Obiceiul de a sta la cafenea ocupă un loc central în viața socială a multor comunități musulmane, servind de-a lungul timpului ca spațiu de socializare masculină. În regiunile cu influență otomană, obiceiul bărbaților de a sta la cafenea a devenit un element cultural distinctiv. Am luat prima oară contact cu acest obicei în Kosovo, apoi în Muntenegru, iar mai apoi în Orientul Apropriat – Iordania și Emirate și Africa – Zanzibar, Maroc și Tunisia.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Însă traversând de la nord la sud Tunisia în recenta vizită, mi-a readus pe agendă întrebarea legată de cafenelele a căror scaune sunt îndreptate spre stradă, unde doar bărbații cafelesc, și m-am întrebat DE CE. Sper să vă placă ceea ce am documentat.
Ce urmează să citiți este un eseu comparativ care explorează rădăcinile acestei practici și semnificația sa culturală, evidențiind funcțiile sociale ale cafenelei, diferențele regionale, rolul genului în delimitarea spațiului public și evoluțiile recente determinate de modernizare, turism și tehnologie ca să vedem de ce cafeneaua este adesea numită “a doua casă” a bărbaților în aceste societăți.
Obiceiul de a sta la cafenea în Balcani: scurt istoric
Consumul de cafea și apariția cafenelelor au pătruns atât în Balcani, cât și în Africa de Nord în perioada expansiunii otomane. În Balcani, cafeaua a fost introdusă în secolul al XVI-lea odată cu dominația otomană, primele kafane (cafenele) apărând ca locuri publice de întâlnire. Termenul “kafane” provine din turcescul “kahve” (cafea), indicând destinația inițială a acestor spații: consumul de cafea. Aceste prime cafenele balcanice erau exclusiv masculine, bărbații adunându-se acolo pentru a conversa, a dezbate subiecte de interes și a încheia afaceri. Mai mult, la începutul secolului XX, femeilor li se interzicea social intrarea în kafane, o normă puternică de segregare de gen în spațiul public balcanic. Prin urmare, încă de la origini, cafeneaua în Balcani a fost percepută ca un bastion al bărbaților, parte integrantă a unei culturi publice patriarhale din epoca otomană.
Obiceiul de a sta la cafenea în Africa de Nord: scurt istoric
Situația a fost similară și în Africa de Nord, deși cu nuanțe locale. Cafeaua a ajuns timpuriu în regiune; se consemnează că, în jurul anului 1600, cafeaua era deja cunoscută din Maroc până în India.
În Tunisia, introducerea cafelei s-a produs tot în secolul al XVI-lea, în timpul stăpânirii otomane, fiind adusă de guvernatorii turci (bey) împreună cu tradițiile lor culturale. Astfel, conceptul de “casă de cafea” (qahwa) a prins rădăcini la Tunis odată cu administrarea otomană: până în 1846, peste jumătate din cafenelele din Tunis erau deținute de turci, semn al popularității și al influenței acestui nou obicei. La fel ca în Balcani, cafenelele nord-africane au devenit rapid centre sociale masculine, integrate în viața zilnică. De pildă, în Tunisia, cafeaua a prins atât de bine încât a eclipsat ceaiul – băutura preferată în restul Magrebului – devenind băutura principală a socializării, consumată într-un ritual comunitar zilnic.
În Maroc și Algeria, unde tradiția ceaiului verde cu mentă e puternică, cafenelele totuși au proliferat în mediul urban sub influență otomană sau europeană, oferind bărbaților un nou spațiu de adunare. În esență, în ambele spații geografice, cafeneaua s-a impus istoric drept “clubul social” al bărbaților, o extensie a sferei publice în care femeile pătrundeau rar sau deloc.
Obiceiul de a sta la cafenea în Zanzibar: scurt istoric
Zanzibar a fost, începând cu secolul al XVII-lea, un important nod comercial între Peninsula Arabică, India și coasta estică a Africii. Aici, cafeaua a fost introdusă pe două căi: prin intermediul arabilor, care o consumau deja în Peninsula Arabică, și mai târziu prin coloniști europeni care au adus plantațiile de cafea pe continentul african, în special în zonele fertile ale Munților Kilimanjaro.
