Delicii

#3 Confesiunile unei roșcate iubitoare de delicatesuri: pledoarie pentru întoarcerea aprozarului

Pinterest LinkedIn Tumblr

Nu știu alții cum sunt – ba știu, dar așa e expresia neaoșă, dar eu iubesc să mănânc, fie delicatesuri, fie lucruri experimentale, fie chestii delicioase care îmi activează memoria gustului.

Încă din perioada pandemiei, am apreciat foarte tare un trend pe care unele supermarketuri l-au adoptat: lădița cu legume de sezon. Logistic, probabil este un coșmar pentru lanțurile de magazine, însă cu bunăvoință, toate se rezolvă. Lădița cu legume de sezon este o idee foarte bună, mai ales dacă viața ta s-a petrecut în oraș la bloc și nu prea știi ce-i aia o grădină adevărată de legume. Și mai ales de când a dispărut conceptul de aprozar.

Și dacă știi ce este o grădină adevărată de legume, orice vizită la supermarket te duce în eroare: găsești orice, oricând, de peste tot din lume, la care se mai adaugă o situație: principala mea problemă la „piața” supermarketului este lumina. De fapt, habar n-am cum arată în realitate legumele pe care le achiziționez, pentru că lumina este mult prea puternică să realizez ce să cumpăr.

Sunt într-o vizită mai prelungită în Belgia, unde de dimineață am intrat într-un aprozar, care de fapt face parte dintr-o cooperativă agricolă, și efectiv m-a lovit o campanie de marketing atât de deșteaptă și atât de educativă încât mă întreb de ce nu avem și noi: niște cartoline colorate cu legumele disponibile sezoniere, ca să ai habar ce mănânci și este în sezon. Și de la cine, pentru că fiecare lădiță are propriul QR code, scanezi treaba și descoperi fermierul care a produs respectivele legume, cu un mic istoric al fermei sale. Mai mult, aprozarul are lumină naturală, iar tu chiar poți vedea cum arată legumele.

aprozar
Aprozar

Nu pot să nu mă întreb noi de ce nu mai avem aprozare. Sau astfel de campanii educative. Sau de ce nu ni se pare firesc să consumăm fructe, legume și verdețuri conform calendarului naturii.

Sigur, rămâne oricând opțiunea pieței, iar Oborul este acest tărâm nemărginit de bunătăți, la limita dintre producători pe bune și samsari. Dar dacă am cere puțin mai mult?

Pe această cale vreau să menționez și să aplaud inițiativele acelor chefs din noua bucătărie românească care au meniuri sezoniere și încearcă să respecte calendarul naturii, așa cum ne-a fost lăsat de atâția și atâția ani – de curând, la brunch-urile Anika au fost vedete urzicile, iar la meniul de primăvară a celor de la Grai, leurda are loc de cinste, printre altele.

Mă mai bucur și că leurda, o verdeață-usturoi care era aproape necunoscută, a căpătat notorietate în mainstream și este disponibilă la vânzare inclusiv în supermarketuri. Da, se poate, cu pași mici, dar fermi.

Am tot adunat notițe/experiențe și întâmplări care se încadrează în categoria Confesiunile unei roșcate iubitoare de delicatesuri. Ce îmi doresc cu această serie este să las câteva idei de bun simț și de bune practici pentru horeca locală. Am mai făcut o listă de idei și în 2020, încă de actualitate.

Photo by Raul Gonzalez Escobar on Unsplash

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial