Wine and dine într-o poveste fotografică cu Liana Popa

Liana de la www.avetisiperoz.ro este unul dintre cei mai responsabili oameni pe care îi cunosc. Liana face educație pe blogul ei de fashion, învățându-ne niște principii de responsabilitate față de tine, de corpul tău și de mediu. E o plăcere s-o citești sau s-o urmărești în animații, după caz.

De ceva timp, a îmbrățișat mai multe filosofii de viață, pe care le prezintă publicului pe blogul ei și pe pagina de Facebook. Trei dintre cele mai faine inițiative ale ei sunt #cate5, adică puțin și bun, #azinuvamaifiniciodata, un semnal de alarmă pentru a ne bucura de lucrurile simple și #IepuriiNuAuNevoieDeRimel, pe care postează despre produsele cosmetice cruel free.

Cu Liana povestesc câte-n lună și în stele. De multe ori, ea e cea care-mi spune “Oano, o să vezi tu că după 30 o să ți se schimbe perspectiva”. Și tare cred că are dreptate. Așadar, era clar că trebuie s-o întreb în ce relație e cu vinul. Și nu oricum, ci lansându-i o provocare: să ilustreze soiurile de vin cu fotografii pe care ea le-a făcut de-a lungul timpului.

Avem, așadar, o poveste scrisă și una fotografică.

30 de ani. Vinul cu fetele

De când m-a rugat Oana să găsesc niste imagini sugestive cu care aș asorta eu vinul și să le însoțesc cu o poveste, mă tot gândesc la acea poveste. Deoarece… nu prea știu pe care s-o aleg.

Dar cred că aceasta se potrivește destul de bine.

Acum ceva destul de mulți ani, când abia împlinisem 30 de ani, obișnuiam să îmi petrec multe seri la povești cu 2 prietene, cu ceva ani mai tinere. Disecam iubiri mai mult sau mai puțin împărtășite, ne plângeam de perpetuum mobile de la birou, jucam Scrabble sau ne uitam la emisiuni tâmpe la televizor. De obicei, trebuirile acestea erau acompaniate de ceva vin. Și cum, nu mai știu din ce cauză întrevederile noastre se petreceau mereu la ele acasă (cele 2 prietene erau colege de apartament), vinul era turnat în ce se găsea pe acolo. Un apartament închiriat ce dispunea de niște pahare triste și desperecheate ce nu se potriveau deloc niciunui vin. Eu mereu bombăneam turnarea licorii în tot felul de recipiente nepotrivite lor: pahare grase de suc, minipahare ce păreau pentru păpuși sau chiar căni de cafea. Ele nu păreau deloc deranjate de treaba asta: vinul trebuia pus în ceva, pahare erau în casă, problema fusese rezolvată.

Dintre toate discuțiile noastre din acea perioada, din caruselul emoțiilor, chicotelilor și dezbaterilor îmi amintesc clar doar sentimentul de pătură caldă ce ne înconjura în acele seri și întrebarea lui A, pusă, la un moment dat, târziu, în noapte:

– Liano, dă-mi o speranță, la 30 de ani se va schimba ceva?

– Nimic. Doar că veți bea vinul din pahare de vin.

Epilog. Anii au trecut, casele s-au schimbat, noi nu ne-am mai văzut decât mult prea rar. Dar vorbind recent cu A, îmi zice, din senin:

– Știi ceva, ai avut dreptate. Acum am pahare de vin.

În rest, am recunoscut amândouă că nimic esențial nu se schimbase în sufletele noastre. Eu oricum deja aveam pahare de vin.