„Confesiunile unei roscate iubitoare de delicatesuri” reprezintă o serie legată de povești din industria ospitalității începută în ianuarie 2022.
Nu știu alții cum sunt – ba știu, dar așa e expresia neaoșă, dar eu iubesc să mănânc, fie delicatesuri, fie lucruri experimentale, fie chestii delicioase care îmi activează memoria gustului.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Nu neapărat mâncat propriu-zis, cât mai degrabă degustat. Bonus, sunt și foarte pofticioasă, iar în ceea ce privește locurile noi, sufăr oareșicum de sindromul FOMO.
Slavă Domnului, avem din ce în ce mai multe locuri noi în oraș, cu meniuri din ce în ce mai delicioase și povești gastronomice foarte bine închegate. Însă chiar și așa, cu tot dragul și dragostea pentru mâncare, am observat câteva chestiuni deranjante.
Bucătăriile larg deschise
Sunt nenumărate studii care arată că oricât de mult ți-ai dori să transparentizezi procesul astfel încât să fie clientul mulțumit, bucătăriile de tip open space atrag tot praful, părul și alte mirosuri din sala de mese, iar urmăritul îndeaproape a bucătarilor duce puțin în zona de Big Brother.
Dar să spunem că am putea supraviețui acestui fenomen, însă ce faci cu mirosul? Am fost recent la un restaurant nou deschis, foarte bine cotat, cu super chefs în bucătărie, și am plecat de acolo mirosind a cantină. Mai sunt câteva astfel de locuri în oraș unde mâncarea e extraordinar de bună, însă mirosul e ceva … de nedescris. Sunt însă și locuri unde îți asumi mirosul de cantină – ca de exemplu cam orice restaurant chinezesc, dar măcar știu de înainte că nu e un loc cu pretenții.
Farfuriile ciobite
Ceva ce mă enervează teribil de tare, mai ales dacă sunt la un restaurant la o oră de trafic moderat (a se citi nu mai e nimeni în restaurant), să primesc farfurii ciobite. Înțeleg că lucrurile se mai sparg, ciobesc, avariază și investițiile sunt destul de mari în zona asta, însă nu poate exista un sistem în care farfuriile ciobite să fie aduse la mese absolut ultimele, când rămân bucătarii fără nicio altă farfurie?
Mobilierul prost gândit
Nu exagerez când spun că cel puțin jumătate din arhitecții/designers de interior/owners care gândesc spațiile de restaurante nu sunt oameni care ies constant în oraș, altfel nu-mi imaginez cum și mai ales de ce aleg niște mese de mici dimensiuni, pe care urmează să servească farfurii foarte mari. Îmi place ideea de farfurie de mari dimensiuni pentru că lasă bucătarul să se joace creativ și cu plating-ul, dar nu și când ne așezăm mai mulți oameni la masă și efectiv n-avem loc să mâncăm.
Am mai scris și:
#1 Confesiunile unei roșcate iubitoare de delicatesuri: episodul pandemic, etapa bar
Am tot adunat notițe/experiențe și întâmplări care se încadrează în categoria Confesiunile unei roșcate iubitoare de delicatesuri. Ce îmi doresc cu această serie este să las câteva idei de bun simț și de bune practici pentru horeca locală. Am mai făcut o listă de idei și în 2020, încă de actualitate.
