Salonul de vinuri şi turism viticol ReVino Bucharest Wine Fair are loc weekendul acesta, între 11 şi 13 mai la hotelul Novotel din Bucureşti, găzduind 36 de expozanţi, producători şi importatori de vinuri din România şi de peste hotare.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

În cadrul evenimentului, vizitatorii vor avea ocazia să deguste 230 de vinuri liniştite şi spumante şi de a le afla poveştile chiar de la proprietarii sau enologii cramelor în care au fost produse.

„Promovăm vinul românesc de mai bine de cinci ani prin proiectele crameromania.ro şi revino.ro şi am pus întotdeauna accent pe soiurile autohtone şi pe turismul viticol la noi în ţară. Evenimentul ReVino Bucharest Wine Fair, ajuns la a patra ediţie, vine în completarea acestora şi dă posibilitatea pasionaţilor şi specialiştilor să deguste vinuri premium de la crame mici şi mijlocii din România. Însă nu vor lipsi nici importatori cu vinuri internaţionale. Ne bucurăm de vinurile lumii şi apreciem evoluţia calitativă a vinurilor locale”, spune Alina Iancu, iniţiatoarea proiectelor Revino.ro şi CrameRomania.ro.

Cu Alina am mai povestit pe blog în seria de Wine and dine. “Cred că oricine face fotografii, într-un fel sau altul, le publică pe rețelele de socializare. Eu am ales să le prezint împreună cu povestea locurilor pe care le-am vizitat și astfel au apărut proiectele CrameRomania.ro – singura bază de date bilingva online a cramelor din România, ReVino.ro – trip advisor al cramelor din România, astfel cei interesați de turismul viticol să aibă cât mai multă informație despre cramele ce pot fi vizitate, dar și ce presupune o astfel de vizită. Și nu m-am oprit aici, organizez și un salon de vinuri și turism viticol, o ediție pe an, ReVino – Descopera vinurile din Romania. Recent am lansat și o hartă viticolă în format print pentru a completa informația pe care o aduc în această direcție celor care vor să descopere vinul și cramele din România”, explică Alina Iancu.

Zilele de sâmbătă şi duminică sunt dedicate celor care vor să afle mai multe informaţii despre vinurile româneşti şi internaţionale de calitate sau vor să afle cum pot vizita cramele din România de la biroul de turismul viticol.

Salonul de vinuri este completat de masterclass-uri educative cu diferite teme prezentate de specialişti, enologi sau proprietari de crame. Masterclass-urile sunt o categorie de workshopuri la care poate participa oricine, în baza unui bilet de intrare, în care specialiştii vorbesc despre importanţa tipului de pahar din care degustăm vinul, despre evoluţia vinului, dar şi despre tipurile de vinuri spumante produse prin diferite metode.

CrameRomania.ro este bază de date bilingvă online a cramelor din România. Proiectul non profit, creat şi dezvoltat de pasionaţi ai vinului, are că obiectiv dezvoltarea turismului viticol, promovarea soiurilor locale de struguri şi creşterea nivelului de curiozitate al celor care călătoresc pentru vinurile şi cramele din România.

Revino.ro este un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor informaţii de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

Ne vedem acolo, mai ales că poveștile cu vin sunt preferatele mele 🙂

Write A Comment