De când m-am întors la București, în sensul în care stau acasă mai mult de patru zile, am parte de tot felul de șocuri. Ori m-am detașat complet de tot și toate, ori am nimerit eu într-o lume mai neatentă la detalii. Se prea poate ambele variante.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
M-am întors într-un București care mă judecă și îmi scoate în evidență toate defectele, de parcă eu nu le știu sau nu mă văd în oglindă. Oameni buni, sunt 100% conștientă de situație. Când o să ating limita critică, o să cer ajutor specializat. Trust me, I know.
Sunt obosită. Fizic și psihic. Nu ajută nici frigul de afară, nici faptul că se întunecă din ce în ce mai devreme și deloc faptul că suntem în octombrie și se redeschide o rană pe care timpul n-a vindecat-o încă. Fiind obosită, arăt obosită. Cei care mă știu în viața reală știu că n-am nicio treabă cu machiajul profesionist, ascunderea defectelor vizibile de pe față sau camuflarea cu ochelari de soare cât fața. Pentru că nu mă preocupă subiectul. Nu pricep de ce e nevoie de tencuială avansată – dar asta-i o altă discuție.
M-am îngrășat. Când locuiești prin hoteluri, e foarte complicat să ai o dietă adecvată. Cine a reușit, rog politicos să-mi spună care-i secretul. Și viața în alte locuri decât acasă înseamnă mai multe ore de muncă decât celebrul 9-17, așadar și mai multă oboseală.
M-am reapucat de fumat. E exclusiv pe bază de stres, lucrez la povestea asta și sper să închid din nou acest demon.
Nu știu să răspund la banalul “ce faci”, altfel decât punctual, ce fac fix atunci când sună telefonul sau mă întâlnesc cu cineva.
Nu vreau să merg în locuri cu mulți oameni, să fac networking, small talk, să cunosc oameni noi sau să trec prin toate întrebările la deja evidentele probleme ale mele menționate mai sus. De la ultima “aventură” de acest fel mi s-a făcut rău. JOMO much, literalmente.
Apreciez toate “mi-e dor de tine”, “nu te-am văzut de o viață”, “hai să bem o cafea împreună”, “hai să ieșim” chiar dacă poate nu pare căci tot amân întâlniri. Dar aș aprecia și mai tare dacă ați înțelege că acum mi-e puțin greu, așa cum mi-a mai fost și altădată, și revin eu. Mereu mă întorc într-o versiune mult mai bună decât cea pe care deja o cunoașteți.
Doar că pentru asta am nevoie de timp.
Ps: Instagramul mi-e un loc de joacă care se traduce prin “Oana face toate lucrurile alea care îi fac plăcere, deci se vindecă în ritmul ei”.
Ps2: am scris public nu ca să mă plâng, ci ca să știe și alții/altele în situația mea că e perfect normală starea prin care trec. Și că prietenii rămân prieteni indiferent câți gărgăuni ai în cap și cât de mult vrei să te ascunzi de toți și toate, dar mai ales de realitate.
Ps3: nu, nu sufăr din dragoste, ca să închidem și capitolul ăsta.
#mydubai #lovemylife – așa, ca să fie trendy.
