Pe Mădălina o cunosc de câțiva ani buni datorită omului fain din spatele proiectului Webcultura, Sorin Tudor. Îndrăznesc să spun că Mădă este în tabăra mea de iubitori de culturală, cu pasiuni pentru frumos cultural sub formă de teatru, dans contemporan, expoziții, film, arhitectură și călătorii cu povești. De multe ori mi-e inspirație, căci văd pe profilul ei de Facebook locuri, idei și artiști despre care n-am auzit și nu știam. Din când în când, mă invită la tot felul de performing arts și spre rușinea mea, mai niciodată n-am timp. Dar mi-am propus să schimb acest aspect curând.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
De ce m-am gândit la ea pentru proiectul wine and dine? Simplu. Mădălina călătorește mult și mai întotdeauna apar poveștile la un pahar. Așadar am rugat-o să ne plimbe prin țară cu vin și povești:
O Românie întreagă de băut și de străbă(t)ut
Îți propun o călătorie în spațiu și în timp, așa că te rog dă play melodiei de mai jos și asează-te comod în scaun.
Călătoriile și vinul sunt două experiențe intense, care te împlinesc într-un mod – oh! – atât de plăcut și îți activează toate simțurile – știu că știi asta deja și că îți place, altfel nu ai citi articolul meu.
Am descoperit plăcerea vinului în vara anului 2011, pe care am petrecut-o în orășelul Valladolid din Spania. Mă leagă multe amintiri de un wine bar pe nume Señorita Malauva – în traducere liberă, Domnișoara Strugure Acru – primul local dedicat exclusiv vinului unde am pus călcâiul și unde m-am nimerit, mai mult sau mai puțin voit, la evenimente de profil.
Să fie din cauza asocierii pe care inconștient încă o fac între o vară nebună și vin, să fie din cauza senzației intense de bucurie pe care mi-o dau călătoriile, cert este că eu cred că cel mai bun vin este cel nebăut acasă. O să vă povestesc, așadar, despre două destinații din România unde am mers și despre ce vin mi-ar fi plăcut să am într-un pahar în mână în momentele acelea. A treia destinație este o surpriză, un loc unde încă nu am reușit să ajung, și vă invit pe voi, cei care ați mers deja și ați văzut cât este de spectaculos, să scrieți cu ce vin îl asociați.
Palatul Culturii, Iași
Dacă și vouă v-a plăcut “La Grande Belleza” a lui Paolo Sorrentino o să înțelegeți foarte bine genul de călătorie pe care vi-o propun.
Am fost vara aceasta să vizitez Palatul Culturii din Iași, redeschis de relativ curând după mulți ani, iar locul m-a surprins pentru că arată neașteptat de bine – impresia mea a fost că tot orașul se rotește în jurul punctului central care e Palatul. Și are și de ce – spațiul generos găzduiește patru muzee dintre care cel de artă nouă ne-a plăcut mult.
Imaginează-te pășind pe coridoarele largi ale palatului, discutând despre micul dejun preferat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un personaj al orașului, în timp ce sorbi mofturos dintr-un pahar de vin roșu moldovenesc. Pe lângă tine trec tablouri de Nicolae Grigorescu, apoi de Theodor Palladay, Iosif Iser – rămâi fascinat în fața unei odalisce senzuale, mai iei un sorbet de vin, să-i pătrunzi mai bine farmecul feminin și lasciv – al vinului sau al odaliscei? Cu siguranță aș alege un vin roșu moldovenesc și sec în timpul vizitei la Palatul Culturii, poate chiar un vin al casei de la o podgorie locală mai puțin cunoscută.
Podurile Timisoarei – o alternativă
Timișoara îmi este un oraș tare drag, poate și pentru că îi vorbește sufletului meu despre povești trecute – în tinerețile lor, bunicii mei materni s-au cunoscut pe străzile lui. De altfel, o prietenă din facultate locuiește în Timișoara, iar acum câțiva ani am mers, bineînțeles, să o vizitez. Asociez un vin roze demisec cu o noapte zburdalnică petrecută împreună sub un pod central al orașului, un spațiu improvizat unde se organiza o petrecere hip. Țin minte că aveam o pălărioară neagră și o rochiță albăstruie și ștrengăresc asimetrică și spuneți voi ce altceva s-ar fi potrivit mai bine decât un pahar de vin roze în mâna stângă? Cei drept, țin minte că ne-am întors acasă pe jos, în miez de noapte, iar de la prima alimentară am cumpărat chipsuri pe care le-am ronțăit deloc rafinat pe drum. Uh, unele lucruri se schimbă cu timpul, altele nu…
A treia destinație, unde nu am reușit încă să ajung, deși îmi doresc mult, este localitatea Cârța – mai exact, abația cisterciană din satul din împrejurimile Sibiului. Locul mi se pare atât de misterios și de fascinant, de parcă cei 800 de ani care au trecut peste abație se simt in aer. Dramatic este puțin spus pentru felul în care se vede cerul prin ochiul dezgolit al celei ce trebuie sa fii fost rozeta fațadei. Abația a fost desființată chiar de Matei Corvin în anul 1475, unul dintre motive fiind și că ajunsese atât de bogată încât multe atacuri ale turcilor erau datorate jefuirii comunității înstărite de călugări, generând instabilitate în zonă. De atunci și până în zilele de astâzi a ajuns să decadă până la stadiul în care o vedem – o ruină romantică ce îți dă fiori. Dar vorbind de senzații tari, voi cu ce vin ați asocia o destinație atât de romantică, plin de fantasme istorice?
