A dat like? N-a dat like. A dat inimioarăăă!
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI MomentsDar tace. De ce tace? De ce nu zice nimic?
Recunoașteți discuția? E varianta 2.0 a Sex and the City. Câteodată chiar mă întreb cum ar face față Carrie Bradshaw erei Facebook. Și mă întreb asta în timp ce realizez pe zi ce trece că habar n-avem cum să ne mai purtăm în offline, pentru că online-ul este atât de glamour și de bine organizat încât te simți prost că viața ta nu-i perfectă nici în scris, nici în poze. Ca a celorlalți. Și nici nu citești chestii deștepte și nici nu share-uiești link-uri din Harvard Business Review / Brain Pickings și mai știu eu ce alte minuni. N-ai niciun animal de casă pe care să-l prezinți internetului. Ție nu ți se întâmplă chestiile alea #dinmetrou, #dinUber sau #dintaxi. Vânzătorii de la Mega nu spun perle cât să le scrii pe internet.
DAR. Alergi, poate, din când în când la maraton. Mai prinzi în poză un apus bun peste oraș. Descoperi o melodie faină și prietenii tăi virtuali o apreciază. Faci checkin în vreun capăt de lume. Gătești. Mergi la party-uri underground. Mai ajungi și la teatru. Îți place cinema-ul de artă. Bei cafea de origine controlată. Duminica ieși la brunch.
Sau POATE poza ta de profil este absolut adorabilă și atunci atragi persoane de sex opus. It’s like time. Și apoi? Vă împrieteniți virtual. Și aștepți. Aștepți. Aștepți. Nu se întâmplă nimic, trec câteva zile. Brusc, reapare, cu un like.
A dat like? N-a dat like. A dat like!!!
Dar tace. De ce tace? De ce nu zice nimic?
Și iar aștepți. Aștepți. Aștepți. Dar în timpul ăsta, te macină niște curiozități, căci tu ești social butterfly, dar celălalt postează rar. Și-ncepe scenariul:
Să-i scriu? Să nu-i scriu? Și dacă-i scriu, ce să-i zic?
“Bună, nu știu cine ești, mi-a plăcut cum arăți”?
“Bună, mi-a plăcut postarea ta”?
“Bună, ai făcut o poză bună”?
“Bună”?
Dar dacă e într-o perioadă a vieții când stă mai mult pe Facebook și a văzut că aveți niște prieteni comuni și te-a validat prin ei? Dacă acceptă orice cerere de prietenie? Dacă, de fapt, like-ul ăla nu înseamnă nimic altceva decât că i-ai apărut în newsfeed și poate ai scris ceva simpatic?
E complicat. E-viața ne sufocă. Încet, dar sigur. Ne îmbolnăvește de scenarită cronică. Pe toți, mai devreme sau mai târziu.
În ultima vreme, tot aud discuții despre agățatul ăsta online. Noi nu știm cum se face, n-avem ghid. Sau cel puțin, la mine și la prietenii mei n-a ajuns nimic. Dacă în offline te joci cu șuvița de păr și arunci priviri, în online cum faci asta? Și după toate like-urile, cum începi o conversație?
Concluzia e una singură: așteptăm. Ce să și facem. Doar că între timp, viața se întâmplă și s-ar putea ca altă poză de profil să-ți atragă atenția. Să apeși butonul ăla de Add friend. S-o iei de la capăt cu așteptarea. Dar poate, la un moment dat, cineva o să înceapă o conversație. Și de acolo, la adăpostul ferestrei de chat, să îți prezinți din nou e-viața, care-i oricum publică. Și poate, POATE, o să i se pară destul de interesant să descopere și viața aia reală, de dincolo de Facebook. Și-o să zică hai să ne vedem la ……….. (insert something which is on your Facebook here). POATE.
Dar până atunci, hai să mai verificăm o dată cine ne dă like-uri. Poate-i acolo. Sau poate te urmărește din umbră. Băi Facebook, pe când o aplicație ca să vezi cine ți-a căutat profilul? Mark, ajută-ne un pic să mai ardem niște etape.
Apropo, tu ai zâmbit astăzi ecranului telefonului?
Photo: Unsplash
