În timp ce petreceam niște quality time cu oamenii cei mai dragi din viața mea, apăsând butonul de pauză de la vocile din capul meu, problemele mele existențiale și fricile pe care le-am tot dezvoltat în ultima perioadă, Beirut a bubuit. La propriu.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Absolutely HORRIFIC images coming in from Beirut where the AP now reports at least 50 are dead according to Lebanese health minister with 2,700 injured after this massive explosion at the port there.pic.twitter.com/Rtd2acxiIc
— Tony Morrison 🏳️🌈 • ABC News (@THETonyMorrison) August 4, 2020
Filmările apărute în spațiul public sunt cutremurătoare. De la ciuperca creată de fum, la mărturiile oamenilor care erau mai aproape sau mai departe de locul incidentului. Este ceva cel puțin înfiorător.
Și mă gândeam uitându-mă pe fluxurile de știri globale cum viața normală își schimbă definitiv și iremediabil traiectoria de la cel mai probabil neatenția unor oameni, căci chiar atac terorist nu cred că este.
TOTUL se poate nărui într-o clipă și transforma într-o ciupercă de fum care la momentul când scriu aceste rânduri, încă nu s-a oprit sursa incendiului.
TOTUL. Iar eu aleg să mă consum, plângând, pentru niște decizii proaste pe care le-am luat. Și aleg să îmi pară rău de tot felul de lucruri care se încadrează la categoria ce ar fi dacă. Tot eu las oamenii să se poarte urât cu mine sau să se folosească de ideile mele, fără să primesc nimic la schimb, nici măcar vreun fel de mulțumire. Și nu în ultimul rând, fac toate lucrurile astea extrem de conștient. Iar la schimb, încerc tot felul de artificii care să mă modeleze după cum pare că vor ceilalți să fiu: mai docilă, mai liniștită, să nu mai glumesc, să nu mai râd, să nu mai zic că-s o persoană amuzantă. Să demonstrez că pot, nici eu nu mai știu ce.
Unor oameni din lumea asta, dintr-un loc de unde știu povești și mi-ar fi plăcut să ajung, universul li s-a prăbușit. Eu mi-am permit o pauză de câteva ore de la consumul meu zilnic cu demonii din capul meu ca să trăiesc în prezent alături de oamenii dragi mie. Și mă gândesc cum ar fi dacă aș face conștient mai des treaba asta. Oare nu s-ar schimba TOTUL în viața mea? Pentru că oricând poate bubui ceva: o criză, o pandemie, o explozie. Și atunci nimic nu va mai avea rost, căci va fi prea târziu sau prea complicat de remediat.
Fotografia este o captura din Twitter-ul din text
