Idei roșcate

Provocare: Cum să oprești timpul

Pinterest LinkedIn Tumblr

1 martie 2018: sunt în aeroportul Otopeni, aștept să decolez spre o Europă mai caldă. Mă uit în jurul meu și până acum, n-am văzut pe nimeni zâmbind. Toată lumea este încruntată, tristă, supărată, cufundată în telefoane, tablete sau laptopuri. O mamă aleargă după un copil care își tot scoate hainele de pe el pentru că îi este cald. Îmi pot imagina ce fel de vieți au oamenii care așteaptă pe scaunele de lângă mine, cine pleacă în vacanță, cine în business trip. E foarte amuzant în sine exercițiul de imaginație. Și parcă trece timpul altfel când te tot uiți la oameni. Și brusc, îmi amintesc de provocare pe care o primisem cu doar câteva zile în urmă: cum să oprești timpul? M-am tot gândit dacă pot să zic că fac parte din Societatea Albastros. Dacă nu știați, albatroșii sunt oamenii care îmbătrânesc în raport de 1:10 ani până la 1:15 ani. Eu simt deja că au trecut multe vieți peste mine. Și n-am nici 30 de ani măcar. Ceea ce mă califică ca fiind albastros. Cred. Sper.

Și totuși, cum să oprești timpul? E simplu, nu-l oprești. Când lumea se prăbușește ușor, dar sigur, fugi spre alte meridiane. Asta am făcut și atunci – am fugit spre vest, câștig o oră în plus pe care o investesc ulterior în ceea ce numesc timp pentru mine. Am fost să-mi încarc bateriile cu oameni noi, locuri noi, experiențe noi. Și mai ales, cu energie cât să mă reîntorc acasă și să o iau de la capăt. Altă soluție nu am pentru timp. De câțiva ani, acesta este modul meu de a opri timpul. Revin cu un update imediat ce termin de citit Cum să oprești timpul a lui Matt Haig. Poate ei au altă soluție decât plimbatul peste meridiane ca să câștigi timp.

12 martie 2018: e puțin trecut de miezul nopții. Stăm pe un dig, între stapilopozi, la Constanța. E frig, dar nu foarte. Râdem, glumim, povestim d-ale vieții. Ne-am hotărât să plecăm cu fix trei ore înainte. El a zis hai să mergem. Și am plecat. În timp ce-mi povestește despre cum bătea vântul în Australia, îmi amintesc brusc de provocarea asta despre cum să oprești timpul. Îl întreb cât e ceasul, îmi răspunde că nu contează. Personajul din cartea lui Haig a trăit în vremea lui Shakespeare, a navigat cu Căpitanul Hook și a băut cocktails cu Fitzgerald. Printre altele. Practic, el trăiește de o veșnicie și va mai trăi o veșnicie. Doar că s-a săturat de veșnicie și vrea acum un ordinary life, așa cum o numesc americanii. Mă uit din nou la noi doi. Am oprit timpul, ordinea firească a lucrurilor, ca să trăim puțin (mai mult) după carpe diem. Altfel, câtă lume cunoașteți care pleacă seara spre mare, doar pentru a se bucura câteva ore de sunetul valurilor care se sparg la mal? Sau de panorama de pe geamul camerei de hotel? Sau de niște timp cu omul care îți place? Pe drum spre București, încerc să mă conving că sunt parte din Societatea Albatros. Cred că totuși am reușit să opresc timpul pentru niște ore. Și știu asta pentru că am luat toată bucuria revederii mării, glumele, buna dispoziție și plimbarea pe străduțele pustii ale centrului vechi și le-am trecut în capitolul din viața-mi care se intitulează americănește non-ordinary life experiences.

Nici acum n-am terminat cartea de citit, însă vă rog să luați în considerare îndemnul scriitorului:

Călătorește. Explorează. Învață. Inventează. Trăiește.

Am călătorit on a short notice într-un loc drag mie. Am explorat amintiri și senzații. Am învățat să ascult liniștea. Am inventat oprirea timpului pentru câteva ceasuri. Am trăit. Și am simțit cum fugile astea repetate sunt lucrurile care mă hrănesc.

Dar am scris deja despre asta într-un articol care se numește, cum altfel, mai mult ca prezentul.

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial