Home / Idei roșcate / D-ale Oanei / Primul an de freelancing

Primul an de freelancing

Dacă mi-ar fi spus cineva vreodată că la aproape 30 de ani o să renunț la un job într-o companie unde aveam o fișă a postului care îmi permitea să fiu extrem de creativă ca să îmi urmez niște idei roșcate de la mine din cap, aș fi spus că-i nebun. De altfel, și acum primesc întrebarea asta: cum? ți-ai dat demisia de la the job? Răspunsul este simplu: da.

Așadar iată-mă acum, la fix un an de când conform documentelor, sunt (și) entitate juridică. Pentru că mai multe persoane m-au întrebat cum e treaba asta cu freelancing-ul, las aici niște sfaturi pe care mi-ar fi plăcut să le primesc, nu să le descopăr pe propria piele.

  • Forma legală de freelancing: PFA vs SRL

Cel mai bine este să alegi forma legală de freelancing în funcție de domeniul de activitate unde urmează să profesezi. De exemplu, pentru PFA, poți avea doar cinci coduri CAEN de activitate, care e musai să aibă legătură cu studiile pe care le-ai urmat și ce scrie efectiv pe diploma validată de Ministerul Educației – ceea ce înseamnă că PFA-ul devine destul de restrictiv. Apoi, lucrurile diferă la plata impozitelor – însă cel mai bine cere ajutorul unui contabil care lucrează cu ambele categorii ca să poți înțelege cum stau lucrurile și care este cea mai bună variantă pentru tine.

  • Contabilitatea

După un an de zile de freelancing, îmi dau seama că doar contabilul este cel care poate răspunde la absolut toate întrebările. Știu oameni care își țin singuri contabilitatea, își depun singuri declarațiile și tot ce mai este nevoie pentru a fi un cetățean cu actele în regulă. Evident că a fost extrem de greu la început – nu înțelegeam cum funcționează sistemul, pierdeam bonuri, încurcam date, nu mă descurcam cu fișele de deplasare – a fost chinuitor. Dar toate aceste etape le-am depășit cu ajutorul contabilului care m-a ghidat la fiecare pas.

  • Plata contribuțiilor

Sunt mai multe variante de plată a contribuțiilor, depinde de disponibilitatea financiară în mare măsură. Încercând să fiu un adult cât se poate de responsabil, am un Excel în care țin toate cheltuielile cu aceste contribuții pentru stat, ceea ce este și bine și rău – câteodată mi se pare că dau prea mulți bani înapoi statului, alteori mă bucur că sunt responsabilă și corectă. Am avut diferite panici cu privire la asigurarea de sănătăate – CASS-ul, pentru că în continuare trebuie să merg la doctor pentru anumite afecțiuni, dar s-au rezolvat cu o singură vizită la Casa de Asigurări de Sănătate, anul trecut – așadar figurez în continuare în catastifele lor ca asigurat și contribuabil. Nu m-aș fi descurcat niciodată cu declarația unică – dar mi-a completat-o integral contabilul. De asemenea, am stat o singură dată la rând la ANAF pentru confirmarea user-ului pentru declarațiile online – așadar o să fie în teorie și mai simplu de acum cu depunerea de acte.

  • Facturarea

Eu folosesc SmartBill, e ușor și intuitiv și ai o grămadă de opțiuni pentru un abonament mai mult decât decent la preț.

  • Clienții

Am aici nenumărate povești întâmplate anul acesta: de la minciuni la țepe și la liniște completă după ce livrezi o parte din materialele stabilite în contract. Motivul pentru care nu vreau să dau mai multe detalii este că oamenii sunt diferiți și se poartă așa cum știu ei. Pentru mine, au fost lecții de business & adulthood – unele încă dor pentru că întotdeauna am avut încredere în deciziile mele și am știut că fac ceea ce trebuie – și iată, mă mai înșel.

Vreau însă să punctez alte lucruri cu privire la clienți sau potențiali clienți: oferiți-le consultanță la prima întâlnire gratuit. Dacă omul acela chiar înțelege că are nevoie de serviciile voastre, vă va căuta ulterior. Iar dacă implementează parte din ideile voastre și funcționează – este extraordinar. Este o validare că ești un specialist bun în domeniul în care activezi, drept pentru care lucrurile funcționează. E normal ca orice idee să fie plătită – cu atât mai mult cu cât este implementată, însă de multe ori oamenii nu gândesc așa. Fiți fără grijă, Universul răsplătește pe alte căi.

  • Problemele 

Nu știu cum funcționează povestea asta cu freelancing-ul pentru alții, dar pot spune cum funcționează pentru mine: sunt perioade când nu ai proiecte și te întrebi ce e în neregulă cu tine și de ce nu vor oamenii să lucreze cu tine, sunt perioade când te întrebi ce cauți tu în viața ta, sunt perioade când se termină toate contractele în același timp și trebuie musai să te apuci de new business, sunt cheltuieli neprevăzute care apar din neant, sunt griji și frici și temeri cu duiumul. Nu, nu primesc 10 oferte de colaborare pe lună. Nu, nu facturez mii de euro. Nu, n-am un networking impresionant și nici prietenii intime cu decision makers în povestea de comunicare care mă pasionează pe mine.

Însă am câteva lucruri care mă țin bine ancorată pe linia de plutire: știu că dacă promit un lucru, îl livrez, știu că sunt suficient de creativă încât să scot aproape orice din piatră seacă, știu că sunt un bun autodidact când este nevoie și mai știu două lucruri pe care le-am învățat mai târziu decât era cazul: să zic nu știu și să cer ajutor.

