“Domnișoară, îl știm, a fost internat la spitalul de nebuni, a terorizat și vecinii, dar e pașnic, nu face nimic,” i-a spus polițistul persoanei care sunase din nou la 112 pentru că de câteva luni, un domn a făcut o obsesie pentru ea și o vizitează zilnic la birou. De obicei se mulțumește să privească pe geam făcând ture-ture. De câteva ori și-a făcut curaj și a intrat în clădirea unde lucrează ca să vorbească cu ea. Atunci s-a instalat panica. Și când turele au devenit mai dese de 20-30 pe zi, a ajuns să facă plângere la poliție. Ancheta e în desfășurare acum. Teoretic, ea n-a pățit nimic. Practic, omul ăsta care nu-i în deplinătatea facultăților mintale poate oricând să facă orice. Dar să gândim pozitiv. Și tot teoretic, are la dispoziție un număr direct la care să sune în cazul în care lucrurile scapă iar de sub control. Doamne ajută, spun eu.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Frica
Acum câțiva ani, am trecut printr-o situație similară. Din păcate, n-am fost suficient de curajoasă să depun plângere la poliție, însă am suferit mult timp de obsesia faptului că el mă urmărește. Ne-am revăzut de curând și am înghețat de frică. Eu, cea care pare că poate muta munții din loc doar dacă clipește. Eu, cea care călătorește singură pe mapamond și întâlnește sute, poate mii de oameni. Eu, cea care par cea mai sociabilă persoană din lume, o dată ce ai reușit să depășești bariera. Eu. Și-i al dracului de dificil să spui cuiva că ți-e frică de un bărbat care a făcut o obsesie pentru tine. Știți de ce? Pentru că atunci când am spus, mi s-a răspuns ferm “ai făcut tu ceva”. Da, exist, respir, vorbesc frumos, mă port frumos. Și chiar dacă aș fi făcut, ceea ce nu s-a întâmplat, un NU este un NU, indiferent de situație.
Nu te învață nimeni să trăiești cu frica. Un bărbat n-o să înțeleagă niciodată ce înseamnă repulsia, scârba, frica. Pentru că majoritatea dintre ei n-a trecut vreodată prin așa ceva. Aia e, mama natură a făcut niște alegeri, suntem noi, femeile, mai slabe. Și n-o să înțeleagă aproape niciodată diferența raportului de forțe. După ce am fost sărutată cu forța și am povestit asta, un tip m-a întrebat de ce n-am ripostat. Brain freeze se cheamă englezește. Pe românește, am înghețat. N-am mai putut reacționa. Aia a fost, am pățit, sper doar să nu mai trec vreodată prin asta. Și mai sper să nu mai treacă nicio femeie prin chinul ăsta, dar cine-s eu să împart doar bine și frumos în lume?
Ce faci cu oamenii care dezvoltă obsesii pentru tine? Poți face ceva? Ce?
Întâi de toate, să le povestești celor apropiați ce se întâmplă. Curajul de a vorbi deschis despre problemele noastre, mai ales ceva atât de grav ca starea de discomfort creată de un bărbat care apare obsesiv. Apoi, plângere la poliție. Te duci la secția pe raza căreia se întâmplă evenimentul. Agresorul trebuie descris, iar în cazurile fericite (nu știu dacă asta-i procedura standard), primești un număr de telefon direct să suni când reapare. Polițiștii vin destul de repede, este luat la secție, interogat, ești chemat și tu să-l identifici, dai o declarație și aștepți. Agresorul primește un fel de avertisment, iar la următoarea abatere primește ordin de restricție. Când e încălcat, deja te poți gândi la proces. Și cu gândul că o să fie bine, va fi bine. Știu eu, la mine funcționeaz treaba asta.
De ce să treci prin tot chinul cu poliția?
Ca să te protejezi, întâi pe tine, apoi pe ceilalți. Oamenii cu tulburări psihice trebuie supravegheați. Desigur, nu trăim într-o țară unde oamenii ăștia care sunt diagnosticați să fie monitorizați și/sau internați în niște centre specializate. Însă de bine, de rău, 112 funcționează destul de bine și poliția acționează. Iar în general, polițiștii sunt empatici cu situațiile de agresiune/violență. Desigur, există și excepții. Dar aș vrea să gândim pozitiv, mai ales în cazuri din astea.
Un articol din Adevarul din 5 martie 2018 spune că 20% dintre români au tulburări psihice:
Mai mult de 2 milioane de români suferă de depresie. Potrivit rapoartelor realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, numărul oamenilor care au stări depresive este în creştere. Persoanele care nu au suferit niciodată de depresie probabil nu-şi dau seama cât de gravă este această boală. Depresia a devenit o boală frecventă în lume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii numărul de oameni din întreaga lume afectaţi de depresie a ajuns la 350 de milioane. Depresia este chiar o boală, iar simptomele ei sunt destul de clare pentru a fi recunoscute de oricine. Oamenii depresivi sunt conştienţi de boala lor, dar reuşesc cu dificultate să treacă peste ea. Uneori ajung să sufere de depresie foarte mulţi ani, iar acest lucru poate să afecteze şi viaţa persoanelor din jur (care sunt sănătoase). Din păcate, oamenii ignoră această suferinţă şi nu recurg la tratament medical. Depresia poate duce la dezechilibre psihice extreme din cauza faptului că în creier apare un deficit de substanţe chimice, din care fac parte epinefrina, dopamina, norepinefrina şi serotonina.
