M-am întors recent din Orientul Mijlociu unde femeia valorează puțin mai mult decât nimic, iar despre violenta domestica nici nu avem statistici. Cel puțin femeile lor, nu neapărat femeile expat sau turistele. Noi, celelalte, suntem motiv de priviri curioase, uneori admirative, alteori agresive. În oricare dintre variante, te simți sub lupă. Eu m-am simțit așa.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

De data asta, incursiunea în lumea islamică m-a dus la un alt nivel. Pentru prima dată, am stat cu capul plecat într-un lift plin de bărbați, majoritatea arabi. Am simțit că asta este ce trebuie să fac, după ce simțeam pe corp fiecare pereche de ochi. Eram destul de îmbrăcată, dar n-aveam părul acoperit, așadar roșul se revărsa pe umeri. Și ai spune că-n Emiratele Arabe Unite lucrurile stau diferit. Poate sunt puțin mai puțin restrictivi, dar privirile lor judecă. Iar eu eram o femeie albă pe teritoriul lor care nu le respecta cutuma. Așadar, am cedat. Am plecat capul. Eu.

M-a marcat atât de tare gestul meu încât nici acum nu înțeleg exact ce mi s-a întâmplat. Eu știu cât valorez și n-are nicio legătură cu negocierea pe numărul de cămile. Eu știu că femeia are aceleași drepturi ca bărbatul și că împreună construim, nu numai unii sau ceilalți. Și mai știu că libertatea de exprimare de orice fel trebuie promovată – fie ea libertatea de exprimare, libertatea de a te îmbrăca cum dorești, libertatea de a avea propriile opinii, libertatea de a alege bărbatul cu care să-ți petreci viața sau măcar o parte din ea.

Și cu neînțelegerea asta a gestului meu de a pleca capul, m-am întors la realitatea de acasă.

România ocupă locul fruntaș în Uniunea Europeană la capitolul violență domestică. Cifrele arată că la fiecare 30 de secunde se produce o agresiune fizică asupra unei femei în țară noastră iar 3 din 10 femei au fost agresate fizic sau psihic, de la vârste fragede. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare, și asta pentru că cifrele oficiale cuprind doar cazurile care ajung în atenția autorităților. Sursa.

Violenta domestica înseamnă când el ridică mâna prima dată, indiferent dacă lovește sau nu, eu cred că tu, ca femeie, ar trebui să-ți faci bagajele și să pleci. Pe loc. Trăim totuși într-un 2017 democratic, unde societatea civilă și autoritățile pot ajuta, dacă știi unde să ceri ajutorul. E greu, dar nu imposibil.

Violenta domestica înseamnă când el el te convinge că n-o să mai dea niciodată, dar la prima ceartă despre nimicuri ridică din nou mâna, chiar e cazul să pleci.

Violenta domestica înseamnă când el el te lovește constant și nu faci nimic altceva decât să accepți, impresia mea este că nu-ți mai rămâne decât să speri că la un moment dat, îți vei face destul curaj să ceri ajutor specializat. Iar apropiații cu care ai avut curaj să împărășești subiectul, să spere că n-o să mai existe o următoarea dată sau că n-o să fie cazul de internare.

Însă cel mai grav mi se pare jocul psihologic de umilire din partea lui. Să se uite în ochii tăi și să-ți spună că nu valorezi nimic. Să îți pierzi mințile și să începi să crezi că are dreptate. Să te desconsideri. Să nu mai crezi că ești suficient de bună pentru dreptul la replică. Să nu mai conteze nimic altceva decât părerea lui despre tine.

Desigur, în teorie e foarte simplu. M-a lovit prima dată, i-am dat papucii, am plecat, viața mea continuă. Doar că știm cu toții cum e cu teoria și practica. Lucrurile nu stau așa. Iar femeile dezvoltă o toleranță la durere – fizică și psihică. N-am studii despre asta, dar mă uit la mine și la prietenele mele apropiate. Toleranța la durere e undeva la cer și habar n-am de unde atâta putere de acceptare a durerii.

Cât despre mine, abia acum am înțeles ce înseamnă să fi victimă a violenței domestice și să nu spui nimic. Eu am cedat. Am plecat capul. Le-am acceptat jocul psihologic. Încă doare, doar pentru că credeam despre mine că sunt altfel și că înțeleg mai mult. Aparent, cedez ușor. Aș putea fi o victimă perfectă a violenței domestice. Sau poate că am fost.

Acesta este un text manifest despre vulnerabilitatea femeilor de pretutindeni. Este al dracului de greu să vorbești despre tine, dar după ce o faci, se mai eliberează din tensiune. Și cine știe, poate ascultătorul are o vestă de salvare pentru tine. Poate pentru cele din lumea islamică lucrurile stau puțin mai dificil, însă noi aici avem ceva mai multe drepturi.

 

Write A Comment