renunța că nu pot, și asta se întâmplă de niște ani, celelalte fast food-uri internaționale mă lasă total indiferentă. Prin asta înțelegându-se că pot trece ani buni fără să mănânc ceva de la ei.
Dar recent am avut niște surprize. Am experimentat variantele de mic dejun pe care le consideram foarte utile ca opțiune de masă rapidă dimineața – și când zic le consideram utile, mă refer că am văzut nenumărate reclame outdoor și online. Da, știu, ar trebui să nu plec de acasă fără să mănânc, teoria o știm cu toții, cu practica e dificil. Așadar, am ajuns să consum Breakfast McDonalds și Breakfast Subway în aceeași săptămână, zile diferite.
Nu știu alții cum sunt, dar mie mi-e greu să aleg din meniurile lanțurilor internaționale dacă nu sunt consumator fidel, cum mi-e cazul la KFC. Să mai fie și faptul că nici cu ochelari nu văd prea bine la distanță … am avut o experiență cel puțin interesantă la breakfast-ul de la McDonalds. Doamna care m-a servit nu era printre cele mai prietenoase și am înțeles de ce: toți clienții care au comandat cât eu mă uitam la meniu știau exact ce voiau, spuneau poezia și primeau produsul/produsele. Oamenii nici măcar nu ridicau capul să vadă monitoarele cu ofertele de deasupra. Fain, băi McDonalds să ai așa clienți fideli, mă înclin. Deși scria mare că micul dejun costă 11.9 lei (cred că-i cea mai scumpă combinație de mic dejun de la ei), după ce nu m-am lămurit dacă mierea+gemul+untul vin împreună sau doar câte una (doamna de la casă mi-a zis că trebuie să aleg – mi s-a blocat capul puțin aici, credeam că toată lumea consumă mierea cu unt sau gemul cu unt, nu fiecare ingredient separat), am ales omleta cu bacon și cafea, combinația asta fiind 14.9 lei. Am râs singură mult căci practic n-am făcut niciun meal deal, ci doar am luat produsele separat. Damn it, marketing, doar știam că fiecare produs la bucată costă mai mult decât pachetele oferite de ei, dar mno, aia e.
Omleta a fost ok, la fel și baconul. Supriza mi-a fost la chiflă, ușor dulce pentru gustul meu și cumva uleioasă. Acum am citit pe siteul lor că acea chiflă este caramelizată, d-aia am perceput-o ca dulce. Vorba aia, dă-i țăranului șofran :)) dacă vedeam că scrie caramelizată, poate o întrebam dacă se poate și altă variantă. Oh, well, o să știu dată viitoare.
Next stop a fost la Subway. Sandwichul cu omletă și șuncă costă 7.9 lei și este absolut delicios. Cred că a contat foarte mult și răbdarea vânzătoarei care mi-a explicat că trebuie să-mi compun singură sandwichul, alegând tot felul de ingrediente. Da, e a doua oară când am mâncat de Subway, dar client-service-ul din restaurantul acela particular m-a convins să mă mai întorc la ei. Pentru că experiența din magazin contează mai mult decât tot marketingul din lume.
Altfel, voi sărbători mai pe seară cu niște KFC, desigur.
Să ne fie bine, cât să ne bucurăm de micile plăceri gustative 🙂
Photo by Robin Stickel on Unsplash
