Mi-am dat seama mai devreme, când au bătut clopotele bisericii lângă care locuiesc, că cel mai mult am verbalizat săptămâna asta, Săptămâna Patimilor, deciziile bisericii ortodoxe române. Ce face, ce nu face, cum face, cum nu face. Mai ales după ce mi-au dat lacrimile când Papa Francis a ținut prima slujbă în piața Vaticanului complet goală, pe înserat, cu ploaie măruntă, acum câteva săptămâni. Nu înțeleg cum două biserici atât de apropiate pot avea management atât de dezastruos.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Nu-s vreo credincioasă, dar cred în Dumnezeu ca putere divină care există și ne veghează. V-am povestit deja cum mi-am găsit liniștea de care majoritatea credincioșilor vorbesc într-o moschee din Emirate. Sentimentul e unic și vă doresc să găsiți acea liniște cel puțin o dată, lumea voastră va fi altfel apoi.

Întorcându-mă la mine în bucătărie unde pregătesc d-ale Paștelui pentru că vreau să-mi demonstrez mie că pot – după succesul sarmalelor cu ghimbir, am făcut deja două tipuri de cozonac – unul cu stafide, celălalt cu ciocolată, mi-a ieșit o pască-prăjitură extrem de fină pe care deja am început s-o mănânc,  am pregătit drobul, am marinat o pulpă de miel și niște oase se pregătesc să devină ciorbă, am simțit cumva nevoia să îmi cer scuze că am atâta furie pentru o categorie de oameni care mi-e străină și pe care n-o înțeleg: popii și credincioșii. Judec oamenii după acțiunile lor, însă nu mă gândesc la ce îi îndeamnă să facă diferite acțiuni. Dar dacă credința este mai presus de sănătate, cine sunt eu să împiedic oamenii să creadă că niște tradiții o să-i țină sănătoși și protejați? Răspund tot eu: nimeni.

Doar că aș vrea să fiu un nimeni mai moderat, așadar, în Sâmbăta asta sfântă, vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care ajută pe toți ceilalți care au nevoie: voluntari, ONG-uri, companii, popi, inițiative civice, artiști, doctori, polițiști, jandarmi, farmaciști, doamnele casiere de la supermaket, bunicile care vând încă la piață legume și fructe, patiserilor, bucătarilor, curierilor, antreprenori care încă țin afaceri în picioare și susțin economia, oameni care ajută pe ceilalți în momente din acestea, mai puțin fericite . Împreună e un cuvânt mare, mai mare decât mine și decât ceea ce pot eu să fac. E un cuvânt magic, care, atunci când o să-l înțelegem în sensul cel mai non-egoist posibil, o să ne facem bine. Și am văzut ce înseamnă împreună când donăm 2 euro prin sms sau susținem afacerile locale.

Cred în puterea lui împreună la fel de mult cum cred și în puterea dă mai departe. Bunicul avea o vorbă: de la oameni mai puțin, de la dumnezeu mai mult. Nu credea în Dumnezeul ăsta de la BOR pentru că Dumnezeul ăsta l-a abandonat într-un lagăr rusesc pentru cinci ani în al doilea război mondial, ci într-o divinitate. Care face ea, divinitatea, ceva cu puținul de la fiecare om.

Să vă fie bine sărbătorile astea, oriunde vă aflați!

Poza îmi aparține și-i de pe un perete din Alexandria.

Write A Comment