În Zanzibar, cultura cafelei a fost mai puțin despre cafenea ca instituție formală urbană, așa cum s-a întâmplat în Tunisia sau în Balcani, și mai mult despre consumul colectiv în spații semi-publice sau de familie. De exemplu, în orașul Stone Town, există tradiția de a bea cafea (kahawa) în piețele locale sau pe stradă, unde vânzătorii ambulanți fierb cafea cu condimente (cardamom, cuișoare, scorțișoară) și o servesc în cești mici bărbaților adunați în jur. Asemănător cu Marocul, scaunele sunt adesea orientate spre stradă, accentuând dimensiunea de “priveghi urban” – un amestec de socializare, observație și apartenență.
Antropologii arată că, în Zanzibar, kahawa ya kungoja – „cafeaua de așteptare” – are o funcție socială importantă: oamenii se opresc la vânzătorii ambulanți nu doar pentru gust, ci și pentru conversație. Cafeaua este consumată în grup, în timpul rugăciunii de seară sau după muncă, marcând o formă de reconectare socială în spațiul public dominat de bărbați. Aceste ritualuri sunt profund musulmane, dar amestecate cu elemente swahili și africane: uneori, cafeaua este însoțită de muzică tradițională taarab, iar conversațiile reflectă atât cultura orală africană, cât și spiritualitatea islamică.
Citește și: Food stories – Zanzibar
În partea continentală a Tanzaniei, în schimb, apariția plantațiilor comerciale de cafea a transformat produsul într-o resursă economică majoră, mai mult decât un simbol social. Aici, cultura cafelei s-a dezvoltat mai mult în jurul consumului domestic sau pentru export, iar ideea de cafenea ca spațiu social nu a prins la fel de puternic ca în regiunile maghrebiene sau balcanice.
Totuși, în orașele mari precum Dar es Salaam sau Arusha, cafenelele moderne încep să apară, atrăgând tineri, turiști și antreprenori locali. În Zanzibar, turismul a impulsionat dezvoltarea unor cafenele turistice care amestecă estetica arabă, swahili și occidentală, unele dintre ele devenind locuri de socializare mixtă – un contrast față de tradiția exclusiv masculină prezentă în multe alte țări musulmane.
Obiceiul de a sta la cafenea în Orientul Apropiat – Iordania și Emiratele Arabe Unite: scurt istoric
În Iordania, în special în Amman, cafeneaua (maqha) îndeplinește un rol central în viața socială a bărbaților. Tradiția cafenelei vine din epoca otomană și s-a perpetuat ca spațiu semi-public, unde se bea cafea arabă (cu cardamom), se fumează narghilea și se discută pe teme politice, religioase sau sociale. În cartierele vechi din Amman, există încă numeroase cafenele tradiționale unde bărbații în vârstă joacă table și discută despre evenimentele din regiune.
Ce este specific iordanienilor este combinarea tradiției tribale cu urbanizarea. Mulți bărbați folosesc cafeneaua pentru a-și reafirma statutul în comunitate, mai ales în contextul culturii beduine în care onoarea, loialitatea și afilierea tribală sunt importante. A sta la cafenea înseamnă „a fi prezent în spațiul comunității”, iar în unele cartiere cafeaua este locul de reconcilieri sau mediere informală a conflictelor.
În EAU, în special în orașe ca Dubai și Abu Dhabi, cultura cafenelei este o îmbinare sofisticată de tradiție și globalizare. Emiratele, fiind un stat cu un număr covârșitor de expatriați (peste 80% din populație), au dezvoltat o cultură cosmopolită a cafelei, foarte diferită de tradiționalul majlis (salonul de oaspeți tribal) unde se servește cafeaua arabă în pahare mici (qahwa).
Totuși, majlis-ul rămâne o formă esențială de ospitalitate masculină – bărbații emiratieni își întâmpină oaspeții cu qahwa și curmale, iar ritualul servirii cafelei este încărcat de simboluri (de exemplu, ceașca nu trebuie umplută niciodată complet, iar oaspetelui i se oferă de trei ori, în semn de generozitate).
