Vara marilor schimbari

Vara marilor schimbări este mai degrabă un text pentru mine, la care să revin peste ani și să mă bat pe umăr că am luat decizii potrivite. Sau nu.

Sunt în anul Domnului, ajunsă la 33 de ani, cu vreo 15 ani de experiență profesională, care lucrează în regim freelancing, în domeniul comunicării, iubitoare de povești și călătorii. 2022 l-am început extrem de obosită de atâta stat în casă, de reguli și rigori pandemice, de incertitudini despre cum urmează să se întâmple lucrurile, dar undeva pe drum, m-au găsit niște proiecte faine, care mi-au deschis niște sertare vechi profesionale: mediul și educația.

Pe plan personal, am descoperit dintr-o întâmplare o casă la țară, într-o zonă care îmi place mult, și pentru care vreo două luni, am făcut demersuri să devină a mea, doar că n-a fost să fie.

Iar acest n-a fost să fie s-a multiplicat apoi în alte sfere personale și profesionale, ceea ce m-a dus să descopăr mai multe lucruri despre mine, și am început un program de dream management, dar și să aleg să muncesc mult mai mult – felul meu de a fugi de probleme.

Iată-mă deci la jumătatea anului, motiv de regăz și de planificare, fără planuri de vară, fără vacanță programată și într-o stare de oboseală cronică, întrebându-mă ce caut eu în viața mea și cum am ajuns până aici.

Vara marilor schimbări a început cu o dorință mai veche, de a-mi continua studiile și de a face ceva pentru mine, ceva care nu este neapărat din sfera profesionalului. Așa am ajuns să dau admiterea la master, unde încep cursurile în toamnă.

Apoi, a continuat cu o discuție sinceră despre unele dintre colaborări: cum mă simt în raport cu activitățile pe care trebuie să le prestez, cum se poartă oamenii cu care lucrez cu mine, și mai important de atât, cum se poziționează față de mine. Am trecut și prin serii de feedback, în care cei cu care lucrez au ales să-mi spună direct că aveau alte așteptări, pe care nu le bifez. În cele din urmă, am fost dată afară de pe grupurile de lucru, fără măcar să apuc să îmi iau la revedere de la colegi.

Tot din seria profesională au fost și niște telefoane din senin, de la oameni care știu ce pot profesional, care m-au întrebat dacă vreau să colaborăm. Astfel de telefoane fac extraordinar de bine, mai ales când se cam clatină lucrurile și nu crezi că te mai pricepi la ceva.

Un lucru fantastic care mi s-a întâmplat a fost și că am (re)descoperit că iubesc să lucrez cu copiii – iar august a însemnat două ateliere de scriere creativă în contexte diferite, care m-au hrănit spiritual extraordinar de tare.

Energia asta a lucrului făcut cu pasiune mi-a dat avânt să încep un proiect separat, pe care îl aveam parcat de aproape un an, pentru care investesc enorm de mult timp, și pe care sper că o să-l aprecieze din ce în ce mai multă lume: conținut curatoriat a poveștilor gastronomice, din țară și din străinătate, UMAMI Moments.

Iar momentul WOW a fost când am povestit public despre inițiativă, iar mai mult de 200 de oameni s-au abonat la prima ediție. Dintr-o dată, dintr-o postare pe internet. Am plâns. Și apoi am mai plâns de emoție când a doua zi de la prima ediție de newsletter, Alina Iancu de la Revino mi-a adus o cutie cu bunătăți și umami, iar Alex de la Iașul Nostru mi-a menționat inițiativa în newsletterul lui. E extraordinar să primești încurajări, mai ales când ești singur într-un astfel de demers. Iar încurajările au continuat să apară, de la oameni care știu și înțeleg cât de greu este să acorzi timp și energie unui proiect amplu, de cercetare, care nu se scrie singur. Oameni buni, habar n-aveți cât de mult bine mi-ați făcut.

Totodată, am investit timp și energie să înțeleg mai multe despre educație financiară, și m-am apucat să investesc niște economii, iar rezultatele sunt wow după o lună. Nu știu de ce nu am făcut nimic în acest sens până acum. Iar tot din sfera financiară, am renunțat la niște abonamente digitale pentru tot felul de lucruri pe care nu le utilizam și pe care le plăteam automat, iar calculele arată că am mai economisit aproximativ 30 de euro. Am planuri să-mi reorganizez cămara și dulapurile, sunt absolut sigură că pot supraviețui liniștită cu proziviile pentru cel puțin două luni, fără nicio altă cumpărătură. Apropo, voi câte conserve de pește aveți în casă? Care-i limita legală admisă?

Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc oamenilor relativ noi din viața mea, care au făcut vara asta memorabilă – gașca de boardgames, cunoscuții cu care merg la spectacole și apoi împărțim impresii, celor care m-au scos din zona mea de comfort (Gabi, cum a fost urcarea pe munte), oamenilor care dau îmbrățișări lungi și sincere, cei pe care mă pot baza când le cer o părere profesională despre cum să fac într-o anumită situație, prietenii care îmi trimit poze cu copiii lor și împart cu mine bucuria lor zilnică. Adevăratele lucruri de neprețuit.

Vara marilor schimbări a fost despre limite și descoperi în egală măsură, despre frustrări și abuzuri emoționale balansate de râsete de copii și mulțumiri că le-a plăcut experiența oferită de mine, despre nopți întregi de insomnii din cauza căldurii din oraș, despre prieteni care îmi deschid ușa casei lor ca să îmi încarc bateriile, despre day trips pentru spectacole de teatru departe de București, despre planuri amânate și concerte care mi-au făcut pielea de găină, despre lacrimi de bucurie și promisiuni că o să mă pun mai des pe primul loc.

Toamna se numără roadele de peste an, iar eu simt că am momentan niște ancore aruncate pe nisip. Dar măcar există și oi vedea ce fac cu ele.

*Inside my box este proiectul prin care vorbesc public despre sentimente, trăiri, emoții. Am mai scris despre plânsul de fericire, încrederea în mine, răbdare , și cum am învățat să recunosc că nu știu, printre altele.