Inside my box

“Nu ținem minte ceea ce vrem să ne amintim. Ne amintim ceea ce nu putem uita”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cred că am trăit într-o societate patriarhală atâta timp, încât e foarte dificil pentru femei să fie total oneste în legătură cu ceea ce simt, asta în principal tot din cauza altor femei care le privesc critic. Competiția este considerată a fi apanajul masculinității, dar dacă femeile fac asta, sunt rele, dacă două femei se bat pe un bărbat e considerat a fi lipsit de bun gust. Există un citat care spune că, dacă o singură femeie ar spune adevărul, lumea s-ar crăpa brusc.  Lisa Taddeo

Am primit Trei femei în dar, într-un ianuarie geros, de la o prietenă veche cu care m-am reconectat atunci. Nu știam nici cine este Lisa Taddeo, nici care-i treaba cu cele Trei femei ale sale. Recunosc sincer că nu m-a dat pe spate nici tipul de scriitură, poate și pentru că sunt destul de mulți scriitori contemporani care scriu cu o ușurință incredibilă și te duc instant în mijlocul acțiunii cărților lor (mie mi s-a părut fascinant ca tip de scriitură Elena Ferrante – unde la fel, nu am leșinat de uimire la Tetralogia Napolitană, dar felul în care au fost scrise m-a făcut să le citesc pe nerăsuflate), nici cele trei povești, nici măcar tema aleasă: dorințele femeilor. Cred că mi-am tot luat povești despre femei și dorințele lor din Modern Love, rubrica permanentă din New York Times pe care o citesc de vreo șase ani, pe de o parte, iar pe de altă parte, am crescut cu Friends, Sex and the City și Gilmour Girls.

Și cu toate astea, am citit-o până la capăt. Da, e ok să nu-ți placă acele cărți care ajung best seller-uri și să te încăpățânezi să citești totuși până la ultimul rând.

Am terminat de citit Trei femei într-una din nopțile cu insomnii. Se pare că mi se tot adună astfel de nopți de la o vreme și încerc să “evadez” în alte lumii cu ajutorul beletristicii (deși cartea asta a fost scrisă în urma unui research jurnalistic care a durat opt ani de zile, nu se încadrează neapărat la categoria beletristică). Nu funcționează de fiecare dată, dar măcar încerc. Mă străduiesc, iar lucrul ăsta este mai mult decât nimic.

A rămas în schimb cu mine citatul despre amintiri: “Nu ținem minte ceea ce vrem să ne amintim. Ne amintim ceea ce nu putem uita”. Și am simțit cum mi s-au umezit ochii pentru adevărul din spatele acestei fraze. N-am plâns, de la o vreme am o relație tare ciudată cu plânsul, despre care am mai povestit. Însă am simțit cum toată greutatea lumii se lasă pe pleoapele mele, în special atunci când aș vrea să-mi amintesc lucruri, dar nu se întâmplă asta. În schimb …

De la atâta izolare, am început tot felul de introspecții, procese de conștiință, meditații, psihanaliză și terapie prin artă. E complicat să stai cu tine atâtea ore  pe zi, mai exact toate orele pe zi, într-o casă relativ mică, mutându-te dintr-o cameră în alta, de pe canapea, pe scaun, apoi la bucătărie, apoi pe jos, apoi în vârful patului, și de la capăt. Și e și mai complicat să realizezi că ai uitat niște amintiri dragi, în schimb nopțile ți se împânzesc de coșmaruri, alegeri greșite, oameni care te-au dezamăgit, idei pe care le-ai abandonat. Ne amintim ceea ce nu putem uita. Și printre altele, mi-am amintit că am instaurat borcanul cu amintiri acum vreo doi ani și l-am abandonat pe parcurs. Poate ar fi cazul să-l reiau acum, în vreme de izolare, când sunt tot mai puține motive să te menții pozitiv.

Dacă n-ați citit încă Trei femei, un preview îl puteți găsi în Decât o revistă.

*Inside my box este proiectul prin care vorbesc public despre sentimente, trăiri, emoții. Am mai scris despre plânsul de fericire, încrederea în mine, răbdare , depresie  și cum am învățat să recunosc că nu știu printre altele.

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial