Nu știu dacă-i ceva mai trist pe lume pentru un vicios decât să se gândească zilnic la viciul său. De un an de zile, de când am băut ultima dată Coca Cola, nu a existat zi fără să mă gândesc la ea. Pentru că … dulce, bule, dulce, bule, dulce, bule. Dar mai ales, senzația aia rece pe gât, care trezește niște simțuri. Aia e, a fost.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
A fost ușor la început, greu pe parcurs. Dar am povestit deja în (in)depenedența de Coca Cola, când deja eram convinsă că n-o să mai beau curând Coca Cola. Nu simt doar lipsa dozei zilnice de Coca Cola, ci și bucuria unui Cuba Libre bine făcut. Vă rog eu, din respect pentru Coca Cola, nu beți Cuba Libre cu Coca organică – o să plângeți, eu am plâns.
Și apoi toate campaniile cele faine ale Coca Cola România, cum a fost cea cu După noi și amenajarea cascadei Bigăr, unde abia aștept să ajung cândva. Camionul lui Moș Crăciun care merge prin țară. Activările din festivaluri (despre Electric Castle vorbesc, că mi-a plăcut tare ce am văzut acolo). Susținerea proiectului Future Makers. Apropierea firească de muzica pop cu cea mai în vogă artistă. Fain, cât să dau inimioare și likes. Și altele și altele și altele.
Și pentru că viața e complexă și face des mișto de noi, cu toată dieta mea fără Coca Cola, rinichii mei sunt din ce în ce mai praf. Dar tot mă abțin, cu tot cu diagnosticul ăsta care mă face să râd și să plâng, să mă gândesc la ce-i mai rău, apoi la ce-i mai bine, să iau în calcul operații și tratamente post-operatorii, să mă întreb de ce eu și de ce nenorocirea asta de problemă cu rinichii și apoi de la capăt și de la capăt și iar de la capăt. N-a zis nimeni c-o să fie simplu. Chiar deloc.
Așadar am decis să mă premiez cu o Coca Cola de câte ori o dorință de pe bucketlist mi se îndeplinește. Mă pedespesc singură, așadar simt nevoia să mă și premiez. Anticipez că într-o lună bifez o dorință din bucketlist. Și atunci, un an și-o lună mai târziu, Coca Cola mi se va întâmpla. Și chiar va fi foarte mega bucurie.
Viața-i prea scurtă ca să ne limităm la respectarea totală a regulilor. Vă zice om bolnav, recent diagnosticat cu tristețe în formă continuă. Și de dragul meu, dacă n-aveți restricții de Coca Cola, ca mine, beți o gură și în cinstea mea.
Mai jos e poza mea preferată de vara trecută. Pentru că așa e, Coca Cola știe.
