bucurEȘTI

România 1989 – 2019. Revoluție.

Pinterest LinkedIn Tumblr

Acum 30 de ani, pe străzile din Timișoara, începea ceea ce astăzi este Revoluția din decembrie 1989 – căderea comunismului românesc. Romania 1989. Deja de la începutul lunii, mai multe publicații și televiziuni au episoade dedicate revoluției din decembrie 1989, cu diverse unghiuri de abordare și, desigur, cu propriile interpretări.

La 31 de ani ai mei, știu încă foarte puține despre revoluția din Romania 1989. Probabil știam și mai puține, dar în anul II de facultate am avut un proiect prin care trebuia să găsim un revoluționar și să-i luăm interviu. Interviul meu a ajuns mai târziu într-o culegere de texte coordonată de profesorul Zoltan Rostas – Tânăr student caut revoluționar, un fel de răspuns al profesorului la paradigma că „tineretul de azi“, chiar şi cel din facultăţile de ştiinţe sociale şi umaniste, nu ştie istorie, nu este interesat de aceasta şi habar n-are de Revoluţie.

În astfel de condiţii, ce poate face un profesor de la Facultatea de Jurnalism: îşi trimite studenţii şi studentele după revoluţionari. Ca atare, culegerea de faţă este o altfel de carte, bazându-se nu pe procese-verbale ale unor comisii parlamentare sau pe anchete judiciare, ci pe mărturii înregistrate de tineri de aceeaşi vârstă cu Revoluţia.

În fiecare decembrie, îmi promit că o să studiez mai mult despre regimul care mi-a marcat bunicii și părinții. Despre povestea cu această revoluție din Romania 1989. Desigur, niciodată nu o fac, din motive care îmi scapă. Iată-mă însă acum la pas pe Calea Victoriei, una dintre cele mai frumoase străzi din București, grăbind pasul spre o întâlnire la care oricum întârziasem. Mai mult ca în alte zile, mă obosește groaznic sunetul mașinilor care trec pe Calea Victoriei – e trecut de 16.00 și începe să se întunece. În timp ce traversez grăbită intersecția cu Știrbei Vodă, zăresc cu coada ochiului că pe gardul Muzeului Național de Artă a României (MNAR) este o expoziție. Zâmbesc involuntar – mi se pare o idee genială să scoți efectiv arta în stradă, pe gard, în drumul călătorului. Și Muzeul București practică acest tip de artă în stradă și mă bucur tare mult când văd cum oamenii se opresc din drumul lor ca să admire și să comenteze lucrările de pe gard.

Ajung însă în dreptul MNAR și mă lovește. Se oprește timpul, nu mai aud mașinile, uit că de fapt mă grăbeam. Mă lovește istoria – așa cum n-o știu pentru că niciodată nu mi-am făcut timp să documentez o realitate românească care s-a întâmplat la puțin timp după ce m-am născut eu. Mă lovește claritatea fotografiilor și alegerea unghiurilor fotografice pentru a evidenția această revoluție 1989.

Mă impresionează până la a scoate un wow pe gură fotografia cu tancul care trece prin fața Ateneului Român – și atunci realizez că uimirea mea a oprit din drumul lor și alți călători.

Revolutie decembrie 1989_Romania 37
Revolutie decembrie 1989 Romania

Zâmbesc când văd fotografia cu cei doi pe a căror pancardă scrie Copiii noștri vor fi liberi – fotografia are o poveste tristă, dar frumoasă – cei doi protagoniști au plecat din țară și de curând au refăcut fotografiaCopiii noștri sunt destul de liberi.

Revolutie decembrie 1989
Revolutie decembrie 1989 Romania

Mă întristez când văd cum a fost distrus palatul-muzeu – apropo, vă recomand un tur ghidat al muzeului, dincolo de Sala Tronului și colecțiile de artă românească, sunt urme vizibile ale revoluției din 1989 chiar pe pereții muzeului. Teribilă lecție de istorie.

Revolutie decembrie 1989 Romania

Mă întreb dacă am învins, așa cum s-a spus în studioul TVR unde s-a întâmplat o altă revoluție. Pentru că 30 de ani mai târziu, 72% dintre români credeau, în această primăvară, că țara merge într-o direcție greșită. Am învins un sistem, ne sufocă un altul, al nepăsării, al principiului să moară și capra vecinului, al lipsei unei educații civice.

Sunt atât de uimită de știrile zilnice, de corupția și mafia politică locală, încât nu mai pot proiecta o altfel de Românie. Prietenii mei au murit din cauza unui sistem infect și putred, mass media întreagă vorbește despre depresia unui criminal în serie în timp ce niciun program susținut nu vorbește despre fenomenul depresiei, o altă categorie de prieteni muncesc să (re)construiască pe principii sănătoase, democratice, jonglând între răul cel mai mic, bunăvoința unor oameni, limita legii și ajutorul financiar din partea unor companii private – căci altfel cum să cârpești situațiile din țara asta. Mai e mult până departe, dar până acolo, vă invit la pas pe Calea Victoriei. E un exercițiu bun de realitate chiar înainte de goana după cumpărăturile de Crăciun.

 

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial