Poate vă întrebați, ca și mine, când și de unde a apărut noțiunea de bere la noi. Nu la numeroasele berăririi artizanale mă refer, ci la licoarea bahică în sine.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
În Album literar gastronomic, apărut în 1982, se descriu următoarele:
Berea ca băutură se pare că-i adusă în țările românești de sașii din Ardeal care au trecut munții și s-au stabilit dincoace, iar cei care au gustat-o la început au fost tot străinii, ofițerii și soldații armatelor de ocupație, adică austriecii și rușii. Sașii ardeleni fierb bere în Moldova mai întâi, încă din 1798, la Roman, și nu peste mult, în 1809 la București, la margine, un neamț Johan Tempel de Gotha deschide și el tot o fabrică de bere tot cu aceleași restricții ca și ale povernagiilor în ce privește întrebuințarea orzului în anii cu secetă proastă.
Ai noștri n-o apreciază, și nu fără pricină: să nu uităm că Bucureștii erau așezați între vii și podgoriile muntene și moldovene, care nici ele nu erau departe, îl obișnuiseră cu vinuri alese, roșii și albe, dulci și mai acruțe, și mai ales ieftine.
(…)
Berăria lui Johan Tempel va arde în 1821, când cu zavera, dar o va reface după numai trei ani fiul său, Frederic Tempel, asociat cu același poate hirurg la Pantelimon, Iosif Krebs, pe care l-am mai pomenit și care, în cele din urmă, schimbându-și cetățenia și ungându-se supus francez, ca să scape de prigoana consulului prusian, își are propria întreprindere.
Și BP Hașdeu are mențiuni despre bere în cartea sa Ursita (1864?), o nuvelă istorică destul de romanțată, după spusele criticilor:
Bere? o băutură atât de germană și atât de modernă în țara noastră? bere în epoca lui Ștefan cel Mare? ce anacronism! vor striga desigur lectorii, citind aceste rânduri.
Le vom răspunde pe scurt, încuragind mai ales pe acei ce nu beau bere din sentiment patriotic, că ea nu este nici germană, nici modernă!
Mai întâi de toate, cuvântul bere e curat românesc, fiind un substantiv format din verbul a bea. Slavii tot astfel numesc berea pivo, de la verbul piti, a bea.
Al doilea, până în momentul de față, locurile în cari se păstrează orice fel de băutură — bere, vin, rachiu etc. — poartă la noi numele de pivniță, adică berărie, ceea ce dovedește că la început acele locuri nu erau în România decât numai pentru bere.
Dacă aceste două considerațiuni se vor părea glumețe, vom putea înșira texturi lămurite, pozitive, autentice, cum că vinul era puțin cunoscut românilor în secolii XV și XVI, afară numai doară de domni și boieri, pe când berea, nectarul civilizațiunii moderne, era băutura universală a poporului de jos.
Așezământul comercial moldovean al lui Alexandru cel Bun legiuiește anume că nici un străin să nu se amestec în fierberea berei, această industrie fiind permisă numai românilor neaoși.
Italianul Della Valle, călătorind prin țările noastre în prima jumătate a secolului al -XVI, se pronunță în această privință nu mai puțin clar, zicând că românii se adapă cu cerevisia(bere).
Așadară, jos gloria berarilor nemți! trăiască berea română!
Doar că istoria berii românești e mult mai veche, aparent de pe la 1366. Scrie Cosmin în Gastroart o scurtă istorie a berii în România, documentată cu date concrete, nu chiar povești adunate de prin cărțile de bucate.
Poveștile merg cel mai bine cu ceva de băut, așadar găsiți mai jos o listă de unde puteți comanda online bere artizanală:
- HopsClub – citiți povestea lor în Business Magazin, doar ce a apărut.
- The Beer Institute
- Beer Academy
- Berero
- Casa Berarilor Artizani
- Bere Zăganu
- Craft Beer
- Perfektum – au în această perioadă un pachet Work from home
- Ground Zero
De ceva vreme, încerc să pun laolaltă notițele adunate despre istorie gastronomică. Să încerc să le dau un context. Momentan, sunt idei roșcate adunate pe această pagină de internet. Am scris deja despre ghidul bunelor maniere care se aplică oriunde și oricând. Pentru o sursă mult mai serioasă și mai bine documentată, recomand Gastroart.ro.
Photo by Eeshan Garg on Unsplash
