Spectacolul lumii

Marțea de după alegeri

Pinterest LinkedIn Tumblr

Știrea săptămânii este că PSD-ul a pierdut și aceste alegeri prezidențiale. Nu doar că le-a pierdut, le-a pierdut cu un procentaj super mic – spre bucuria mea și a bulei din care fac parte. Realitatea este că totuși – așa cum este doamna fost candidat la prezidențiale, a convins 3.3 milioane de oameni s-o voteze. De-a dreptul dureros, mai ales când doamna a făcut gafă după gafă – de la exprimarea în limba română, la felul în care comentează diverse decizii ale partidului – de exemplu, ce s-a întâmplat pe 10 august 2018, când prietenii mei, mulți dintre ei alături de copiii lor, au fost gazați în Piața Victoriei la un protest cât se poate de pașnic. Afirmațiile complete sunt prezentate de Factual aici.

What’s next

Următorii cinci ani. În primul rând, re-organizarea priorităților domnului președinte – care ne tot promite România normală, din postura dumnealui de apărător al statului de drept. Domnule Iohannis, poporul vă așteaptă mai mult și mai des în atenția publică – să vă vedem mai activ la întâlniri cu societatea civilă, la discuții cu studenții cum ați promis, la mers în teritoriu și la a explica cu fiecare ocazie ce face președintele. Am mai spus-o și o mai repet: în țara asta, faptul că nu cunoaștem Constituția și atribuțiile fiecărei instituții în parte ne-a adus în acest punct, în care bunicii votează PSD la prezidențiale pentru că au mărit pensiile (ceea ce e adevărat), în care ni se pare că președintele se plimbă prea mult (de cele mai multe ori la summituri și întâlniri bilaterale cu diferiți omologi din diferite state) și că pe scurt, nu face nimic pentru că nu vedem ce face și oricum nu ne batem capul să înțelegem.

Coaliția USR-PLUS. Aici e de muncă binișor – în primul rând că mai sunt oameni, ca mine, care sunt deranjați de zgomotul online al membrilor de partid – luări de poziție și comentarii cu privire la subiectele de pe agenda zilei. Au fost niscavai derapaje grave campania asta cu privire la modul de comunicare – care nu trec cu o poză cu candidatul și o pisică pe care s-a oprit s-o mângâie. Însă am apreciat că Dan Barna a făcut totuși un tur al diasporei în Europa, a vorbit cu ei, la fel și cu oamenii din marile orașe ale României. Din păcate, rămâne necunoscut – mai ales în mediul rural, unde partidele cu tradiție – PSD și PNL sunt foarte bine organizate. Și tot din păcate, mi se pare că la nivel de discurs, sunt mult prea elitiști pentru mase. Îmi amintesc cum m-am trezit citind un șir de comentarii de la o postare despre dreptul la proprietate – practic, toată lumea își dădea doctoratul în drept în comentariile de pe Facebook. Haideți totuși să ne amintim că în România, 42% din populație este analfabetă funcțional – adică poate scrie și citi, dar nu are capacitatea de a înțelege. Le-a zis cineva oare că ar trebui să guverneze (când va fi cazul) peste întreaga Românie, nu doar pentru cei cu studii superioare, 25+, care lucrează în corporații? Întreb doar, nu dau cu parul.

Partidele mici, cu program asumat – DEMOS. Mi se pare sănătos să avem și un partid de tip Demos în politica românească, mai ales că punctează niște lucruri din societate pe care celelalte partide pare că le-au uitat sau nu-i interesează – menționez aici o inițiativă a lor pentru dreptul la muncă a persoanelor cu dizabilități.

Noi, poporul. Eu cred că e de datorita fiecăruia dintre noi să explice celor care nu știu sau nu înțeleg cum funcționează această democrație în care ne situăm și ce face fiecare instituție în parte, și care-i rolul președintelui, ce atribuții are primul ministru, și care-i treaba cu bugetul statului. Sunt zeci de mii de resurse online despre lucrurile astea care au legătură cu educația civică de bază, dar pare-se că de la an electoral la an electoral, uităm.

Noi, atotștiutorii de pe Facebook. Într-o lume ideală a mea, n-am mai avea atât de mult hate speech în zona de online. În realitate, e imposibil. M-am simțit prost pentru o secundă că mă certau prietenii mai mult sau mai puțin apropiați că n-am votat USR-PLUS. După care, m-am simțit prost pentru altă secundă când taberele din bula mea online s-au scindat între cei care au stat acasă în turul doi și cei care au votat-o pe Viorica Dăncilă, doar pentru că îl urăsc pe Iohannis. Este peste puterea mea de înțelegere cum poți urî un politician – mai ales dacă nu ești membru de partid și acțiunile lui directe nu te-au afectat personal – dar pare-se că unii oameni sunt mai pasionali cu politica decât îmi imaginam eu. Și mon Dieu, ce mi-a fost dat să citesc – nu mi-e clar de ce e prost un om care are altă preferință politică decât a ta.

Mass-media. În campania asta, mi s-au părut câteva răsturnări de situație foarte dubioase – dintr-o dată, PNL nu mai era dracu gol, ci doar partidul care îl susține pe președinte – președintele ăla de care brusc, ne place. Din păcate, televiziunea ajunge la mult mai mulți oameni decât analizele atent documentate și bine argumentate de unele dintre publicațiile online – RISE Project, Press One, Republica, G4Media, Recorder, și se aberează atât de mult în dezbaterile televizate încât ți se face rău. Mai ales de niște oameni care nu au neapărat coloană vertebrală și mai uită ce declară, dar care ajung la niște sute de mii spre milioane de oameni. Altceva decât să vă sugerez să finanțați publicațiile independente, nu pare că e de făcut, căci nu pare că vine din spate vreo televiziune independentă care să trateze corect subiectele de pe agenda zilei.

Instituția primei-doamne. Cred foarte tare că prima-doamnă ar putea să mai înmoaie din tot hate-ul adresat președintelui, uneori fondat, alteori nu. Din păcate, Elena Ceaușescu a făcut un imens deserviciu acestei funcții și încă e prea devreme să se construiască în această direcție. Nu e musai să ai coolnessul lui Michelle Obama, dar de unde tot trebuie început, mă gândesc. O gală de caritate, un debate cu societatea civilă, ceva mai multă implicare în zona de educație – mai ales că actuala prima doamnă este profesor de profesie – și nu oricum, încă la catedră.

Altfel, crezul meu personal este că o națiune se ridică doar prin educație și cultură, apoi acestea două trag după ele restul de piloni importanți într-o democrație. Căci dacă n-avem educație, n-avem nici medici care să ne trateze, nici ingineri care să proiecteze autostrăzi, nici politicieni care să prioritizeze proiectele unei țări. Și dacă n-avem cultură, n-o să înțelegem că românismul ăsta care are la bază “să moară și capra vecinului” nu o să ne aducă nimic bun. Niciodată.

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial