Sunt Oana și îmi place să surprind prietenii și oamenii apropiați cu tot felul de surprize, fără să fie nevoie de vreo sărbătoare. I’m a giver. Sunt un om drăguț care încă încearcă să fie plăcut de toată lumea. Slabe șanse, dar eu tot mă încăpățânez. Așa sunt eu. Și ca mine, și alții. Vă rog să citiți mai multe aici, eu bifez toate cele nouă puncte.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
De curând, am aflat că felul meu de a fi, atât cu cei din jur cât și cu mine, are în spate o filosofie. Nu, n-am nevoie de explicații științifice despre cum sunt sau cum aș putea fi, dar a fost o bună lectură de autocunoaștere. Da, vorbesc despre arta daneză – hygge.
Este un mod de a recunoaște sacrul în cele lumești, de a atribui unui obiect banal un context special, spirit și căldură și de a-ți acorda un răgaz ca să-l faci extraordinar.
Cum am învățat ce-i cu bucuria asta despre care tot vorbesc? La 20 de ani, globul de cristal în care locuiam pe puf roz s-a spart. L-am pierdut pe tata în lupta lui cu cancerul și am realizat atunci că toți banii din lume nu aduc fericirea. Din păcate. Apoi, constant, am pierdut oameni apropiați mie. Cândva, pe drumul ăsta, m-am pierdut și pe mine. Încă #sub30 acum, trăiesc clipa în fiecare zi și îmi doresc să scot din fiecare zi tot ce e mai bun și mai bine. Mai mult, o mare parte din viață mi-am petrecut-o alături de copii, mai mici sau mai mari, în tot felul de proiecte educaționale. Râsul lor mi se pare cel mai sincer sentiment din lume, căci îi vezi practic cum se bucură cu tot corpul. Vine din interior și se vede la exterior. Asta îmi doresc să experimentez cel puțin zilnic, bucuria care se revarsă din sufletul nostru spre exterior. Asta uităm, noi, adulții, câteodată. Unii, mai mereu.
Și pentru că noi, adulții, uităm, mă trezesc câteodată în situații absolut bizare. Căci vreau ca oamenii din jurul meu să se bucure sincer de ceva ce știu sigur că le face plăcere, doar că îmi scapă detalii de implementare. Și recunosc. Dar asta nu m-a făcut cumva să mă opresc din a crede că eu chiar pot să bucur pe cei din jurul meu. Unii dintre ei, chiar recunosc că surpriza a fost foarte faină și se bucură de ea. Însă cel mai fain este că mă bucur eu de bucuria lor. E un sentiment atât de puternic de plăcere încât nu-l pot descrie.
Iar această bucurie am regăsit-o de curând în paginile cărții despre filosofia daneză, și sună cam așa:
Când suntem mulțumiți, acțiunile noastre zilnice au în fundal o satisfacție tăcută, pe care o transmitem și celor din jurul nostru. Devenim conștienți de și responsabili pentru starea de bine a celorlalți, iar aceștia, la rândul lor, pentru a noastră. Hygge captează un mod de a fi alături de alți oameni, având grijă de ei și de noi înșine.
Repet, nu aveam nevoie neapărat de un cadru oarecum teoretic despre cum sunt și ce fac, dar starea de bine dată de lectura acestei cărți merită experimentată și de alții. O găsiți aici. Dacă veți comanda de la Cărturești, aveți și opțiunea împachetare gratuită. Să se amplifice bucuria, zic, eu doar așa comand chestii de la ei, să mă bucur de două ori mai mult.
Chiar așa, care ți-e bucuria zilei? Eu implementez acum o idee dată de unul dintre doctorii care mi-e alături într-o poveste medicală în care mă aflu și sună cam așa, după cum am povestit deja pe Facebook:
“Oana, am o veste bună și o veste proastă pentru tine. Cea bună e că și acum ți-au ieșit analizele bune, așadar totul merge conform planului. Vestea proastă e că arăți ca dracu.”
Probabil. Nu contest.
Apoi m-a poftit afară și m-a dus pe o scară pe care nu mai fusesem niciodată, deși vin des pe aici, la capătul căreia era un lift. L-a chemat, am urcat în el, și m-a așezat în fața oglinzii aproape integral mâncată de rugină.
“Tu nu ești așa, tu știi cu bucuria lucrurilor mici. Nu lăsa rugina să se instaleze.”
Posibil.
Mă conduce apoi până la parter. Îmi iau la revedere și când să plec, îmi spune să țin zece zile un jurnal al bucuriei lucrurilor mici. Și să mai zic și altora, poate inspir.
Așadar, challenge accepted, ziua 1. Rujul care pune zâmbetul pe buze și mulțumirea că pe drumul vieții, calitatea oamenilor extraordinari e mai importantă decât cantitatea oamenilor mici.
PS: Am implementat parțial planul lunii mai. 8/10.
1 Comment
Pingback: 31 de zile de vacanță: călătoriile hygge - IdeiRoșcate