Nu e nicio rușine să zici că nu e de competența ta, cum nu e nicio rușine să zici că ți s-au terminat proiectele și că te interesează o formă de colaborare.

  • Dezamăgirile

Personal, nu aveam nicio așteptare despre viața de freelancer. Nu știam nici cu ce se mănâncă și nici ce implicări are. Eu voiam doar o pauză pentru că eram în burnout, dar am primit o ofertă pentru un proiect care s-a lipit instant de sufletul meu și voiam musai să-mi demonstrez că pot duce orice challenge la bun sfârșit, mai ales că se suprapunea pe o chestiune care mă preocupa de ceva vreme. Problema e că atunci când nu te odihnești suficient și îți iei o pălărie mai mare decât o poți duce, ratezi niște detalii, cum ar fi o veche vorbă românească “să nu-ți pui toate ouăle în același coș”.

O vreme am fost supărată pe mine că n-am fost mai atentă, că n-am avut mai multă grijă, că n-am fost în stare să iau niște decizii în cunoștință de cauză.  Apoi am fost supărată pe mine că nu sunt suficient de bună în domeniul în care am ales să activez. Într-o altă perioadă m-am gândit serios să mă reprofilez, dar habar n-aveam încotro s-o iau. De fapt, ce cred eu că mi s-a întâmplat în anul acesta este că am dus niște lupte interioare extrem de puternice cu mine – omul visător, care ar vrea să-și urmeze pasiunile, și omul responsabil, care are de plătit facturi, vizite la doctor și tot felul de alte lucruri neprevăzute.

  • Prietenii

Sunt atât de mulți oameni, dar totodată atât de puțini în viața mea. După ani de zile de stat pe drumuri, călătorit și muncit la foc continuu cu proiecte multe în paralel, am descoperit că de fapt, nu-s chiar atât de mulți oameni în jurul meu – doar mi se părea că sunt. Și lucrurile astea m-au întristat o vreme, după care m-am reorganizat și mi-am văzut de treabă. Sigur că e trist – dar totul face cumva parte dintr-o maturizare de care (poate) aveam nevoie.

Iar în toată povestea asta cu prieteniile, oamenii pe care i-am ajutat dezinteresat cel mai mult … chiar ei mi-au întors spatele, iar în unele cazuri a fost mai dureros de atât. Probabil dacă eram în alt context, nu îmi păsa atât de tare, dar acum lucrurile stau altfel și am mai mult timp cu și pentru mine și parcă și văd altfel viața.

  • Viața fără birou

Știu că din exterior pare că este extraordinar să lucrezi din baruri / cafenele / parcuri / tot felul de spații spectaculoase / acasă. Dar nu e chiar așa: îți trebuie o disciplină și o rigoare care mie personal îmi lipsește de cele mai multe ori. Mă țin de TO DO LIST, dar nu pot spune că excelez la capitolul organizare. De fapt, și organizarea are legătură cu toate lucrurile menționate anterior. Am câștigat în schimb timp pentru mine. Nu știu dacă mult sau puțin, dar suficient cât să mă mai odihnesc când nu mai pot alerga.

  • Lecții învățate

Când ți se închide o ușă, se deschide un geam. Poate nu imediat, dar o să-l vezi curând. Singura persoană pe care te poți baza ești tu: ești singurul care poate decide și discerne. Noaptea e întotdeauna un sfetnic bun.

  • Ce aș face diferit

Mi-aș alege altă meserie, dacă aș avea suficient curaj să recunosc că sunt un jurnalist semi-ratat*, cu oareșice valențe de om de comunicare și niscavai școală de marketing în spate. Dar cum întotdeauna am ales calea cea mai grea, cred că mai am de tras puțin în povestea din care fac parte.

*știu că fac bine ce fac – am o capacitate de sinteză extraordinară (mulțumesc, domnule diriginte), pot scrie analize complexe și pot înțelege un subiect. Semi-ratarea vine din faptul că n-am reușit să duc pasiunea pentru scriitură la un alt nivel – nu pot să mă întrețin din scriitură sau n-am învățat încă cum.

  • Mulțumiri

Sunt câteva persoane cărora îmi permit să le spun că-s vulnerabilă, că am o zi proastă, că mi s-au terminat proiectele, că am cheltuieli neprevăzute, că nu înțeleg ce fac greșit de aleg mereu the hard way. Doamnele extraordinare din viața mea care într-o formă miraculoasă, îmi dau putere să merg mai departe, un mix combo de Cristine: doamna Cristina și doamna Fifi și Cristina. Apoi, oamenii care mă sună să mă întrebe ce mai fac și de cele mai multe ori, râdem tare împreună, cum mi se întâmplă cu Liviu și Mihai. Loredana care mă molipsește cu pozitivism și bunătate și idei creative. Prietenii mei din străinătate care mă întreabă când părăsesc țara că nu mai e nimic de făcut aici. Alexandrei care îmi apare în căsuța de chat mereu cu vești bune de la copiii din spital. Lui Alex pentru că îmi demonstrează constant the power of networking. Lui Sori pentru toate poveștile pe care le adună din călătorii. Lui Adi și Pușei pentru încărcarea bateriilor cu aer sibian. Și nu în ultimul rând, mie. Pentru că sunt mai puternică decât cred eu că sunt și pentru că știu că toată lista aia de dorințe va deveni cândva realitate. Doar că am de muncit pentru ea. Mai mult și mai mult și mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial