Am văzut ieri la Miruna pe Facebook o dezbatere despre cum spunem corect Paști sau Paște și care-i urarea cea mai potrivită din punct de vedere gramatical. Altfel, funcționăm minunat pe bază de #fieca și mesaje bulk sau tag-uri în poze cu iepurași, cozonaci și ouă pe Facebook. Of.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Dar nu despre asta este vorba. Ci despre mine. Undeva, pe drum, am pierdut spiritul sărbătorilor. Și nu acum, ci de câțiva ani. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine, atât Paștele, cât și Crăciunul, erau sărbători unde familia extinsă se strângea în casa bunicilor. Meniu tradițional cu flavour moldovenesc, udat bine cu vinul bunicului și poate ceva coniac. Plus o întreagă dezbatere în jurul gătitului. Dar cumva, la masă, toate lucrurile astea treceau. Doar că de la un anumit punct, casa bunicilor n-a mai existat. Cam tot de atunci, nici sărbătorile.
Ieri am citit On this day din Facebook care mi-a amintit că în 2013, bunica a venit 300 km cu trenul și cu un braț de lalele din curte, care au rezistat incredibil. Am plâns. Chiar uitasem cum bunicii mei veneau mereu cu trenul la noi și de fiecare dată ne aduceau bunătăți din curte. De fapt, am uitat o grămadă de amintiri. Îmbătrânesc.
Astăzi vorbeam cu una dintre colegele mele despre ce fac de sărbători. Care sărbători? Sunt trei zile, din care una este sigur despre făcut mâncare. Multă mâncare, să fie belșug și să fie tradițional. Sau cel puțin așa am stabilit cu mama că sâmbătă o să pregătim masa. Duminică sper să fie despre răgaz, doar că știu de acum cum vor zbura orele. Iar luni îmi doresc tare să fug la mare, pentru un pic de liniște la cap. Și poate un smoothie din niște vitamină soare + vitamină mare. Iar marți înapoi la serviciu, căci zilele de concediu le păstrăm pentru vacanța de vară, pentru city break-uri prin Europa, pentru călătoria aia în Asia, pentru noi, nu pentru o sărbătoare religioasă care adună familia la masă. Norocoși îmi sunt prietenii care pot lucra remote și își pot prelungi vacanța cu 1-2 zile, căci un laptop și o conexiune la internet se găsesc cam în toate colțurile României.
Uite așa, se vor duce și sărbătorile astea. Pe listă era să termin de citit și două cărți începute de prin ianuarie, dar nu cred că am timp. Mai sunt și niște texte de terminat, niște idei de trecut într-o prezentare și curățenie în email.
Crăciunul trecut mă întrebam dacă o să-mi mai recapăt vreodată spiritul sărbătorilor. Acum sunt convinsă că nu. Mă obosește teribil partea asta cu pregătirile de sărbătoare pe repede înainte și înghesuite în ziua de ajun, timpul care trece prea repede în ziua de sărbătoare, gândul că a doua zi nu știu cum să mă relaxez mai bine și mai sănătos pentru spiritul meu, care a treia zi se întoarce la birou. Da, știu, avem niște zile de concediu. Dar nu țin suficient de mult la mine încât să-mi iau concediu ca să stau. Să zac. Să nu fac nimic. Să fiu doar. Poate totuși într-o zi …