Au fost alegeri, avem guvern. A tunat în Teleorman și i-a adunat. Am mai zis, mă repet: n-am ieșit la vot, cam asta-i treaba. Ne dăm cu părerea pe interneți. Eu m-am gândit să folosesc un hashtag, #4anifrumoși, ca să monitorizez cu ce m-a surprins acest guvern. Și slavă Domnului, avem suficiente specimene în grădină!
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Pe lângă numărul extins de ministere – 26, surpriza a venit din partea Ministerului Culturii, care s-a redenumit, acum e Ministerul Culturii și Identității Naționale, prezidat de un fost ministru al culturii, domnul Ionuț Vulpescu.
Dar ce-i cu această identitate națională la rang de minister?
M-am întrebat.
Apoi am insistat.
Și încă mă întreb. Întorc chestiunea pe toate părțile și nu prea găsesc răspuns.
Habemus răspuns
Lăsând glumele prietenilor mei virtuali și reali la o parte legate de ce ar putea să însemne identitatea națională, ne-a explicat domnul ministru Vulpescu.
Și o dată cu aniversarea centenarului Marii Uniri, o să avem autostradă culturală, dacă oricum domnul ministru de la transporturi a recunoscut că NU PROMITE NICIUN KM DE AUTOSTRADĂ. Dar să revenim la cultură.
În acest sens, Guvernul va susţine: restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, înfiinţarea unor noi asemenea lăcaşuri acolo unde este cazul şi amplasarea de plăci comemorative pe case şi clădiri în care s-au luat decizii legate de actul de la Alba Iulia; inaugurarea de monumente dedicate acestor personalităţi, începând cu o mare statuie ecvestră a Regelui Ferdinand; lansarea unei serii de monografii şi cercetări istorice inovatoare, care să restabilească adevărurile deformate în perioada comunistă.
Acest proiect, în mare măsură memorial şi ştiinţific, trebuie corelat, însă, cu un al doilea proiect, de această dată dedicat direct societăţii şi culturii române vii: o „autostradă” culturală, care să lege, prin manifestări înrudite, capitalele Marii Uniri (Bucureşti, Alba Iulia, Chişinău, Cernăuţi). De această autostradă vor fi legate şi alte localităţi româneşti (Timişoara, Lugoj, Blaj, Arad, Sibiu, Iaşi, Craiova, Constanţa), al căror rol istoric în pregătirea şi desfăşurarea actului de la 1 Decembrie 1918 este cunoscut.
În programul de guvernare, ”Autostrada” ar trebui să genereze activităţi nemijlocite de cultură vie: vernisarea de expoziţii istorice şi artistice, simpozioane ştiinţifice, festivaluri, concerte de muzică clasică şi populară, ateliere de creaţie artistică pentru tineri.
Țara arde, cultura își caută identitatea
Încercând să înțeleg conceputul de identitate națională, am citit tot felul de minuni pe internet, în special referate scrise cu milioane de greșeli. Mi-e clar ca nu-i identitatea asta națională pentru toată lumea.
Așadar, am tras eu niște concluzii, așa cum m-am priceput mai bine:
În primul rând, cultura în România a fost mereu subfinanțată. Anul trecut, de exemplu, a avut 0.1% din PIB, adică vreo 171 milioane de euro. Puțin? Gândiți-vă că în 2015 , același minister al culturii a avut cu 26% mai puțin. Da, da. Credeți-mă pe cuvânt.
Apoi, în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019, ne-am trezit că ne pasă de cultură. Negru pe alb, cu copy/paste:
Din perspectivă internă, obiectivele naţionale de securitate vizează: (…) promovarea identităţii naționale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelenţă.
În cele din urmă, cu un guvern tehnocrat discutabil, s-au mișcat niște lucruri: Codul Patrimoniului, Roșia Montană pe lista UNESCO, legea cinematografiei. Din păcate, acestea au fost umbrite de scandalul cu ecouri internaționale de la Opera Română și eșecul strângerii de fonduri pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului. Dar despre toate astea, cu argumente și obiectivitate, mi-am dat deja cu părerea aici.
Doar că realitatea din teren e puțin diferită în ceea ce privește cultura. Să explic, cu liniuțe, nu neapărat în vreo ordine a importanței:
- trăiesc în țara în care politicul local își bate joc de teatru
- abia în august 2016, Bucureștiul, acest oraș-capitală cu pretenții cât Casa Poporului a creionat o Strategie Culturală pe termen lung. Altfel, se dorea Capitală Culturală a Europei. Am argumentat deja și pe acest subiect, aici
- (aproape) tot ce înseamnă cartier bucureștean din afara centrului n-are acces la niciun fel de instituție culturală
- cel mai mare și important teatru din România (cred), TNB, are o rețea dubioasă de vânzare online a biletelor
- avem un teatru de operetă care a costat 9 milioane de euro și care nu se mai poate folosi
- avem un mega brand cultural de țară, pe numele lui George Enescu, și nicio implicare majoră din partea autorităților pentru salvarea casei memoriale din județul Botoșani. În schimb, s-a aprobat refacerea Muzeului Enescu de pe Calea Victoriei și fiind o clădire-palat de patrimoniu, s-au gândit că niște termopane absolut oribile care strică fațada clădirii se integrează în peisaj
- Conform Barometrului Cultural pe 2015, în ultimul an, aproximativ 80% din populaţia ţării nu au fost niciodatǎ la un film într-un cinematograf clasic, iar peste jumătate nu a fost la niciun festival organizat în localitatea în care locuiesc. Studiul îl găsiți aici.
Da, e fain să fluturăm ca simboluri culturale festivaluri cu renume. Sau să ne bucurăm când Adrian Ghenie ajunge iar la licitații în străinătate și se vinde pe milioane de dolari. Sau să ne entuziasmăm prin like&share că vreun artist al nostru e publicat în New York Times, The Times sau mai știu eu ce publicații cu renume mondial.
Dar dacă identitatea asta națională care a fost ridicată la rang de minister s-ar transforma într-un exercițiu de adevărat management cultural? Eu cred că ne lipsesc managerii ăia de tipul omului gospodar care să-și dorească să facă lucrurile să meargă, după care să se gândească la mica sau marea ciupeală. Oamenii ăia super pasionați, ca domnul Victor Purice de la cinematograful din Piatra Neamț.
Și dacă am integra în această identitate națională și companiile private? Eu mai cred că ne lipsește respectul față de companiile private care susțin fenomene culturale. Fără ajutorul lor financiar și/sau material, mulți artiști n-ar mai exista pe scene. Zic doar. Și mulțumesc, din nou, pe această cale, brandurilor care se implică activ de ani de zile și nu doar pentru că dă bine: BRD, Unicredit, JTI, Dacia, Mercedes, Orange, Mastercard, Aqua Carpatica, Staropramen, Ursus, Groupama. Cred că-s mai multe, dar astea-s top of mind la mine. Mbine, pe de altă parte, am avut exemplul Kaufland și Ziua Națională a României celebrată la Alba Iulia, în cetatea Alba Carolina, unde totul era excesiv de branduit. Practic, ne-au luat identitatea națională și la schimb ne-au dat fasole cu ciolan, gratis.
Sau dacă am începe să consumăm acte culturale pentru care să mai și plătim, fără să așteptăm să fie gratis?
E greu, știu. Dar cine știe, poate autostrada culturală promisă de PSD o să fie extraordinară. Altfel:
Poza-i din arhiva personală, de la Fabrica de Pensule din Cluj.