D-ale Oanei

2020. Liniște și furtuni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cu siguranță, 2019 a fost cel mai complicat an din viața mea. Cred că am mai avut și alte milestones, dar pare că o dată cu vârsta de 30 ani, s-au dezlănțuit toate. Am început foarte încet, cu multă introspecție, multe întrebări și multe greșeli de îndreptat. Am continuat cu un declutter și o semi-izolare care mi-a amplificat temerile și problemele. Am vrut să mă întorc în câmpul muncii, dar nu am găsit nicio oportunitate. Am făcut downshifting și lucrurile au început să se așeze. Așa am ajuns să celebrez primul an de freelancing.

Acum jumătate de an, am luat decizia să îmi reorganizez casa. Jumătate de an mai târziu, sunt încă în reorganizare. Nu cred că am avut vreodată un proiect care să mă consume emoțional mai mult decât renovarea casei. Cum nu cred că am fost vreodată atât de obosită încât să amân la nesfârșit toate ideile, proiectele și mai ales planurile pe care le aveam.

Câteodată e greu. Asta m-a învățat 2019. Oricât ai fi tu de ok tu cu tine, cu lumea din jurul tău, oricât ai încerca să creezi cel puțin un zid-fortificație astfel încât să fii mai protejat … e greu. Și greul ăsta începe să se simtă când tot negi că ești bine, când de fapt nu ești. Și problema e că se resimte în primul rând medical – în ultima jumătate de an, m-am îmbolnăvit de nervi și mi-au cedat, pe rând: vederea (mi-au crescut dioptriile în șase luni cu 0.75, e cea mai rapidă creștere din istoria mea medicală), rinichii, ficatul, apoi stomacul, apoi o serie de analize anuale care au ieșit și ele dezastruase, descoperind și mai multe infecții ale organismului decât deja aveam, o pedichiură care mi-a dat vreo două zile emoții, crezând că o să-mi explodeze iar unghia, o erupție cutanată pe față, piept și umeri și cireașa de pe tort, o carie care a tot săpat până a ajuns la gingie.

Așadar am încercat să învăț, din nou, să am răbdare. Cu mine întâi, ca apoi să pot avea și cu ceilalți. Am luat problemă cu problemă și cabinet medical cu cabinet medical și am ajuns aici, la sfârșitul anului. Nu cred că am reușit, e unul dintre eșecurile personale care se repetă de la an la an. Nu știu ce trebuie să mi se întâmple ca să nu mai fiu atât de exigentă cu mine până la punctul de durere. Citeam că anul trecut povesteam despre The Subtle Art of Not Giving a Fuck. Cu adevărat este o artă.

Dar merg mai departe. E ok și plânsul, e eliberator. Întrebarea-i ce faci după ce termini de plâns? N-am încă răspuns, dar știu sigur că TREBUIE să continui să fac ceea ce fac, pentru că între atâta zgomot, falsitate și probleme, mai sunt oameni care vor să construim împreună. Le mulțumesc.

Ca niciodată, simt lipsa unor oameni din viața mea, însă e alegerea lor că au ales distanța în locul unei discuții sincere despre ce s-a întâmplat. Desigur, faptul că am cedat nervos și o dată cu capul, și organismul, nu-i o scuză pentru că am neglijat prieteniile, însă momentan atât pot face. Și-s recunoscătoare pentru toți cei care într-o formă sau alta au fost lângă mine, de oriunde de pe mapamond, cu toate stările prin care am trecut.

E absolut incredibil să primești mesaje cu “ce mai faci” și “sper că ești bine” de la prietenii aflați departe. Și e incredibil că am posibilitatea să fug peste hotare ori de câte ori simt nevoia să descopăr un loc nou sau să sărbătoresc ceva cu prietenii. Dacă vreți și puteți, întrebați oamenii din jurul vostru ce mai fac. E terapeutic, vă zice un om căruia îi trece orice supărare când din senin primește întrebarea asta.

Iar pe tot parcursul ăsta, cel puțin când efectic orbecăiam la începutul anului, am găsit un prieten-far care să mă ajute să depășesc starea în care eram.

Uneori, mai ales când suntem pierduți, întâlnim oamenii care sunt ca niște faruri. Nu ne scot ei din furtuna interioară, dar ne arată că există un mal undeva. (…)

Și toată viața e un ocean, în care oamenii vin și pleacă la fel ca valurile. Și-i minunat să ne bucurăm de prezența lor, atât cât îi avem alături, iar când decid să plece – se ne bucurăm și atunci, chiar dacă e greu.

07:07 – Cu sufletul în est, Andrei Lasc

Mulțumesc. Mergem mai departe, nu neapărat cu motoarele turate. Farewell 2019, hello 2020!

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial