Pe Anca Dănilă o cunosc de niște ani, nu-mi mai aduc aminte dacă prin prisma Street Delivery sau Cărturești. Dar nu e foarte relevant pentru ceea ce urmează. Anca e în #teamredheads și mai râdem online câteodată de diverse. Mie mi se pare că are cel mai mișto job din lume într-unul din locurile cele mai frumoase din București, Cărturești Carusel. Recent am citit că pleacă spre alte zări profesionale, însă pentru mine va rămâne tot Anca de la Cărturești. Cam așa se întâmplă când omul sfințește locul.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Mi s-a părut cumva firesc s-o întreb ce relație are ea cu vinul prin prisma jobului pe care îl are. Când mi-a trimis textul aseară, eram într-o conversație foarte intensă despre asumare, coloană vertebrală, double standards, viața din online versus viața din offline. Când l-am citit, am avut o surpriză. M-am bucurat atât de tare că am în viața mea oameni care mă surprind și-mi aduc un mare zâmbet și o stare de bine prin simpla prezență a lor. Habar n-aveam de Casa Ciuleandra. Habar n-am ce povești ascunde Bucureștiul, dar mi-am propus să le mai scot la suprafață, măcar din când în când.
Anca dixit:
Acu vreo 4 – 5 ani, un tânăr el, a apărut pe nepusă masă, mi-a făcut cunoștință cu vinul și a plecat. Câteva săptămâni de wine texting l-a pus pe drumuri. Voia să-mi explice cum stă treaba cu vinul. Eu, plecată în lume, el, în lume să mă caute.
Ne-am oprit la jumătatea drumului, într-un oraș de provincie, cu două sticle de vin în portbagaj ce promiteau o noapte albă, cu lecții de istorie și roșit de obraji. Nu de la răspunsuri neștiute, ci de la întrebări care se lăsau așteptate sau, dintr-un punct încolo, parcă prea greu de priceput și explicat.
“ Desfacem prima sticlă? Ai răbdare o oră, să vezi cum își schimbă gustul? Ai băut apă? Treaba asta cum se deschide? N-am voie să folosesc tirbușonul, așa-i? Știi că toate cuvintele vinului vin din gastonomie și budoar?”
Ne-am luat cu viața și la scurta vreme nu mai știam unul de celalalt. Am rămas cu o poveste și chef de vin. Așa că i-am făcut loc, ba în frigider, ba pe masă, ba în debara. Sau în CADĂ.
Da. La puțină vreme m-am mutat într-o casă spectaculoasă. Îi spuneam Casa Ciuleandra, că în ea se filmase. Avea o întreagă istorie de vizite cinematografice. Ciuleandra, Actorul și Sălbaticii rămân emblematice.
Împărțeam niște sute de mp cu Ana, Cosmin și Sara. La comun, aveam o cameră cât un apartament, loc de Catan și petreceri, și o terasă care dădea în capul celor mai frumoase case de pe Dealul Mitropoliei. În mijlocul ei, o cadă, în care, cineva, nu ma știu cine, s-a gândit să pună pentru prima dată o sticlă goală de vin. Așa a început totul. Să vedem când se umple cada. La un moment dat, am încetat să mai ținem socoteala. Aveam cea mai mișto instalație, dovadă că petrecerile pot fi considerate operă de artă.
În Casa Ciuleandra, timpul se juca de-a studenția. Nu știai niciodată cum se va termina seara. În camera comună putea oricând să înceapă un concert ținut de vocalistul nu știu cărei trupe de hipsteri. În Casa Ciuleandra ajungeam dimineața, la 5, noi 4 și încă 10 prieteni adunați din club. Pe la amiază, cand ne trezeam cu toții, făceam chetă pentru omletă, cafea, apă minerală și pentru ceva lejer, cu bule. Iar din holul casei, tot timpul se auzeau gemete de suflet topit. Cei cinci pisoi, proaspeți pe lume, se ocupau de asta cu fiecare musafir venit în vizită.
În Casa Ciuleandra am împlinit 30 de ani și am făcut cea mai mare petrecere de ziua mea. Câți invitați tot atâtea sticle cu vin.
În Casa Ciuleandra, iarna aducea răcorea, nici nu puteai trece prin anotimp fără șoșoni și vin. Ne adunam în bucătărie, la cald, și începeam cu problemele de suflet, poveștile adunate în club, tot timpul cu paharele de vin în față. În Casa Ciuleandra, când venea primăvara, dădeam startul întâlnirilor pe terasă. Cu beculețe colorate, muzicș și multe sticle de vin reciclate, în care punea Ana lumânări și aștepta să ardă vreo trei până să obțină efectul dorit.
Casa Ciuleandra aduna oameni, pe lângă pahare de vin care nu așteptau prea mult timp goale.
În Casa Ciuleandra, vinul era pretext, de prea puține ori motiv. În viața mea, vinul este pretext, de prea puține ori motiv.
Rămâne totuși întrebarea, oare cum ar fi dacă m-aș apropia mai mult de el, i-aș învăța intimitățile? Încă n-am găsit dispoziție pentru curiozitatea asta. Cine știe.
https://www.instagram.com/p/rFGwPuL9Zj/?hl=en&taken-by=danilaanca
*Wine and dine este seria de articole a lunii care au ca punct central vinul și poveștile din jurul lui.
