Știu, greu de crezut titlul. Dar eu am reușit, după un an de zile, șase ore petrecute la poliție și trei procese. N-aș fi scris acest text dacă nu existau insistențele prietenilor că da, se poate și altfel, am făcut dreptate. Și poate-s model de inspirație și pentru alții.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Ce s-a întâmplat, în detaliu, în jungla-trafic din București:
Veneam pe Pache Protopopescu, direcția spre Piața Iancului, pe ploaie, întuneric și pe alocuri două benzi de circulație – prima fiind ocupată în proporție de 70% de mașini parcate. Eram la semaforul cu Strada Mătăsari, pe banda 1. Am plecat de la semafor la culoarea verde, am încetinit până la oprire după ce am trecut intersecția, căci urmau mașinile parcate, așadar eu fiind pe banda 1 nu aveam pe unde să mai trec, așteptând ca cineva să îmi facă loc pe banda 2 (care apropo e cam inexistentă, fiind de fapt linia de tramvai). Repet, staționam și semnalizam stânga, căci așa-i în trafic.
Mă uitam în oglinda din stânga șoferului să văd când aș putea să intru în coloană, când într-o fracțiune de secundă, un camion mi-a spulberat oglinda. După ce m-am panicat căci senzația în sine a fost foarte nasoală, am realizat că nu s-a întâmplat mare lucru, de fapt, nenea nu oprise, iar după el nu mai era nicio mașină. Am accelerat, i-am făcut semne, am pozat camioneta de la spate, la semafor la Iancului m-am dat jos pe ploaia torențială, i-am bătut în geam, l-am rugat să oprească căci practic mi-a spulberat oglinda. Mi-a zis da, apoi a făcut stânga pe Mihai Bravu spre Obor, și dus a fost. L-am urmărit până după Obor, făcându-i semne și claxonându-l, el a condus în continuare. Din fericire pentru mine, pe partea din spate avea un mesaj cu ȘOFER NEDISCIPLINAT ÎN TRAFIC? SUNAȚI LA ….
Și am sunat. Șeful lui a fost foarte amabil, l-a sunat, m-a sunat înapoi, mi-a zis că mă așteaptă la ieșirea din București, la complex Dorally. I-am zis că eu nu mă duc până acolo, așadar îl aștept la secția de poliție pentru constatare. El mi-a zis că șoferul trebuie să-și îndeplinească timpii de traseul și că nu se poate întoarce. Bun. Am plecat spre secție, timp în care am fost sunată de șofer care îmi explica că n-am dreptate, că vreau să-i fac rău, că sunt o nenorocită, etc. I-am închis că n-aveam cu cine discuta.
M-am dus la secția de poliție. Am așteptat PATRU ore, de la 18.30 până la 22.30, timp în care am șocat pe toată lumea fiindcă citeam. Apoi, a mai durat o oră schimbarea de tură. Când am ajuns în sfârșit față în față cu un polițist și i-am explicat situația, prima reacția a domnului polițist a fost o glumă oribilă, sexistă și foarte misogină, legată de faptul că-s brăileancă. Am trecut peste, mi-a spus că e o prostie, că avaria este practic inexistentă. Am coborât cu el și dintr-o mișcare de mână, mi-a pus oglinda la loc, ce-i drept, îi zburase capacul. Ne-am întors la birou și am făcut o criză de nervi: am așteptat cinci ore căci sistemul este cum este, am acceptat jigniri gratuite și nu primesc niciun fel de ajutor? Domnul polițist m-a întrebat ce-mi doresc, că el îmi îndeplinește dorința, doar să-i zic. I-am zis că aș vrea să-l sune el pe șofer și ăla să-și ceară scuze. L-a sunat. Doar că domnul șofer … după ce m-a înjurat pe mine, i-a închis domnului polițist telefonul în nas. Și apoi și-a închis telefonul de tot. Am ajuns în punctul în care domnul polițist s-a enervat rău, l-a dat prin stație, la un moment dat l-a oprit un echipaj. A completat vreo mie de hârtii și mi-a zis că oamenii ca mine, cu principii, nu fac altceva decât să enerveze alți oameni care vor doar să fie de bună credință. Și să fiu conștientă de faptul că statul român cheltuie suplimentar acum bani ca să-mi facă mie un moft – un dosar de daună practic inexistent, căci oglinda mea nu mai era avariată, doar dată peste cap.
