„Confesiunile unei roscate iubitoare de delicatesuri” reprezintă o serie legată de povești din industria ospitalității începută în ianuarie 2022. 

Nu știu alții cum sunt – ba știu, dar așa e expresia neaoșă, dar eu iubesc să mănânc, fie delicatesuri, fie lucruri experimentale, fie chestii delicioase care îmi activează memoria gustului.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

O dată cu ridicarea restricțiilor, am reînceput mersul mai activ pe teren, care înseamnă foarte mult (re)descoperirea României. Iar în periplul prin țară, m-am bucurat să văd în meniul restaurantelor delicatese locale, unele chiar reinterpretate. Și mi s-a părut extraordinar.

Prazul oltenesc

Dacă v-ați uitat la Nea Mărin Miliardar, cu marele Amza Pellea, probabil vă amintiți de momentul când povestea cum a venit cu prazul de la Băilești, de lângă Craiova, la București. Las aici referința video, e tare simpatică.

Și Radu Anton Roman a exploatat Oltenia și al său ingredient magic, prazul, iar un articol mai vechi, din Jurnalul Național, menționează chiar și prăzoaica. „Prăzoaica este cu firul mai subţire, iar prazul are firele mai groase, frunzele sunt verzi şi nu sunt aşa de fragede, sunt mai pline. La bucate ambele sunt bune, prazul de foloseşte la ciorbe cu zeamă de varză, iar prăzoaica se mănâncă în loc de ceapă, dar şi la gătit”.

La o căutare pe google, o să descoperiți că prazul oltenesc se cultivă din ce în ce mai puțin pentru că nu mai sunt cumpărători. Iar prazul turcesc și-a făcut loc în depozitele cu legume, care ajung peste tot în țară.

Chiar și așa, în recenta mea vizită la Craiova, am descoperit că unul dintre cele mai bine cotate restaurante din oraș, Big Ben, are câteva preparate pe bază de praz, reinterpretate contemporan de bucătarii locului, iar vizavi de teatru, o cofetărie-patiserie cu iz franțuzesc oferă și quiche cu praz, o deliciozitate.

Hribi bucovineni

Zilele acestea sunt la Gura Humorului, în inima Bucovinei, iar surpriza gastronomică a fost prezența hribilor și a ghebelor în toate meniurile restaurantelor, fie ca ciorbă de hribi, tocăniță de hribi cu mămăligă, hribi trași la tigaie, pârjoale cu carne și hribi, hribi sote sau hribi murați. Absolut delicios.

Cred că dacă noi toți am fi mai atenți și am întreba măcar în deplasările prin țară ce face parte din specificul locului, pentru că pizza și burgers nu sunt chiar din meniul tradițional românesc, am ridica puțin din mândria regională a pregătirii mesei cu niște ingrediente specifice zonei. Și ne-am bucura mai mult de mâncare ca experiență, nu doar ca să ne potolească foamea.

Întâmplarea face că și Chef Alex Petricean să fie în zonă, la Hanul Ancuței, în județul Neamț, și subliniază foarte frumos că

România are nevoie de mai multe restaurante în care tradiționalul e tradițional dus până în rustic, de restaurante care să ne aducă aminte că veșnicia s-a născut la sat’, nu la oraș.
Tot la fel de mare nevoie avem de bucătăriile simple și neaoșe gândite ca o prelungire a bucătăriei de gospodărie, unde borșul nu vine la plic, ci din putina ticsită de huște, unde măcelarul conduce din umbră bogăția grătarului, ca mai apoi să decidă gustul supei de oase pentru mici și tot el să spună cum ceafa de porc nu se bate mai mult decât grosimea degetului arătător.
Avem nevoie de bucătăriile unde făina și mălaiul sunt cele mai de preț ingrediente, căci vin călduțe direct de la moară, înghesuite în saci cârpiți de iută, luând îndată forma turtelor pe plită, vărzarilor, tăițeilor de casă, poalelor în brâu, alivăncilor și colțunașilor umpluți cu brânză de vaci.
Și are 100% dreptate. Cred foarte tare că noi, ca români, apreciem veșnicia satului, dar suferim de o rușine nejustificată și vrem să ieșim în față cu altceva. Mereu. Din păcate.
Dacă vreți să explorați mai multe povești gastronomice locale, vă recomand să-l urmăriți pe Mircea Groza, pe Fata care gătește cu Flori, Ierburi Uitate, iar pentru surprize dulci și povești, Dulce Românie.

Am tot adunat notițe/experiențe și întâmplări care se încadrează în categoria Confesiunile unei roșcate iubitoare de delicatesuri. Ce îmi doresc cu această serie este să las câteva idei de bun simț și de bune practici pentru horeca locală. Am mai făcut o listă de idei și în 2020, încă de actualitate.

Write A Comment