Pe de altă parte, orașele din Emirate au devenit epicentre ale culturii “third-wave coffee” – adică cafenele de specialitate, minimaliste, Instagram-friendly, unde tinerii (locali și expați) vin pentru socializare, studiu și networking. Spre deosebire de Tunisia sau Maroc, în EAU femeile frecventează aceste cafenele în mod obișnuit, iar spațiile sunt, de regulă, mixte și relaxate în ce privește interacțiunea de gen – reflectând politica generală a statului de modernizare accelerată și deschidere internațională.
Tot în Emirate există și o renaștere a culturii tradiționale de cafea: au apărut muzee dedicate cafelei arabe, barista locali pregătesc qahwa cu tehnici moderne, și există chiar campionate de preparare a cafelei în stil arab. Astfel, statul a reușit să rebranduiască identitatea cafelei tradiționale ca parte a patrimoniului național, oferind o punte între trecut și prezent.
Funcția socială a cafenelei: discuții, relaxare și observarea vieții urbane
Dincolo de simpla servire a unei băuturi, cafeneaua îndeplinește rolul unui veritabil “salon” public, o scenă a vieții cotidiene unde bărbații își petrec o bună parte din timp. În Balcani există zicala “ajmo na kafu” (hai la o cafea) – o invitație care implică mult mai mult decât savurarea cafelei. Atât în sate, cât și în marile orașe balcanice, cafenelele (tradiționalele kafane sau modernele cafenele-bar) sunt constant pline de oameni care stau la taclale, dezbat politică, fac schimb de știri sau pur și simplu se destind. Acolo se citesc ziarele, se leagă prietenii și se pun la cale afaceri. În multe orașe ale Balcanilor, a sta la cafea ore în șir este un mod de viață; străinii au remarcat uneori cu uimire “oamenii care stau toată ziua în cafenele fără să pară grăbiți să muncească”, însă localnicii consideră că “nu e niciodată vorba doar despre cafea”, ci despre experiența socială în sine. Astfel, cafeneaua funcționează ca un spațiu de discurs public informal: bărbații discută problemele comunității, schimbă zvonuri sau pur și simplu povestesc, menținând coeziunea socială. În trecut, aceste conversații puteau dobândi și valențe politice – de exemplu, la începutul secolului XX, naționaliștii sârbi se întâlneau în kafanele din Belgrad pentru a discuta idei revoluționare.
În Tunisia și Maroc, funcțiile sociale sunt asemănătoare. Cafeneaua tradițională (qahwa) este un loc de relaxare și de observație a vieții urbane: de multe ori mesele și scaunele sunt așezate afară, orientate spre stradă, permițând clienților să privească trecătorii și forfota orașului. Într-o descriere sugestivă, un jurnalist marocan notează cum pe trotuarele din fața fiecărei cafenele sunt aranjate șiruri de scaune “cu fața spre stradă, nu unul spre altul”, special pentru ca bărbații să stea și să privească lumea. De la pensionari care își încep ziua cu un café noir sorbit încet, până la tinerii care se strâng să urmărească un meci de fotbal la televizor, cafeneaua servește ca refugiu din agitația sau problemele vieții. Acolo bărbații fumează (țigări sau narghilea), joacă table, cărți sau șah, și conversează pe teme diverse – de la politică și religie până la fotbal și bârfe locale.
În Tunisia, de pildă, consumul de cafea este un eveniment social în sine: în cafenelele populare din cartierele orașului Tunis, mulțimi de oameni se strâng pentru a urmări împreună meciuri sau pentru a dezbate cu patos evenimentele zilei. Pentru mulți, acesta este spațiul unde se simt în largul lor, înconjurați de amici și cunoscuți, trăind un sentiment de comunitate. Un studiu antropologic realizat în cartierele muncitorești din Tunis arată că bărbații de acolo consideră cafeneaua “singurul spațiu public viabil” pentru ei în societatea contemporană – o a doua casă unde își pot petrece timpul în lipsa altor opțiuni.
Prin urmare, fie că vorbim de kafana balcanică sau de qahaua nord-africană, cafeneaua îndeplinește funcția unui “club social” neoficial, un loc pentru discuții, destindere și observarea teatrului urban cotidian.
Diferențe între cafenelele musulmane
Diferența majoră față de Balcani este prezența femeilor. Pe scurt, în timp ce în Balcani cafeneaua a evoluat spre un spațiu social deschis întregii comunități, în Tunisia și mai ales în Maroc ea a rămas în multe privințe un spațiu rezervat bărbaților prin convenție socială.
O altă diferență constă în integrarea cafenelei în rutina zilnică și percepția timpului petrecut acolo. În Balcani, deși oamenii petrec mult timp la cafea, există totuși și opinii critice (ex. unii consideră statul “degeaba” la cafenea ca fiind neproductiv), iar ritmul vieții moderne a impus adaptări – de pildă, cafeaua “la pachet” și lanțurile de cafenele internaționale au pătruns și ele în marile orașe balcanice. În Africa de Nord însă, ritmul mai lent și șomajul ridicat fac ca bărbații să poposească ore întregi la cafenea fără vreo stigmă socială – dimpotrivă, este un mod acceptat de a-și petrece ziua. Antropologii subliniază că în cartierele sărace ale Tunisului, cafeneaua publică (qahwa shaʿbiya) a devenit pentru mulți “un punct de staționare” în viețile lor marcate de incertitudine, un loc unde să-și reconstruiască sentimentul de demnitate masculină într-o societate cu resurse precare.
Așadar, dacă în Balcani cafeneaua este un prilej de socializare deliberată, în zona Africii de Nord ea capătă adesea o dimensiune de cotidian banal și necesar, unicul cadru unde mulți bărbați (în special din clasele populare) își pot consuma timpul liber și frustrarea în mod colectiv.
Rolul genului și distribuția spațiului public între bărbați și femei
Genul joacă un rol important în înțelegerea culturii cafenelei în aceste societăți. Atât în Balcani, cât și în Magreb, cafeneaua s-a născut ca spațiu exclusiv masculin, însă evoluția istorică a dus către scenarii diferite în privința accesului femeilor.
În Balcani, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, odată cu modernizarea și emanciparea femeilor, interdicțiile informale au slăbit. Dacă la 1900 era de neconceput ca o femeie să intre într-o kafana din Sarajevo sau Belgrad (aceasta ar fi încălcat un tabu social), în prezent femeile din țările balcanice participă liber la viața cafenelei, mai ales în zonele urbane. De pildă, în perioada socialistă în Iugoslavia, odată cu apariția caffe-bar-urilor (kafić) în anii ’70, aceste localuri au fost imediat adoptate de tineretul de ambele sexe ca loc de întâlnire. Astăzi, în orașe precum Sarajevo sau Priștina, este absolut normal să vezi grupuri mixte de prieteni – băieți și fete – stând la cafea, sau tinere singure lucrând pe laptop într-o cafenea. Cu alte cuvinte, spațiul cafenelei în Balcani a devenit în mare parte mixt. Totuși, unele nuanțe persistă: există încă “cafenele de bărbați” în zone rurale sau localuri tradiționale unde clientele femeilor e rară (de exemplu, micile cafenele sătești sau hanurile vechi). Dar acestea sunt excepții din ce în ce mai marginale pe fondul urbanizării și egalizării sociale. Scene care altădată ar fi fost șocante – precum femei fumând și discutând liber la masa unei cafenele – au devenit parte din normalitate în Europa de Sud-Est.
Contrastant, în Tunisia și mai ales în Maroc, segregarea de gen în spațiul cafenelei se menține vizibilă. În multe localități nord-africane, femeile evită să stea la cafenelele publice, lăsând aceste spații aproape 100% în stăpânirea bărbaților. Nu există legi care să le interzică accesul – teoretic, orice femeie ar putea intra să comande o băutură – însă normele culturale descurajează puternic acest lucru. Multe femei din Maroc mărturisesc că nu s-ar simți confortabil într-o cafenea plină doar de bărbați; unele preferă să meargă în grup sau deloc, pentru a evita priviri insistente ori hărțuiri. Practic, asupra femeii care s-ar așeza singură la o masă într-o cafenea “de bărbați” planează suspiciuni morale sau percepția că nu este respectabilă. Așa se explică de ce, în marile orașe marocane, femeile care doresc totuși să savureze o cafea în oraș aleg adesea cafenelele moderne, unde atmosfera este mai puțin tradițională și unde prezența altor femei (locale sau turiste) le conferă un sentiment de siguranță. Această stratificare produce de fapt o diferență socială: cafenelele populare, mai ieftine, rămân teritorii masculine, pe când cele “mixte” tind să fie mai scumpe, accesibile claselor medii și turiștilor – fenomen observat atât în Maroc, cât și în Tunisia. Cu alte cuvinte, spațiul public al cafenelei este împărțit în continuare inegal între genuri în societățile maghrebiene tradiționale.
Mișcarea tunisiană NASWINHA
Merită subliniat că această realitate nu a rămas necontestată. În ultimii ani, odată cu mișcările pentru egalitatea de gen din lumea arabă, au apărut inițiative menite să spargă monopolul masculin al unor spații publice. Un exemplu vine din Tunisia, unde în 2022 un grup de activiste a lansat campania “Naswinha”, organizând acțiuni de “ocupare” a barurilor și cafenelelor de bărbați. Aceste femei au intrat în grup în baruri populare din centrul Tunisului (echivalentul cafenelelor de cartier, dar unde se servește și alcool), așezându-se ostentativ la o masă și cerând băuturi – un gest simbolic de sfidare a normei ce rezervă acel spațiu doar bărbaților. Prezența lor a fost un act de rezistență împotriva unei convenții care exclude femeile dintr-o parte a spațiului public sub pretextul moralității. La fel, în nordul Marocului, în 2019 s-a deschis la Tetouan prima cafenea exclusiv pentru femei – “Flower Café”, destinată să ofere femeilor un mediu confortabil și lipsit de priviri critice. Această inițiativă a fost o noutate absolută, evidențiind faptul că, dacă femeile nu sunt binevenite în cafenelele obișnuite, își pot crea propriile spații alternative.
Aceste exemple arată o dinamică în schimbare: deși tradițiile sunt încă puternice, noile generații de femei din Tunisia și Maroc revendică treptat dreptul de a participa la viața socială a cafenelei, demontând bariera de gen. Chiar și discursul public începe să recunoască problema: presa locală discută tot mai des despre prezența femeilor în cafenele ca indicator al progresului societal, iar sondaje informale arată că tinerii urbani sunt mai deschiși la ideea de egalitate în spațiile de socializare.
Evoluții recente – influența modernizării, turismului și tehnologiei
Modernizarea societăților din Balcani și Magreb în ultimele decenii a adus schimbări notabile în obiceiul frecventării cafenelelor. Un prim factor este globalizarea culturală: apariția lanțurilor internaționale precum Starbucks, Costa Coffee sau a cafenelelor to-go a introdus un stil nou de consum al cafelei – rapid, individualist, orientat spre clientul grăbit. În marile orașe din Tunisia și Maroc, spre exemplu, ultimii 10-15 ani au adus cafenele moderne unde se vinde cafea la pachet, cu Wi-Fi și design occidental. Astfel, stilul de viață urban contemporan amenință întrucâtva modelul vechi al șederii îndelungate la cafenea.
