„Confesiunile unei roscate iubitoare de delicatesuri” reprezintă o serie legată de povești din industria ospitalității începută în ianuarie 2022.
Nu știu alții cum sunt – ba știu, dar așa e expresia neaoșă, dar eu iubesc să mănânc, fie delicatesuri, fie lucruri experimentale, fie chestii delicioase care îmi activează memoria gustului.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Nu neapărat mâncat propriu-zis, cât mai degrabă degustat. Bonus, sunt și foarte pofticioasă, iar în ceea ce privește locurile noi, sufăr oareșicum de sindromul FOMO.
Iată-mă deci degustând tot felul de chestii cu nume complicate din meniurile noilor restaurante, care în esență sunt lucruri deja știute, doar aranjate altfel în farfurie, și câteodată, nu foarte corecte.
Cred cu tărie că îți poți forma o părere realistă despre un meniu dacă ai următoarele opțiuni:
- poți lua testing menu
- vii de cel puțin două ori
- comanzi atât aperitiv, cât și main dish + side dish și desert
Abia apoi îți dai cu părerea despre tot – așa consider că e corect, mai ales că noile restaurante au mai mult personal în bucătărie și merită o notă per total, nu per preparat.
Revenind însă la titlu – trăim vremurile astea pandemice oribile, iar în timp ce scriu aceste rânduri, suntem în plină ascensiune a valului 5, cu prieteni mulți carantinați acasă după ce au petrecut festiv în locuri publice.
Acestea fiind spuse, nu e nicio rușine să zic că motivația mea pentru a ieși din casă, la restaurant, a scăzut dramatic. Iar atunci când ies, sper și vreau să cred că aleg locurile unde managementul este responsabil – cât de poate în vremurile astea nu foarte roz.
Mă aflu deci într-un nou loc, unde totul este gândit până la ultimul detaliu, servirea impecabilă, mâncarea decentă – nu wow, dar cumva altceva în peisajul local. Și da, cred că e nevoie și de astfel de locuri premium – cineva trebuie să balanseze și cârciumile de tip “tourist trap”.
Iar acest loc nou are un bar discret, care completează întreaga atmosferă, doi barmani, cum scrie la manual, și scaune înalte, pentru alt tip de clienți, care nu vor să ia masa, ci doar să enjoy some drinks. Clienți care sunt prezenți la bar – iar șocul suprem este că oamenii ăștia stau efectiv peste ustensilele de pregătit cocktails, ceea ce este cel puțin ciudat. Pentru un loc cu atenție la detalii exagerată chiar, nu înțeleg cum instrumentele de preparat cocktails sunt PE BAR, la vedere, iar peste ele, râd tare clienții menționați. Din păcate pentru ei, în raza mea vizuală e și chiuveta – știu, e absurd să clătești pisătorul de gheață sau lingura de amestecat în cocktails, dar faptul că oamenii ăștia respiră, vorbesc și râd peste niște ustensile … oribil.
Problema când ai tot acest “spectacol” la vedere, îți trec toate acele gânduri pandemice prin cap. Și apoi, toți acei oameni minunați pe care îi cunoști și au business-uri similare și știi foarte clar că n-ar face această greșeală. Iar la final, garnish-ul e ideea că încă nu excelăm la nivel de barmanie – ca țară. Există câteva inițiative, dar prea puțin pentru ce ar putea fi. Și descoperi singur răspunsul: mai e mult până departe. Din păcate.
Și da, pentru mine, o astfel de “întâmplare” anulează experiența culinară pentru că nu mă simt în siguranță. Iar siguranța mea e foarte importantă.
Am tot adunat notițe/experiențe și întâmplări care se încadrează în categoria Confesiunile unei roșcate iubitoare de delicatesuri. Ce îmi doresc cu această serie este să las câteva idei de bun simț și de bune practici pentru horeca locală. Am mai făcut o listă de idei și în 2020, încă de actualitate.
Photo by Stanislav Ivanitskiy on Unsplash