Putea să fie o duminică obișnuită, ca oricare alta. Putea. Doar că de dimineață am simțit nevoia să am o conversație cu tata, ca apoi să îmi văd de viață.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
La biserica de lângă mine, așteptam la coadă la lumânări. În spatele meu, două tanti povesteau despre nepoatele lor care au 30 de ani fiecare, care muncesc non-stop și nu-și găsesc bărbați. “Pe vremea noastră, la 30 de ani, aveam deja al patrulea copil”, zice una. Cealaltă o completează că nepoata îi argumentează că nu se mai găsesc bărbați, s-au terminat, niciunul nu se ridică la standardele ei, d-aia e singura. “Auzi la ea, standarde. Zici mersi dacă nu te bate și îți vezi de viață. Copiii te bucură, te dedici lor și apoi uiți că nu iți place bărbatul. Dar ea nu și nu, că trebuie să fie bine și armonie de la început. Și iubire. De parcă astea contează în viață”. Înghit în sec și plec.
Eram în Uber în drum spre Revino, când mă sună o cunoștință mai veche. Îi zic ce fac, îmi spune: “adică te duci singura la târgul de vinuri? De ce ai face asta?”. N-am răspuns la întrebare, îi zic că mă sună altcineva pe linia cealaltă (adevărat, ce-i drept), și mă regăsesc vorbind singura, întrebându-mă “de ce insistă oamenii să puncteze singurătatea”. Îmi răspunde șoferul de Uber care îmi explică că în ziua de astăzi, e cam nasol să fii singur. “Uitați-vă la dumneavoastră, păreți drăguță așa vizual, probabil că e un motiv pentru care sunteți singura, dar fetele drăguțe mereu sunt cu cineva”. Îmi pică fața și mi-o refac doar la gândul că urmează să particip la un masterclass de vinuri spumante.
Două ore mai târziu, plec de la târg cu cinci pungi de vinuri, mă urc în Uber și mă opresc la terasă de hipsteri să mănânc ceva. Cum mă organizam pe mine și pe sticle pe bancheta din spate, mă întreabă șoferul dacă tot vinul e pentru ceva eveniment special. Îi zic că-i pentru mine și se întoarce complet spre bancheta din spate și mă întreabă cu cea mai uimită mutră posibilă: “adică consumați atâta vin singura?”. Nu răspund nimic, încerc să mă calmez și să-i zic universului că nu mai vreau astfel de mesaje, e ușor peste puterile mele astăzi.
Ajung la bodega hipsterească, mă ia în primire un chelner. “Așteptați pe cineva?”, mă întreabă, apoi îi pică vizibil fața când îi spun că sunt singură. Mă așază la o masă, ca apoi 5 minute mai târziu, un alt chelner să mă roage să mă mut în alt colț, semi-obscur, fiindcă “acolo e zona pentru persoane singure”. Mă bușește râsul, aș vrea să plec, dar mi-e prea foame. Decid să nu mă mișc de la masa unde deja mă așezasem, așadar șeful de sală vine să intervină: “știți, facem acum o excepție pentru dumneavoastră că v-am mai văzut pe aici, dar în mod normal mesele astea sunt pentru mai multe persoane”. Îi zic că am putea considera că urmează să mai vină niște oameni care întârzie, dacă asta îl face fericit. El subliniază din nou că restaurantul are și o zonă pentru persoane singure, mese cu doar două scaune.
Sunt în momentul în care nu știu dacă să râd sau să plâng, nu mai trecusem de ceva vreme prin ceva similar. Uitasem cât de mult ne plac etichetele.
Mă urc din nou în Uber, vorbesc cu un prieten la telefon, îi zic că mă simt ciudat că-s singură astăzi prin prisma conjuncturilor. Îmi zice să mă potolesc, am doar o serie de experiențe proaste care vor trece. După care îmi spune, cu toată inocența de care este capabil, “doar tu ai ales chestia asta cu singurătatea, nu-i așa?”
Nu știu ce am ales și mai ales dacă am ales. Știu doar că e destul de greu cu eticheta asta, mai ales când nu consideri că e ceva greșit în toată schema asta. Așa e acum la mine-n viață și nu înțeleg sub nicio formă de ce trebuie să dau explicații sau să fiu biciuită de societate că nu sunt însoțită. M-am întors acasă cu un vibe prost, mai tristă și mai îngândurată. Și știu că e doar problema oamenilor ăstora care au alt nivel de înțelegere față de mine, iar trebuirile astea nu dor neapărat, dar nici nu-ți aduc vreo plăcere.
2 Comments
u are not alone. never.
Eh, mai sunt momente. Ca astăzi.