E o sfântă în calendarul ortodox cu un nume pe care îl poartă mama. Tatiana. Ne sărbătorim împreună doar de o vreme, căci nu de mult timp am descoperit-o pe sfântă în calendar.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Cei mai mulți dintre voi, cei care mă cunoașteți dincolo de ecran, o cunoașteți pe mama. Dacă nu pentru că v-ați întâlnit cu ea, sigur ați mâncat ceva bun pregătit de ea. Sau v-am povestit eu, s-au m-ați auzit vorbind cu ea la telefon. Și dacă nici așa, vă garantez eu că e pierderea voastră. E absolut una dintre cele mai cool și hipstere mame din lume la categoria ei de vârstă. Zic asta căci mai am prietene mame care sunt aboslut minunate – tot categoria cool și hipster și n-aș vrea să discriminez.
Suntem una dintre familiile acelea netradiționale. Asta și pentru că mama e mai mult decât mama: e cea mai bună prietenă a mea. Da, știe de toate. Job, călătorii, ce am gătit azi, ce mi-am mai cumpărat, unde plec în vacanță, cu cine, la cine, ce băiat mi-a zăpăcit gândurile, care-i treaba cu el, ce fac prietenii mei apropiați, problemele medicale. Da, mai vorbim și despre sex. Ieșim împreună și nu doar la cumpărături și încerc să facem excursii împreună. Prietenii mei apropiați au adoptat-o cumva, am prieteni care imediat după ce mă întreabă pe mine ce mai fac, mă întreabă de mama.
Iar partea cea mai faină la mama este că nu-mi amintesc vreodată să-și fi impus părerea și dorințele în ceea ce mă privește, chiar dacă am făcut de multe ori alegeri mai puțin fericite. Tot timpul a fost un “ai grijă” din partea ei, care suna mai degrabă a “nu-s neapărat e acord, dar n-am ce să fac, oricum faci ce vrei”. Nu știu de unde am moștenit această rebeliune-independență-nevoie de a fi plecată hai hui pe te miri unde, dar am așa un feeling că de la ea. Și știu că se bucură că trăiesc intens fiecare zi, cu toate dramele, călătoriile, băieții, joburile. Și mai știu că se supără când nu mi-e bine. Și au tot fost motive în ultima vreme. Dar indiferent de factori externi mai mult sau mai puțin previzibili, e acolo. La telefon, pe sms, pe whatsapp sau pe Facebook. Și-i extraordinar de bine. D-aia câteodată mă întreb dacă o merit. După care îmi dau seama că fiind singurul meu punct de sprijin real și necondiționat, dispare acel dacă. Normal că o merit. E mama. Și-s absolut cea mai norocoasă fată din lume.
Câteodată mă gândesc prin comparație la prietenii mei. Cât de bine le-ar fi dacă și ei ar avea genul de relație pe care o am eu cu mama cu părinții lor. Și cât de important e modelul cu care pleci în viață. Nefiind constrânsă de părinți și neimpunându-și voința (faci asta în loc de asta și alte chestii de obligativitate), am ajuns un adult okish, fără scheleți ascunși în dulap din copilărie/adolescență, fără să-mi reprim chestii pentru că așa mi s-a spus, fără drame nerezolvate, ci cu o independență de (aproape) orice, un survival kit de habar n-am de unde l-am dobândit și niscavai bune maniere și educație. Nici că se potrivea mai bine ziua internațională a lui mulțumesc cu aniversarea de nume a mamei. Mulțumesc, mama, pentru tot. Și mai ales mulțumesc pentru ce urmează, căci mie o să-mi mai fie greu și tu tot lângă mine vei fi.
Vreau să vă mai zic că n-a fost tot timpul așa. Așadar niciodată nu-i prea târziu să schimbați relația voastră cu părinții. Unii vor înțelege, alții poate nu. Dar puteți încerca să-i introduceți puțin câte puțin în universul vostru. Trust me, I know 🙂
Photo credit: poza din deschiderea articolului este din colecția Jamie Oliver. De când a apărut colecția, 1900 toamna, e imaginea care îmi apare pe telefon când mă sună mama. Da, pe Jamie cu bucătăreala mamei îl asociez, fiind mega fană.