Turismul internațional este un alt factor de influență, mai ales în țări nord-africane precum Marocul și Tunisia, foarte vizitate de străini. Prezența turiștilor a dus la apariția unor cafenele orientate spre aceștia, unde normele locale se relaxează. De pildă, celebrul Grand Café de Paris din Tangier (Maroc) a devenit cunoscut drept singura cafenea unde femeile din oraș puteau veni neînsoțite, datorită clientelei cosmopolite și a renumelui istoric. În zonele turistice – stațiuni de litoral, medine populare precum Marrakesh sau centrul istoric din Sidi Bou Said, Tunis – vechea segregare se estompează temporar, localnicele profitând de “scutul” oferit de prezența turistelor pentru a sta și ele la o cafea în public. Tot turismul a încurajat și conservarea unor cafenele tradiționale ca atracții culturale: spre exemplu, în Sarajevo sau Mostar (Bosnia) cafenelele orientale din bazar servesc cafea bosniacă la ibric într-un decor nostalgic otoman, atrăgând și turiști curioși. În Tunisia, cafeneaua istorică El Fishawi din medina Tunisului sau cafenelele pitorești din Kairouan devin obiective în sine. Astfel, turismul tinde să accentueze contrastul: pe de o parte creează spații mai deschise și mixte, pe de alta “conservă” intenționat zone unde bărbații stau la cafenea ca într-un spectacol autentic pentru vizitatori.
În fine, tehnologia și schimbările generaționale influențează și ele obiceiul cafelei. Astăzi, televizorul și-a făcut loc demult în cafenelele tradiționale – meciurile de fotbal sau știrile difuzate acolo transformă cafeneaua într-o mică sală de cinema comunitară. Atât în satele din Balcani, cât și în cartierele marocane, poți auzi vuietul mulțimii adunate la cafenea în fața ecranului când joacă echipa națională. De asemenea, smartphone-urile au schimbat peisajul: tinerii stau la aceeași masă dar uneori comunică pe rețele sociale sau urmăresc clipuri video, reducând dialogul direct. În Balcani, unde fumatul la interior este încă permis în multe locuri, cafenelele au rămas zone preferate și pentru această activitate – ceea ce ridică probleme de sănătate publică și discuții despre eventuale interdicții, pe model occidental. În Magreb, odată cu apariția rețelelor Wi-Fi prin marile orașe, unele cafenele atrag clienți datorită conexiunii la internet, transformându-se parțial în hub-uri pentru tineri freelanceri sau gamer-i. Astfel, tehnologia conectează tradiția cu prezentul: cafeneaua rămâne un spațiu de socializare, dar modul de interacțiune evoluează.
Un efect interesant al modernizării asupra cafenelei, observat mai ales în Maroc, este schimbarea percepției despre cei care stau mult la cafea. Dacă înainte bărbatul care își petrecea ziua în cafenea era considerat “capul casei” ce-și permite acest ritual zilnic, astăzi unii tineri privesc acest obicei ca pe un semn de stagnare. Întrebarea “de ce stau tinerii toată ziua în cafenea în loc să facă altceva?” apare în discuțiile din Tunisia pe forumuri online, semn al unei conștiințe noi că timpul petrecut astfel ar putea fi folosit mai productiv. Cu toate acestea, răspunsul este adesea legat de realitățile economice: lipsa locurilor de muncă și a alternativelor de petrecere a timpului îi împing pe mulți spre cafenea ca opțiune implicită. Statul însuși, în unele cazuri, a încercat să canalizeze acest fenomen – de exemplu, în timpul regimului Ben Ali în Tunisia, se spune că menținerea cafenelelor ieftine și accesibile era o formă de a ține tinerii ocupați și departe de probleme, subvenționând în fond “liniștea socială”.
În esență, cafeneaua rămâne un barometru al societății: cine stă acolo, cum stă și cu cine stă reflectă valori culturale, raporturi de gen și schimbări socio-economice. Fie că este vorba de un bătrân bosniac care își soarbe cafeaua turcească la ibric în bazarul din Sarajevo, de un grup de tineri marocani urmărind un meci la un espresso bar din Rabat sau de un muncitor tunisian șomer care își petrece ziua între patru pereți afumați de cafenea, acest obicei al statului la cafenea continuă să spună povestea comunităților – o poveste despre tradiție și schimbare, despre apartenență și identitate, despre bărbați și, tot mai mult, despre femei în spațiul public. Cât timp va mirosi a cafea proaspătă pe străzile din Balcani, Tunisia sau Maroc, vom ști că dialogul social informal își găsește încă locul și rostul, legând trecutul de prezent într-o conversație nesfârșită la masă, sub aromele inconfundabile ale cafelei.