Domnul șofer a venit trei săptămâni mai târziu la București pentru constatare. Urma să plec la Londra în ziua respectivă, aveam timp limitat de stat la cozi. I-am spus asta polițistului de când m-a sunat, a înțeles situația. Cu șoferul de camion am avut un mega scandal cu jigniri și tot meniul – inclusiv că femeile n-ar trebui să aibă dreptul să conducă. Și cât mă toca pe mine mărunt că sunt o nesimțită care n-a vrut altceva decât să-i facă rău, polițistul descoperă că mașina la momentul producerii accidentului n-avea ITP-ul valabil (prima amendă + suspendare permis), n-avea RCA (a doua amendă), iar mașina care era înmatriculată în județul Botoșani n-avea nici rovinietă (a treia amendă). Și atunci s-a dezlănțuit jihadul. Nu redau în cuvinte ce mi-a fost dat să aud, dar pot să zic că la Botoșani se înjură serios și pasional. L-ar fi iertat de niște amenzi, dar nu de toate, dacă îmi vorbea frumos. Dar aia e, n-a fost să fie. La final, nenea șoferul a plâns, spunându-mi că i-am lăsat fără cadouri de Crăciun și mâncare pe el și familia lui numeroasă, căci nu mai putea fi șofer.
Da, m-am simțit puțin prost, după care mi-am amintit că am stat să îndur misoginisme gratuite că unii sunt nesimțiți în trafic. Și mi-a trecut.
Șase luni mai târziu, m-am trezit cu o scrisoare de la tribunal, fiind chemată ca martoră în procesul șoferului prin care dădea în judecată poliția română pentru toate amenzile, considerându-le nefondate, având în vedere că mașina mea n-a suferit nicio daună reală. Eram și învinuită și martoră în același paragraf. Chestiunea a fost că scrisoarea am găsit-o după trei săptămâni în cutia poștală, eu fiind plecată în tot acest timp.
Apoi cu a doua chemare la tribunal, unde nu m-am prezentat, deși în cunoștință de cauză. Iar săptămâna trecută, a venit și a treia scrisoare, unde practic tribunalul îmi dă mie dreptate. Eu, sincer, i-aș mai fi dat o amendă pentru că un judecător și un grefier au pierdut timp cu nesimțiți în trafic în loc să facă altceva mai bun. Un an mai târziu, s-a făcut dreptate.
În mod normal, n-aș fi stat vreodată cinci ore la o coadă. Dar atunci, în seara aia, ceva s-a întâmplat. Unul dintre copiii de la spital murise chiar în ziua respectivă, campania de 13 lei pentru prânzul copiilor din spital cam șchiopăta din cauza mea, un prieten bun n-a găsit un medicament pentru o fetiță care avea mare nevoie de el. O forță hrănită de furia mea personală că nu pot face mai mult ca să ajut copiii ăștia pe care îi chinuie cancerul m-a făcut să duc o bătălie cu un nesimțit. Căci de prea puține ori autoritățile statului sunt alături de lupta noastră spre mai bine. Și am simțit nevoia să fiu protejată. Că oglinda aia putea să mă coste 5 lei sau 500 lei, nici nu conta, dar suma aia, indiferent cât de mică sau mare era, putea fi direcționată pentru fructele și legumele copiilor de la IOB, nu să plătesc pentru nesimțirea unui bou din trafic. Ăsta mi-a fost argumentul, de aceea mi-a ținut polițistul speech-ul despre oamenii cu principii.
Nu știu dacă aș repeta experiența. E foarte dur să auzi serii de cuvinte cu impact negativ despre tine. Și îți trebuie coaie și stomac ca să te lupți pentru dreptate. Eu am câștigat o luptă de principiu cu nepăsarea și nesimțirea. A fost greu. Nu pot aproxima încă dacă a meritat sau nu, dar ce pot să spun că atunci când am citit sentința, m-am bucurat. Dreptatea și adevărul sunt două principii care ne lipsesc.
