La Constanța poți folosi peturi în schimbul unui bilet pentru transport public. Inițiativa face parte din campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, o inițiativă unică în România, prin care locuitorii și turiștii vor putea circula cu mijloacele de transport public, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Locuitorii și turiștii din Constanța vor putea circula cu mijloacele de transport public în schimbul a trei deșeuri colectate. Campania este o premieră pentru România, ea având, atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și obiectivul de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor care, pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public.
Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu, de orice dimensiune și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei. Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile. Costul biletelor este suportat integral de către partenerii privați ai acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare Green Ambalaje, unde vor fi transformate în noi resurse.
În funcție de rezultatele acțiunii pilot derulate vineri, 21 mai, Primăria Constanța și partenerii acțiunii iau în calcul extinderea acesteia în fiecare vineri, pe întreaga perioadă a sezonului estival.
Campania “Schimbă PET-ul cu biletul”, este lansată de Primăria Municipiului Constanța şi Asociația Act for Tomorrow, cu sprijinul Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța, Kaufland România și Green Ambalaje, în contextul ediției din acest an a Zilei Municipiul Constanța și a programului național “Vinerea Verde”, lansat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu.
Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4,1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.
Mai mult decât gratuitate pentru transport public, grija față de mediu.
Un alt aspect inedit al campaniei îl constituie infrastructura de colectare separată a deșeurilor, aceasta având forma unor animale marine gigant, care reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România. Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice.
Campania se desfășoară la Marea Neagră, aceasta fiind a doua cea mai poluată mare din Europa. După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conține cea mai mare densitate de gunoaie produse de om și ajunse în mediul marin din UE. Plasticul constituie 90% din deșeurile produse de oameni și descoperite în mediul marin. 85% dintre acestea sunt sticlele de plastic (PET) și pungi de unică folosință, aceste două categorii de obiecte reprezentând doi dintre principalii poluanți marini.
Campania “Schimbă PET-ul cu biletul” face parte din programul “Acționăm pentru Ape”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, în cadrul căreia încă din 2019 se desfășoară ample acțiuni de protejare a apelor, atât la nivelul municipiului, cât și la nivelul altor stațiuni de pe litoral.
Oprește-te puțin, te rog. Tu știi ce se întâmplă cu deșeurile care ajung în apă?
Trebuie menționat faptul că, din fericire, la nivelul Uniunii Europene, problema poluării apelor cu deșeuri din plastic a devenit o prioritate pentru instituțiile europene, Parlamentul European și Comisia Europeană. Reglementările adoptate în ultimii doi ani interzic în totalitate produsele din plastic de unică folosință pentru care există deja materiale alternative. De asemenea, noile reglementări obligă producătorii de anumite articole extrem de nocive mediului acvatic (de exemplu, ambalaje, filtre pentru produse din tutun, șervețele umede etc.) de a acoperi costurile de gestionare a deșeurilor și de curățare (așa-numita responsabilitate extinsă a producătorilor). De asemenea, cadrul de reglementare la nivel European stabilește obiective de colectare și reciclare ambițioase pentru deșeurile de plastic.