Este deja al doilea an când atât branduri, cât și oameni preocupați de mediul înconjurător militează pentru #iuliefărăplastic. Aproape uitasem, dar sunt abonată la newsletter-ul celor de la Biodeck și mi-au reamintit ei.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Provocarea lor se numește #IulieFărăRisipă, însă cred că îi puteți spune oricum, atât timp când focusul este pe consum mai ponderat și să ai o abordare mai conștientă a alegerilor tale ca și consumator. E vorba despre a face alegeri mai bune.
Un stil de viață #fărărisipă presupune să trimiți cât mai puține deșeuri la groapa de gunoi, să reciclezi cât mai mult posibil, să repari, să reutilizezi sau să donezi ceea ce nu-ți mai folosește. Redu, Refolosește, Reciclează, Repară, Refuză.
O lună fără risipă înseamnă, practic, să refuzi ambalajele care nu sunt necesare, să acorzi prioritate obiectelor pe care le ai deja, reparându-le, să găsești idei creative de a refolosi obiectele care și-au epuizat un ciclu de viață. Implică o mai bună organizare, însă odată ce devine obișnuință, va fi mult mai ușor să realizezi ce ți-ai propus.
Așa cum și cei de la Biodeck spun, cred și eu foarte tare în puterea exemplului personal. Devino inspirație pentru cei din jur, povestește-le despre schimbările pe care le produci, discutați despre dificultățile pe care le întâmpinați, găsiți împreună soluții. Dă mai departe leapșa #iuliefărărisipă. Postează pe facebook sau instagram o poză cu schimbările pe care le faci pentru un viitor mai sustenabil. Folosește #IulieFărăRisipă pentru a-i inspira și pe alții.
Reamintesc aici despre Mic ghid pentru depozitarea alimentelor în frigider, căci personal cred că cea mai mare risipă este cu mâncarea.
Și mai vreau să menționez și săculeții textili pentru fructe și legume, care se găsesc în orice supermarket – cumperi o dată, dar îi folosești de foooooarte multe alte ori și sunt chiar utili. Eu am de la Lidl, însă am văzut că și Kaufland și Mega Image îi promovează. Și mai am niște sacoșe oldschool textile cu care merg la piață, pe care le am de la DM.
ps: Mai multă inspirație în zona asta găsiți pe România Ecologică. De asemenea, Liana de la Aveți și pe roz are o serie de sfaturi din zona sustenabililății.
Photo by Volodymyr Hryshchenko on Unsplash